Cu ani in urma, un fost senator taranist m-a abordat la o sindrofie diplomatica sa ma intrebe spre ce partid ar trebui sa se orienteze, dupa ce ai lui nu vor mai intra in Parlament. Omul nu-mi vorbea ca de la un oportunist la alt oportunist, ci ca de la un oportunist la un strain, care n-avea cum sa nu fie si el tot oportunist. Senatorul era atat de convins de ideea ca toata lumea e oportunista, cu gandul la ciolan, si ca un gazetar n-are cum sa considere chestiunea migratiei in alt partid diferit de un politician, incat, desi nu stia cum ma cheama, imi vorbea ca unuia de-al lui. Mi s-a marturisit, de asemenea, ca a pierdut bataia, fiindca multi confrati s-au decis devreme la care partid sa se lipeasca, pregatind terenul inainte de alegeri. A fost prima si ultima oara cand am purtat o astfel de discutie cu un om politic cunoscut, dar momentul ma urmareste, deoarece insul a ajuns intr-o institutie unde se umbla cu dosare si se scormoneste in biografii. Un individ definit prin absenta elementului loialitate, printr-o conduita civica de samsar, ii judeca azi pe colegii parlamentari si decide, din cercetarea trecutului, asupra viitorului acestora. Discutia cu el imi e vie in memorie si din cauza firescului cu care o purta. Era vadit ca, in lumea lor, senatorii si deputatii se intrebau, la incheierea unui mandat de perdanti, incotro s-o apuce, fara nici unul din complexele omului de rand ajuns la o rascruce. In limbajul senatorului, cuvintele tain si malai reveneau cu intelesuri cu care nu eram familiarizat. Ce parere ai, m-a intrebat taranistul, de parca exista un mercurial al migratiei, sa cer direct si malaiul sau sa astept sa prind nitel cheag?

Daca ar fi fost numai dialogul intamplator, legat la un pahar de bere protocolar, probabil ca nu mi-as fi facut probleme cu lucratura electorala de care luam cunostinta. Insa senatorul m-a luat la plecare in masina lui, ca sa aiba cu cine vorbi, mai bine zis, cine sa-l asculte. Practic, delira singur, intrucat nu ziceam nici da, nici nu. Nu cred sa-si fi facut ulterior griji din cauza mea. Nu-i eram sfetnic, nu-i eram prieten, eram doar ocazia.
Am vazut cu ani in urma un film polonez - "Totul de vanzare" - , caruia nu-i tin minte subiectul, dar ii retin titlul si intelesul. Cei mai multi oameni politici pupa azi ce-au scuipat ieri, cu credinta ca tot ce-i valabil in morala omului de rand nu conteaza in politica. Nu numai ca totul e de vanzare, dar comertul se practica la vedere. Oamenii politici sunt convinsi ca toata lumea gandeste ca ei, ca alegatorii considera pupatul si scuipatul cu aceeasi detasare ca si ei, ca pe niste mijloace tinand de esenta profesiunii de politician. Nu dau doi bani pe morala noastra. De fapt, pentru senatorii, deputatii si activistii de partid noi nici nu contam ca indivizi. Suntem niste procente. Iar procentele au ceva viata in ele numai din patru in patru ani.