Suprafata de teren arabil pentru care se acorda subventii comunitare s-a redus cu cel putin 500.000 de hectare, si aceasta dupa ce s-au incheiat negocierile de aderare ale Romaniei la Uniunea Europeana. Ministerul Agriculturii nu a dat nici o explica
Suprafata de teren arabil pentru care se acorda subventii comunitare s-a redus cu cel putin 500.000 de hectare, si aceasta dupa ce s-au incheiat negocierile de aderare ale Romaniei la Uniunea Europeana. Ministerul Agriculturii nu a dat nici o explicatie cu privire la aceasta modificare, sustinand ca inca se mai desfasoara negocieri la Bruxelles pentru stabilirea suprafetei eligibile pentru platile directe in agricultura.
Uniunea Europeana a acceptat, in 2004, ca Romaniei sa ii revina 881 milioane de euro, pentru perioada 2007-2013, in contul platilor directe, adica pentru subventiile comunitare in sectorul vegetal. Suprafata arabila declarata eligibila a fost stabilita la 7,012 milioane ha, in conditiile in care Romania avea, la acea vreme 9,421 milioane ha de teren arabil, potrivit datelor furnizate de Institutul National de Statistica. S-a considerat ca suprafata eligibila era suficienta pentru acoperirea necesarului in zootehnie, premitand si un excedent la unele cereale si oleaginoase, precum floarea soarelui, la o productie medie de 2,65 tone pe hectare, precizeaza site-ul Ministerului Agriculturii. La vremea respectiva au fost multe voci care au atras atentia asupra discrepantei intre suprafata eligibila si cea efectiva din Romania, dar fara nici un rezultat. Ca o solutie de compromis, autoritatile au declarat ca nimeni nu va fi lipsit de subventia comunitara, dar ca banii vor fi impartiti pentru toata suprafata pentru care se solicita subventie si raspunde criteriilor de acordare. In aceste conditii, subventia UE ar urma sa mai scada fata de cea de referinta, care, oricum, acopera numai 25% din valoarea primita de un agricultor occidental. Ca sa mai reduca o parte din decalaj, statul roman completeaza platile directe, dar nu cu mult.
Negocieri continue
Ultimele date furnizate de Agentia de Plati si Interventii pentru Agricultura arata ca s-au modificat suprafetele ce vor beneficia de plati directe. Astfel, Nicolae Sterghiu, presedintele APIA, a anuntat, recent, ca Romania va primi subventii pentru 8,716 milioane ha, din care 2,2 milioane ha sunt terenuri reprezentate de pajisti naturale. In aceste conditii, potrivit declaratiilor oficialului roman, suprafata eligibila de terenuri arabile de diminueaza semnificativ, de la 7,012 milioane ha, la 6,5 milioane ha, mai ales ca in aceasta suprafata intra, pe langa terenul arabil, si viile si livezile.
Reprezentantii Ministerului Agriculturii nu ne-au dat nici o explicatie cu privire la diminuarea suprafetei arabile eligibile pentru platile directe. Mai mult, nu au anuntat nici modificarile survenite, desi chiar si perioada de depunere a cererilor pentru subventii s-a incheiat la jumatatea lunii mai. Ei s-au multimit sa ne anunte ca inca se negociaza aceasta suprafata eligibila, in conditiile in care Capitolul 7 Agricultura a fost inchis, oficial, din 2004, dupa cum anunta chiar ministerul, pe site-ul sau.
Decizia de reducere a suprafetei eligibile va aduce atingere agricultorilor pentru ca, in conditiile de alocare anuntate (n.r. - toata suma se imparte la toata suprafata care corespunde criteriilor de subventionare), valoarea platilor directe pe hectar se va diminua si mai mult.
Luand in calcul si faptul ca fermierii romani activeaza pe aceeasi piata cu cei occidentali, dar la niveluri de subventii sensibil inegale, s-ar putea inregistra distorsiuni din punct de vedere al competitiei, cu impact negativ pentru agricultorii romani.


Despre autor:

Ziua

Sursa: Ziua


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.