PD a initiat motiunea de cenzura pe baza unui calcul politic de laborator fara fisura. Daca reuseste, e pasul decisiv spre anticipate. Daca nu reuseste, consolideaza si profilul PD ca unic opozant, dar si ideea aliantei dintre PNL si PSD, care este dezastruoasa electoral pentru ambele partide.

Numai ca, in politica, socoteala de laborator seamana rareori cu socoteala din tirg. Intrind in procedura motiunii de cenzura cu aplomb si cu convingerea ca, oricum, prestigiul PD va iesi intarit, conducerea democratilor are de gestionat acum, dupa o saptamina, o situatie jenanta.

Spectacolul semnaturilor pe motiune e de un ridicol fara margini si atinge direct blazonul pedist. PD a dobindit, in lupta politica, faima unui partid puternic. Acum il vedem nevolnic si ezitant, cautind gratiile unora ca dnii Lupoi si Meir. Pentru ca Parlamentul nu mai reflecta de mult sondajele, lucram, amestecat, cu doua realitati. PD, pentru o vreme, ne facuse sa credem mai mult in himera sondajelor, acolo unde el e tare, alaturi de dl Basescu, iar PSD si PNL, conduse vraiste, sint slabe. In Parlament, lucrurile stau exact pe dos: PD e mic si slab, iar PSD si PNL, impreuna, sint imbatabile. Povestea semnaturilor pe motiunea „Guvernul Tariceanu trebuie sa plece!" ne aduce la realitate. Politica se face cu datul parlamentar si nu cu imaginarul sondajelor.

Totul a inceput prost, cu dubla semnatura a dlui Flutur, nici pina azi explicata. Apoi, a venit dl Meir, dar a plecat dl Lupoi. In timp ce se cauta al 116-lea, dl Meir da un anunt prin Antena 3 catre dnii Boc, Blaga si Videanu: sa fie urgent contactat, ca altfel isi retrage si el semnatura. Avea omul ceva de vorbit cu pedistii si nu-i gasea. Cu asemenea ipochimeni, PD vrea sa cistige o batalie? A ajuns PD la mina lor? Isi bazeaza PD demersul politic pe capriciile aburoase ale acestor personaje gogoliene?

Sigur ca motiunea nu are sanse. Cum poate avea sanse o motiune care agonizeaza sa stringa minimumul de 116 semnatari cind, ca sa fie votata, ii trebuie inca pe atit? Iar teama de urne blocheaza PSD si PNL intr-o imbratisare nefireasca, dar, asta-i viata!, strinsa. Oricum, marea proba a guvernului Tariceanu vine la toamna, cind Executivul trebuie sa propuna bugetul pentru 2008. Dupa cum stim, daca bugetul nu trece, Guvernul cade. Ei bine, dl Tariceanu va trebui fie sa propuna un buget fundamentat pe cota unica (e obligat de prestigiul economic al acestei masuri care vine din panoplia de succese ale cabinetului sau, dar si de un agajament electoral ferm), ceea ce PSD va respinge categoric, fie, de dragul voturilor PSD, sa propuna un buget cu cota progresiva, ceea ce, pina sa il discrediteze definitiv, nu cred ca va fi socotit acceptabil printre liderii PNL. Asadar, dintr-un motiv sau altul, sfirsitul mezaliantei PNL-PSD se apropie. Atunci, ŕ quoi bon? Motiunea de cenzura a vrut sa arate ca PNL e aliat cu PSD. Bun, asta stie toata lumea. Ce rost avea toata tevatura? Acum, in loc sa arate ce si-a propus, motiunea arata altceva: cit de slab si nepriceput e PD. Ametit de victoria zdrobitoare din referendum, PD a comis o eroare. Daca nu poti, nu faci, spune o vorba inteleapta. E bine sa incerci, dar, in acest caz, incercarea insemna o tatonare a parlamentarilor si, dupa ce se lamureau ca nu pot stringe nici macar 116 semnaturi, liderii PD atacau altfel. PD nu a incercat o motiune de cenzura, ci chiar a facut-o. In politica, sa faci ceva ce-ti depaseste evident capacitatea este chiar definitia a ceea ce nu trebuie niciodata sa faci.