"Da, tovarasa diriginta! Ati avut dreptate! Am gresit... Noi, clasa 322P, ne luam angajamentul sa nu mai facem. Lasati-ne sa stam pe coji de nuci, dar nu ne parasiti. Stim, meritati o  alta clasa, o clasa mai buna, de engleza avansati. Dar o sa ne indreptam... Daca ne cereti, ne dam si noi demisia pentru cinci minute..."
De fapt, la scoala exista o regula: cand chiulesc prea multi dintre elevii unei clase, profesorul ii cearta tot pe cei care sunt prezenti. Mai tarziu, in viata, regula poate merge mai departe, mecanismele se schimba putin, dar principiul ramane acelasi: cand intr-un sistem exista oameni care nu functioneaza bine, cel putin unul dintre ei va incerca sa se salveze, cerand schimbarea tuturor, cu exceptia sa. Avem de-a face cu o noua lege a lui Murphy. Nu am inventat-o eu. E smulsa din realitate. Eu nu am facut altceva decat sa o formulez.

Sistemul politic e emblematic pentru aceasta strategie perversa. Daca privim cu atentie in jur, observam ca multi dintre cei care se bucura de o anumita aura de popularitate si-au cladit-o blamand intreaga clasa politica. Sunt oameni care se deseneaza pe ei insisi drept solutie unica si providentiala intr-o mare de incompetenta, coruptie si ticalosie indolenta. Pentru omul obisnuit, nedeprins cu sofisticariile discursului politic, cel care critica incompetenta nu poate fi el insusi incompetent. Cel care ataca coruptia nu poate fi el insusi corupt. Exista zone extreme ale demagogiei fata de care cetateanul nu si-a dezvoltat suficienti anticorpi. O a doua caracteristica a acestui tip de politician e faptul ca, de-a lungul carierei sale, nu a facut nimic concret sau aproape nimic. Nu a avut timp. Pentru ca "a luptat" mereu cu sistemul care nu-l lasa sa miste si a atacat mereu erorile celor care incercau, mai bine sau mai rau, sa construiasca ceva.

In acest moment, in Romania exista o adevarata moda a reformismului absolut, care nu tine seama nici de nuante, nici de circumstante. Teza fundamentala a acestui curent e cat se poate de scurta: clasa politica e rea, sa o schimbam. Nu exista nuante, nu exista diferente. Aceasta idee e sustinuta atat de cei care nu au ajuns in prim-planul scenei si vor sa-si faca loc cu coatele, cat si de cei care sunt in prim-plan si vor sa para a fi in alta parte.

Moda cere schimbarea totala in parlament, in institutii publice, dar si in partide. Baza fenomenului e cat se poate de simpla si de cinica. Lucrurile merg mai degraba prost in Romania, iar publicul asculta cu placere orice discurs care cere taierea de capete. Adevarul trist, din aceeasi Romanie, ramane totusi urmatorul: lucrurile merg prost mai ales pentru ca prim-planul scenei publice e ocupat de oameni care vorbesc in loc sa gandeasca, vorbesc in loc sa construiasca, de oameni care nu fac altceva decat sa arate cu degetul spre altii.

Nu poti pune semnul egalitatii intre toti membrii unei institutii, oricare ar fi ea. In ultimul deceniu, Romania a avut unele succese in privinta inflatiei, cresterii economice, accesului in organizatii internationale. Succesele astea se datoreaza tot unor oameni, poate mai muncitori, mai priceputi, oameni din mai toate partidele sau chiar "fara de partid". Vorbeste cineva despre ei? Niciodata. Reforma generala si absoluta trebuie sa-i mature pe toti. Romania tocmai ajunsese la momentul in care logica revolutionara, inevitabila la un anumit moment, se cerea inlocuita definitiv cu o logica institutionala, bazata pe constructie. Dar, intr-o asemenea atmosfera, cei care nu stiu sa faca decat scandal nu si-ar mai avea locul.

"Lustratia" inseamna sa nu schimbam doar clasa politica de acum, ci si pe cea din trecut, de dinainte de Revolutie. Dupa ce vom termina cu lustratia comunismului, vom relua poate si lustratia burgheziei de dinainte de razboi?! De ce oare nu ne ocupam sa-i identificam pe cei buni - care sa ne ajute sa mergem cu speranta spre viitor, ci doar pe cei "rai", pentru a elimina eventuali concurenti?!