De zile si saptamini intregi, posturile de televiziune incearca sa stoarca toata audienta posibila din drama in care au fost implicati o tinara profesoara de limba romana si un elev de liceu. La orice ora din zi si din noapte ii poti gasi pe Dan Diaconescu si pe acolitul sau intr-ale televiziunii de nisa macabra, dl Lazarus, facind tetrapiloctomia cazului, luind si dind telefoane, interogind matusi si cumnati de-ai vecinilor sarmanului adolescent. La rindul lor, televiziunile care se pretind mai cu bun-simt nu ezita sa dea ritmic stiri despre ce mai cred politistii sau liceenii. Potentialul de seductie televizuala al acestui caz este enorm, recunosc, dar lipsa de retinere cu care toata lumea se inghesuie sa-l exploateze este simptomatica pentru relatia de ultima ora care s-a creat intre viata de liceu si reflectarea ei in televiziune. Chiar si dl Basescu a simtit potentialul de imagine al situatiei si s-a grabit sa arunce public doua cuvinte de condamnare a violentei din licee. Totusi, atit timp cit televiziunile vor continua sa spere la audienta preluind materiale de pe YouTube in care elevii se filmeaza lovindu-se sau ridiculizindu-si profesorii, lucrurile vor continua sa se agraveze. Solutia ar putea veni tot de la mult hulitul CNA, care ar putea interzice aceste preluari. Ele nu fac decit sa-i tenteze pe liceeni sa braveze, sperind la un strop de glorie tv.