Armand Assante povesteste pentru Cotidianul cum si-a construit, alaturi de Cristian Nemescu, personajul din „California Dreamin’ (Nesfirsit)". Cum ati lucrat cu Cristi? Ce ati gasit special in maniera lui de a regiza?

Era unul dintre cei mai talentati tineri cineasti cu care am lucrat vreodata. Regia lui Cristi era minimala, dar foarte inteligenta. Poti sa vezi asta in consecventa tuturor interpretarilor. Avea talentul de a vedea intr-o "bucata" din comportamentul vreunui personaj conexiunea cu societatea din care acesta facea parte, calitatea ei endemica. Avea un fler special pentru cinéma-vérité. Cristi imi aducea aminte de regizorii neorealisti italieni. Ca si ei, are la dispozitie o tara care iese dintr-o teribila criza politica. Frumusetea e ca un cineast ca si Cristi poate arata nu doar problemele unei astfel de tari, ci poate avea si un simt al umorului apropo de intreaga situatie.

Unul dintre talentele lui era sa arate autozeflemeaua romaneasca. Exista atitea prejudecati apropo de tarile est-europene. Or, orice societate este progresista daca are un simt al umorului raportat la sine, si asta arata filmul referitor la Romania.

Accidentul lui Cristi a fost o tragedie, eu inca nu sint impacat cu moartea lui. Ar fi avut o cariera fabuloasa in strainatate.

Cum a fost primit filmul la Cannes in comparatie cu reactiile celor care l-au vizionat la Bucuresti?

Foarte similar. La Cannes, au inteles mai bine glumele americane si neintelegerile dintre romani si personajul meu, capitanul Doug Jones. Comparatia demonstreaza ca este un film cu adevarat international. "California Dreamin’ (Nesfirsit)" reflecta experientele prin care trec diverse culturi, nu doar cea americana. Lungmetrajul e o metafora pentru necesitatea legii. Daca ii permiti unei societati sa functioneze haotic, pina la urma balanta se va inclina in cealalta parte si o masina va prelua controlul. Asta reprezinta personajul meu, Jones. El e singurul din lungmetraj care cere responsabilitate. Or, restul personajelor nu sint responsabile fata de nimeni, cu exceptia lor insesi. Frustrarea lui Jones provine din faptul ca el are o misiune legata de oprirea bombardamentelor din Kosovo, ceea ce nu uita niciodata.

Jones procedeaza astfel din cauza ordinelor de sus sau pentru ca e convins de importanta misiunii lui?

Cred ca este singurul care va suporta consecintele reusitei sau nereusitei misiunii lui. Doiaru (seful de gara, interpretat in film de Razvan Vasilescu – n.r), oricit de complex ar fi, functioneaza prin exploatarea comunitatii. Iar exploatarea lui e contagioasa. Jones este o victima a birocratiei, o uraste si va face ce are de facut si in ciuda ei. Intr-un sens, asta il umanizeaza, il face o figura la fel de tragica precum Doiaru.

Asa ati vazut personajul si la prima citire a scenariului?

Nu, am cautat pe parcurs, alaturi de Cristi, elemente care l-ar face interesant pe Jones. Eu, unul, cred ca una dintre cele mai frecvente idei gresite despre prezenta militara americana, oriunde s-ar gasi ea, este ca ea consta in barbati de nadejde, foarte talentati si lasati de capul lor. Or, unii dintre cei mai buni generali pe care ii avem refuza sa depuna marturie in tribunal despre ceea ce le-au spus oficialilor din guvernul american. Militarii evalueaza situatia, spun ce ar trebui facut si nimeni nu le da ascultare. E invers, oamenii politici le spun ce sa faca. Jones este un astfel de om, lui de la politicieni ii vin ordinele. Cind am discutat rolul cu Cristi, am decis ca e interesant sa aratam cum armata americana este invinuita pentru lucruri pe care nu ea le-a pus in miscare. Si asta face "California Dreamin’ (Nesfirsit)" extrem de relevant pentru ceea ce se intimpla chiar acum, in acest moment.

Cum ati abordat rolul lui Jones?

N-am avut nevoie sa recurg la method-acting. Scrisesem un scenariu despre puscasii marini in 1984, includea un personaj foarte similar. L-am interpretat in termenii unei persoane constant umilite, chiar si de soldatii lui, care il considera inept, carora nu stie cum sa le vorbeasca. La rindul lui, si Doiaru a fost umilit, si in acest punct cele doua personaje se reflecta aproape unul in altul.

Ati interpretat 35 de roluri in ultimul deceniu. Cum reusiti sa tineti pasul cu acest ritm de munca?

Nu dau peste multe scenarii bune sau peste numeroase oportunitati. Ca actor, ma simt obligat sa muncesc, mi-o datorez. Dureaza cam 25 de ani in aceasta meserie sa iti faci un nume, sa cistigi avint. Si, dupa ce ai facut asta, doar n-o sa somezi... Aveam 41 de ani cind am avut primul succes international si 30 cind am facut primul film produs de un mare studio.

Plus ca majoritatea a ceea ce fac sint filme mici, deci nu e ca si cum as scoate bani cu lopata si pot sa imi iau o pauza de un an ca sa traiesc pe vreo insula. Nu sint intr-o astfel de pozitie, asa ca trebuie sa-mi cistig piinea.

Nu-mi place sa lucrez tot timpul, mult din munca pe care o fac este mercenariat, desi n-a fost cazul cu "California Dreamin’ (Nesfirsit)", un film in care credeam.

Actorii trebuie sa lucreze, fie si numai pentru a pastra contactul cu "instrumentul" lor. Nu e o meserie usoara, cu exceptia cazului in care ai norocul sa capeti un rol cu un an sau sase luni inainte si regizorul spune "hai sa-l pregatim". De obicei, ma bucur daca am la dispozitie sase saptamini. De altfel, cred ca, la ora actuala, pentru tinerii actori e mai dificil ca niciodata sa se afirme.

De ce?

Pentru ca li se cere sa faca ceea ce fac de obicei actorii maturi, fara a fi lasati sa se ocupe de procesul creativ, fara a li se da posibilitatea sa dezvolte ceva. Daca vii din teatru, deja ai alta pregatire. Tinerii actori de azi sint aruncati direct in fata camerelor de filmat si li se spune "Fa asta!". Poate sa mearga o vreme, dar cind te apuci sa joci un rol dupa altul, si inca unul, si inca unul, daca nu ai fundatii solide pentru a face aceasta munca, cedezi. Si tinerii actori nici nu inteleg asta, nu inteleg de ce le e atit de greu. E ca si la balet - daca nu-l finantezi ca lumea, vei avea citiva balerini care se descurca, dar restul vor cadea in fund, pentru ca nu se ocupa regulat de asta, iar standardul nu e fixat suficient de sus.

Asta mi se pare ca se intimpla in lume la ora actuala. Exista atita informatie de exceptie in jurul nostru, dar scolile, unde talentul ar trebui sa se dezvolte sub influenta disciplinei, lipsesc. Cind si cind, mai vezi profesori remarcabili de actorie, dar trebuie sa ne intoarcem la scoli.

Tinerii au asteptari inalte, vad programe de televiziune si isi spun "A, si eu pot face asta!". Dar nu-i adevarat, putinii actori tineri buni pe care ii vad probabil au inceput sa joace roluri de la trei ani. Dar ei sint exceptiile, nu regula. Repet, ca sa devii un actor bun in sensul clasic iti trebuie 25 de ani, in cazul in care nu esti un geniu.

Ati alternat frecvent lucrul in televiziune cu rolurile pentru marele ecran. E o manevra pe care ati recomanda-o actorilor romani?

Am avut norocul, de cind eram tinar, sa lucrez cu producatori excelenti. Iar televiziunea e fieful producatorilor, mult mai mult decit productiile de cinema. Oamenii cu care am lucrat in tv m-au invatat mai mult despre film decit au facut-o producatorii de film. Tot ei m-au pus in contact cu citiva regizori excelenti. Iar producatorii din tv au mult mai multe persoane carora trebuie sa le dea socoteala decit cei din industria cinematografica. Cei cu care am colaborat in televiziune aveau un gust excelent in ceea ce priveste materialele de scenarii; stiau ce sa aleaga. Daca nu ai o poveste buna, nu poti interpreta un personaj bun, asa ceva vine doar dintr-o trama de calitate, macar atit sa ne fi invatat grecii. Or, ei descopereau o carte, chiar si una de duzina, spuneau "asta e drama de calitate!" si aduceau un dramaturg bun, care sa rescrie povestea pentru micul ecran.

In televiziune, nu poti supravietui fara un "showrunner", care sa te protejeze de presiunile retelei tv si sa iti permita sa fii creativ, fara ca nimeni sa intervina. De altfel, producatorii de televiziune se ocupa de un proiect cu ani inainte ca el sa prinda forma, acesta a fost cazul filmului pentru tv pe care l-am facut cu Andrei Koncealovschi si al lui "Gotti". Acesta e un alt element care le face viata dificila tinerilor actori de azi, lipsa unor astfel de producatori dedicati meseriei lor, carora sa le pese de calitatea produsului final.

Ati vazut vreunul din filmele tinerilor regizori romani?

Nu, nu inca, vreau s-o fac. Mi-a placut insa la nebunie mediumetrajul lui Cristi, "Marilena de la P7". Am fost incintat ca Romania a luat premii in doua sectiuni la Cannes, e o declaratie importanta din punct de vedere international. Cred ca de acum se vor face mult mai multe filme aici. Cit despre colaborarea cu alti regizori romani, sint complet deschis. Singura intrebare este cum m-as potrivi in contextul povestii filmului lor.

Oricum, eu cred ca viitorul industriei cinematografice este din ce in ce mai la Est. Daca te uiti la peisajul actual, deja au aparut pelicule excelente din Iran, Irak, Palestina. Filmele sint mereu o expresie a ceea ce se intimpla in societate, iar eu cred ca si regizorii sint "creati" de discursul social.

Care este intrebarea care va este adresata cel mai des in interviuri?

Multi ma intreaba de unde sint. Desi am fost newyorkez toata viata, din mama italianca si tata irlandez. Traiesc intr-o ferma in afara orasului. Dar in ultimii 15 ani, am tot lucrat in Europa, pentru ca am facut doar proiecte mici, independente, de care multi actori nici nu s-ar apropia. Pot fi infricosatoare, 70% dintre ele intra direct pe DVD, nici nu ajung in cinematografe. Dar, pe de alta parte, daca te uiti la cite "pelicule" majore intra si ele pe DVD si la cit de importanta a ajuns aceasta industrie ca profit, ajungi sa crezi ca ea va inghiti toate filmele.

Motivul pentru care ma implic in proiecte mici este ca ador sa lucrez cu tineri regizori, am mereu nevoie de "singe proaspat". Astept de la ei, din punct de vedere creativ, sa scoata la iveala din mine ceva ce nu stiam ca e acolo. Ca actor, risti totul, tot timpul. Dar daca vrei sa fii tinut minte, trebuie sa lucrezi cu tineri. Cristi avea un talent de a "atinge" circuitele actorilor. Nu se intimpla des, dar eu pentru asa ceva muncesc. Sa apese un buton care n-a mai fost apasat, sa scoata la iveala o nuanta de care nu stiam.