Ieri am primit pe e-mail urmatorul mesaj transmis de reprezentantii Asociatiei Expropriatilor de Regimul Comunist: "Ministrul Vosganian a promis ca va emite Ordonanta de Urgenta care va debloca Fondul Proprietatea pana la 19 mai a.c. Nici de aceasta data guvernul nu s-a tinut de cuvant". Intr-adevar, ministrul economiei si finantelor anunta la finele lunii aprilie ca ordonanta cu pricina va fi aprobata in maximum 14 zile. Si-a luat aceasta marja de timp, explica domnia sa, pentru a avea consultari cu reprezentantii tuturor partidelor parlamentare. Mai mult, pentru a le obtine bunavointa a recurs la bonusuri. Reprezentantii BNR aflati in consiliul de supraveghere al Fondului Proprietatea au fost inlocuiti cu persoane care au imbracat haina politica. Un soi de troc. Varujan Vosganian recunostea acest lucru atrunci cand declara: "Dorim ca Fondul Proprietatea sa fie o structura agreata in obiectivele ei si in evolutia ei de grupurile parlamentare". O targuiala care nu s-a potrivit cu scopurile guvernamentale. Ieri, acelasi ministru al economiei si finantelor a revenit. Desigur, cu o alta promisiune. Potrivit domniei sale, ordonanta cu pricina, singura in masura sa deblocheze activitatea Fondului Proprietatea, va vedea lumina tiparului Monitorului Oficial undeva prin iunie. Este drept ca nu a fost specificat si anul, dar ce mai conteaza, dupa doi ani de batut pasul pe loc si ametit fostii proprietari de imobile preluate abuziv in timpul regimului comunist. De ce o noua amanare/promisiune? Ne spune ministrul ca nu a avut timp si nici rost sa mai discute pe aceasta tema cu partidele parlamentare, prea preocupate in prezent de soarta presedintelui si de petit aliati care sa le ofere o majoritate ca poarta deschisa spre mierea guvernamentala.
Acum, cinstit. Chiar mai crede cineva in promisiuni? Mai ales acum cand ministrul chiar stie care este agenda politica a partidelor. Intr-o luna scapam de tot balciul caderii guvernului, alegerilor anticipate etc? Sa fim seriosi. Nimeni nu se gandeste in prezent la soarta celor deposedati. Cum au asteptat atat, ce rost mai are? Pana in prezent, o singura certitudine. Vorba actualului presedinte al Fondului, Alexandru Paunescu: "Fondul este complet functional, dar pentru a deveni operational este necesara adoptarea ordonantei de urgenta care sa faca posibila listarea". Faptul ca Proprietatea este functional nu incalzeste pe nimeni, mai ales ca acest Fond are sanse sa fie desfiintat daca PSD, cel care contesta vehement aceasta forma de despagubire, isi asuma deschis intrarea la guvernare. Sa ne amintim pozitiile oficiale ale partidului pe aceasta tema, in special, declaratiile fostului ministru al finantelor Mihai Tanasescu. "Trebuie pus capat unui tip de speculatii si trebuie gasita o solutie care sa satisfaca in mod corect si pe termen lung proprietarii care au dreptul la aceste despagubiri. PSD nu va fi niciodata de acord cu politicile de dreapta ale PNL si nu vom sustine o astfel de politica" - declara acesta. Nu numai PSD critica acest Fond.
Am dat acest exemplu pentru a sublinia ca in tot acest clocot al vietii politicii romanesti, previziunile ministrului Vosganian sunt total rupte de realitate. Cu consecintele de rigoare. Vor fi platite inzecit toate balbele inregistrate din 2005 si pana in prezent. Fondul Proprietatea a fost lansat pe piata doar ca un concept si s-a dorit a fi impus pe piata ca o amasina" de serie inducand in eroare atat pe cei carora vehiculul le era destinat pentru a-si obtine despagubirile firesti, cat si pe adealeri" care il asteptau listat la Bursa. Un balon de sapun deoarece Fondul avea doar acaroserie", nici aceea completa, fara amotor" si mai ales asistem de directie". Din 2005 se tot carpeste la acest pseudo-vehicul, iar ca sa-l parafrazam pe presedintele Proprietatii, Fondul risca sa disparaa functional. Spuneam de decont. El va fi supraincarcat din cauza naivitatii si a dilentantismului de care s-a dat dovada. In fata promisiunilor neonorate, fostii proprietari ai bunurilor confiscate de fostul regim comunist au tot dreptul, acum, sa nu mai astepte decizia guvernului, oricum un executiv fara nicio sustinere, si sa apeleze la instantele internationale. Castigul de cauza este garantat iar atunci bugetul de stat, prin efortul contribuabililor, va trebui sa ofere acestor oameni despagubirile solicitate si admise. Or, in acest caz, ei nu pot fi judecati pentru rea-vointa. Ei au avut rabdare si mai ales s-au lasat dusi de nas de promisiunile guvernamentale legate de Fondul Proprietatea. Dincolo de pierderile bugetare, din punctul meu de vedere, erorile grosolane in gestionarea situatiei conduc la pierderea unui vehicul tentant pentru investitorii de pe piata de capital. Sa nu uitam ca Fondul are in portofoliul sau actiuni la 114 companii gestionand un capital de peste 4 miliarde de euro. Pana undeva in iunie, noul termen avansat de ministrul Vosganian, Fondul Proprietatea are toate sansele sa fie pierdut la Bursa promisiunilor fara acoperire.