Vestitorii din povesti: o joaca serioasa

Isi aprinde o tigara si se lasa pe spatar. In dreptul ei stau doua femei, amandoua in picioare, alcatuind o scena de proportii similare celor dintr-un tablou al "Cenusaresei" de la "Tandarica". Jaraticul tigarii ii lumineaza degetele in penumbra. Retinu fumul in plamani cat putu, apoi il expulza deodata, vazandu-l cum se materializeaza in aer trecand printr-un segment de lumina.

Totul se deruleaza in jurul ei cu lentoare calculata, pentru ca odata, ca la un semn, tot tabloul complet, si "Cenusareasa", si "printul", si chiar si "regele", sa intre in agitatie. Trage ultimul fum de tigara, o storcoseste in scrumiera, ia o papusa trecand o mana pe sub bratele ei si pleaca cu ea spre scena. Pentru penultima repetitie inainte de premiera. Dispar astfel pe rand de prin dulapuri, de pe scaune toate personajele principale ale povestii. Sunt toate din lemn, cantaresc vreo doua kile fiecare, sunt imbracate in costume frumos lucrate si prind viata doar dupa ce imbraca mana actorului papusar si sunt manuite cu ajutorul tijelor. Aruncat pe umarul unui actor, printul, zambind parca smechereste in coltul gurii, se hatana in ritmul in care "stapanul" sau coboara treptele din culise spre scena.

DINCOLO DE CORTINA. Personajele stiute din basm, concepute pe principiul plastic al papusilor de portelan din secolul XIX-lea, se perinda in culise. Scena decrepita scartaie la fiecare pas si probabil ca ar fi scartait si daca s-ar fi perindat chiar si Pinocchio in varful picioarelor. Decorul e pregatit. Un decor neconventional, inventiv. Un paravan ascunde actorii si transforma papusile in actori principali. Acelasi decor este inconjurat de acvarii din plastic in care descoperi tablouri din intregul parcurs al piesei, dar si personaje noi, pe care in basmul clasic nu le intalnesti. Cum ar fi simpatica familie de soricei, niste mogaldete de burete agitate si vioaie tot timpul, la capatul unei tije tinute si manuite de unul dintre actori. Papusile imbraca mainile actorilor, pregatindu-se de actul intai. Muzica lui Rossini invaluie treptat, lin totul, transformand astfel piesa intr-un spectacol de opera cu papusi. Tonul il da familia de soricei, care face introducerea in basm. In spate, dincolo de paravan, totul incepe sa prinda culoare, viata, pe masura ce papusile incep sa intre in scena. Pe rand. Mai intai Cenusareasa, apoi tatal, apoi surorile, mamaa€¦ Fiecare gest se inlantuie in mod firesc cu urmatorul, eliminand orice indoiala. Care poate nici nu a existat vreodata. Fiecare pas este foarte calculat si se innoada perfect cu urmatorul fara piedica, intr-un dans nebunesc, parca matematic, intr-un ritm alert. "Du-te doi pasi in dreapta", se aude un soptit pierdut, "esti prea departe". Podeaua scartaie la fiecare pas, iar actorul inlemneste in spatele scenei pentru cateva secunde. Ma priveste insistent si imi arunca un zambet in timp ce ii urmaresc din nou picioarele. Mana i-a amortit de cateva minute. E "bucata" cea mai grea pentru "Cenusareasa" din spatele paravanului. Si e chiar la inceputul povestii, cand personajul principal introduce in scena celelalte papusi. Strange din dinti, si in secunda urmatoare uita de amorteala mainii. Doi pasi in fata, trei la stanga, stop pentru 30 de secunde, se intoarce papusa spre dreapta, da din cap de doua ori, ia o matura, indeparteaza paianjenul. Parul nu si-l da de pe fata, desi ii cade in ochi. Picatura de sudoare se rostogoleste pana pe pleoapa si aluneca pe la coltul ochiului, iar pana la urma o sterge de pe buze cu varful limbii. Sarata. Si apoi retragerea. Intra alt personaj. Asteptarea. Cateva secunde de odihna pentru bratul obosit si deja imbracat cu o cotiera inca de la repetitiile precedente. In inlantuirea aceea de pasi, in nebunia aceea haotica, dar intr-un haos calculat milimetric, observ doua perechi de picioare cocotate pe un fel de botine adaptate, cu talpa ortopedica dubla pentru a avantaja actorii mai mititei de inaltime la alinierea papusilor dincolo de paravan. Da acea senzatie de continuitate si liniaritate, scotand in evidenta in mod echitabil toate personajele din scena.

"SORICEII, CINE TINE SORICEII?". Si din nou papusa se ridica si o ia de la capat, intr-o creatie inventiva a regizorului Silviu Purcarete, intr-un comentariu cu accente ironice al intamplarilor cunoscute. Fiecare tija manuita inseamna pentru fiecare personaj o mana dusa la frunte, un picior aruncat peste celalalt, iar o sfoara trasa poate fi un incruntat din sprancene. Gesturi si sentimente repetate luni la rand. Povestea avanseaza ferm, dar cursiv, fara elemente inutile ce ar putea diminua cursul narativ. Fara inflorituri sau brizbrizuri care nu si-ar avea rostul. Ca o poveste intr-o poveste.

Nu exista reflectii, aproape nici ganduri. Nimic altceva in afara de un calcul metodic al pasilor si miscarilor bratelor si mimarea replicilor din piesa inregistrata si de concentrarea simturilor in interpretarea unor gesturi si sentimente. Doua maini uriase infipte in tije enorme de aproape doi metri si manuite de papusari transforma Cenusareasa intr-o printesa. O invaluie si o ascund privirilor publicului in timp ce se roteste cocotata in varful unui mecanism din lemn manevrat de alt papusar si magia apare, facand sa dispara Cenusareasa, inlocuita imediat de o alta papusa, printesa, intr-o rochie alba cu conduri in picioare. Dar numai pana la miezul noptii. Mama se odihneste undeva intr-un colt, rezemata de o bancuta, in timp ce stapana se pregateste sa ajute la manuirea altui personaj. Cateodata mainile sunt insuficiente pentru manuirea tuturor personajelor. Finalul se apropie. Posesoarea pantofiorului a fost descoperita, petrecere mare la Palat, regele ciupeste de fund mama vitrega, iar printul se prinde in dans cu Cenusareasa. "Soriceii, cine tine soriceii? Cine ii manuieste?", se aude de undeva de langa mine. Nedumerire. Iar nu sunt maini suficiente. O manuta salvatoare si soriceii prind viata din nou, dar se intarzie cateva secunde miscarea altui personaj. Final. Cortina nu cade. Niciodata la repetitii.

ANALIZA. Cateva minute mai tarziu, in culise se analizeaza caseta filmata la repetitie. Toata echipa. "Lili, aici trebuie sa mai inclini capul un pic. E prea dreapta, uite." "Da, da." "Daniel, si tu trebuie sa intri mai devreme, ai intrat prea tarziu." Daniel e pus pe sotii. "Io mi-am luat avant, m-am pregatit, dar..." Imaginile se deruleaza, iar povestea curge parca mai rapid privita la televizor, din exterior, decat din spatele scenei. Spectacolul are aproape o ora. Dar in culise parca ar fi trecut trei. "Aici, in secventa asta, sora cea mare e prea jos fata de celelalte personaje. Trebuie sa o mai ridici." "Io ridic, ca pot, dar nu vezi cat is si cocotata pe papainoagele astea", se aude vocea celei mai micute actrite, care a imbratisat spatarul scaunului si priveste fiecare secventa cu mare atentie. "Si soriceii la final, cine-i manuieste? Cine are mainile libere? Ani, tu, tu cred ca poti sa-i manuiesti." Atmosfera e destinsa, se glumeste. Repetitia se reia cap-coada a doua zi.

 Isi aprinde din nou o tigara si isi impreuneaza mainile pe masa ca pentru o rugaciune. Priveste atent in monitor. Scaunele din jurul ei sunt ocupate de ceilalti actori, in cerc, intr-o scena similara cu cea a studentilor de la ATF.  Fumul devine din ce in ce mai dens in camaruta. Retine fumul in plamani pentru scurt timp, apoi il elimina calma, atenta.

 
 

Munchausen, baron la Teatrul "Tandarica"Lasand deoparte papusile si larma provocata de prichindei, actorul e incredintat ca in strania ordine a Universului, ca in jazz, ca in viata, si in papusarie exista intamplari, improvizatii, uneori atat de matematice, incat ajungi sa te intrebi daca nu sunt totusi scrise sau intiparite undeva.
PREGATIRI. Ne apropiem de Teatrul "Tandarica". Zeci de prichindei pana in 10 ani umplu platoul din fata teatrului. Coboara zgomotos din autocarele inchiriate pentru a-i aduce la destinatie, se imbrancesc, se incoloneaza, iar invatatoarele se agita la fel de zgomotos pe langa ele. Atmosfera fireasca in fata teatrului pentru fiecare zi de spectacol. Copiii sunt jucatori si cititori perfecti si fac totul cu cea mai mare seriozitate. Ne facem loc cu greu printre zecile de copii incolonati, pregatiti pentru intrare. Aud undeva pierdut un glas vioi de fetita, care sparge neasteptat linistea lasata brusc. "Eu stiu despre ce e vorba in «Baronul Munchausen». Mama mi-a citit povestea. E un mare mincinos", spune fetita pe un glas aproape soptit. Linistea se ridica precum o ceata timpurie de vara. Din nou larma. Ma intorc si privesc zambind cei doi ochi mici, zglobii, in care si marea si cerul incapusera laolalta.

 ULTIMUL GONG. Actorul trece in graba pe langa noi, lasa in urma toata furtuna si ajunge in culise, calcand pe aceleasi urme vechi ale pasilor sai si ale colegilor, de parca ar fi acolo de cand lumea. Cunoaste fiecare replica, fiecare miscare a mainii, fiecare papusa, fiecare coltisor al scenei decrepite, unde trebuie sa calce. E ca si a doua casa a lui. Iubeste teatrul de papusi, iubeste scena, ii iubeste pe copii.

Papusile stau cuminti asezate in rastel, pregatite ca niste arme inofensive pentru "atac", o tava cu pahare asezata undeva intr-un colt, in penumbra. Isabella si Pantalone sunt pregatiti, gata costumati. Culorile vii ale costumelor imbraca deodata spatiul mic din spatele scenei, care serveste drept culise. Actorul se retrage in spatiul sau stramt din culise pentru a se costuma. Ultimele minute inainte de primul gong. Pregatirea nu dureaza mult. E liniste in culise. Si mult fum. De tigara. Intr-un colt, regizorul musca pe fuga dintr-o banana. "Baronul" revine din camera sa in costumul de scena. Se asaza calm pe un scaun muscand cu pofta dintr-o "Eugenia". Primul gong, ultima imbucatura, ultimul fum de tigara. E liniste in culise. Profunda, taioasa. Larma din sala acopera tot. Chiar si gandurile. Al doilea gong. Liniste. In culise nu mai este nimeni, iar calmul a coborat intr-un final si peste sala agitata. O muzica placuta invaluie tot, ca un abur. "Baronul" isi asteapta intrarea calm, asezat pe un jilt, mascat de cortina. Ceilalti actori isi fac pe rand aparitia in scena intr-un murmur abia soptit, general, din sala. Dispar pe rand si papusile din rastel. Au prins viata pe o scena ce scartaie la fiecare pas. Nemascate, sincere si la vedere. Ca si copiii din sala. Au disparut sforile. A disparut paravanul. Viata lor e mana papusarului. Cu cat e mai abila, cu atat personajul prinde in viata lui scurta de o ora pe zi mai multe trasaturi de caracter. Cu atat mai bine captiveaza. "Baronul" intra si el in scena. Acum e un tot unitar. Intr-o amestecatura uniforma, calculata de actori si papusi, se deruleaza pe scena vanatoarea de rate cu bucatele de slanina si de cerbi cu samburi de cirese, calatoria in tara branzei, apoi in tara de vin, calatoria in Luna, zborul pe o ghiulea.

SCENA. Spectator pe jiltul "baronului", observ pe jumatate sala si scena, si pe jumatate agitatia din culise. Calmul de pe scena face nota discordanta cu agitatia din culise. Zboara sabii, coarne de cerb, branza, copacei (toate din burete), iar papusile dispar una cate una din rastel. Masinistul trage si cortina, schimba decorul, incearca si rezolvarea problemei cu lavaliera "baronului", arunca si sabia, schimba paharele de pe tava cu bucatile de branza din burete si mai imbraca si costumul calului intr-una din secvente. Face loc personajelor care se tot invartesc si alearga ca nalucile in spatele scenei intr-un dans necalculat, dar colorat. "Copii, vreti sa va spun povestea din tara de branza?". "Nuuuuuuu", se aude violent din sala. "Mincinosule", se rasteste un pusti din coltul stang al salii. "Baronul" insista: "Nu vreti sa va spun povestea din tara de branza?". Secunde grele. Isabella incearca sa salveze situatia. "Ba da, ba da. Vrem", spune cerand complicitatea publicului, care nu e inca pregatit sa dea, dar stie cand sa ceara. Copiii "pactizeaza" cu Isabella si, ca un compromis insotit de un usor oftat, accepta povestea "baronului". Nu mai este nici o papusa in rastel. Unele isi joaca ultimele minute in scena, altele au murit de mult. Si-au incheiat rolul si dorm intinse pe jos, intr-un miros fin, dar amortit de lavanda. Tizul de burete si carpa in varianta miniaturala al "baronului" zace undeva pe jos, aruncat pe fuga de unul din actori.

 

 

---

Despre autor: