Fanii alaturi de Elton
Suporterii stelisti sunt nemultumiti de faptul ca Elton ar putea ajunge la UTA, asa cum a anuntat finantatorul Gigi Becali, si il critica pe acesta si pe antrenorul Cosmin Olaroiu pe forumurile site-ului "fcsteaua.ro" pentru indepartarea jucatorului brazilian si a lui Thereau. "Iminentele plecari ale lui Elton si Thereau, doi dintre cei mai iubiti jucatori ai Stelei dupa Revolutie, par a fi rodul unei gandiri profund bolnave, pentru ca acesti jucatori nu au avut alta vina decat aceea de a se fi lasat ovationati atunci cand patronul si cel care ii antreneaza erau huiduiti copios", scrie "Alex". "AdrianUltras25" a postat mesajul: "Ciobanul vrea sa il dea pe Elton la UTA. S-a inteles cu Bara sa il dea pentru 500.000 euro. Incredibil! A plecat Thereau, acum Elton. Nu imi vine sa cred, ciobanul ne baga in B. L-a adus pe rebutul ala de Badoi si ii da pe doi dintre cei mai buni jucatori din Romania. Nu pot sa cred! Ciobane, pleaca din Ghencea!". "Olaroiu avea curaj sa faca pariu ca pe Thereau si Elton nu-i vinde Gigi Becali pentru nimic in lume. Unde e acum? Sa iasa, sa aiba o atitudine de antrenor!", a notat un alt fan al Stelei. (MIG)
Thereau e scump pentru Belgia
FC Bruges a renuntat la achizitionarea atacantului francez al echipei Steaua Bucuresti, Cyril Thereau, deoarece este prea scump, informeaza site-ul "belgiumsoccer.be". "FC Bruges renunta la Thereau. Atacantul Stelei vrea sa plece din Romania, dar, conform managerului sportiv Luc Devroe, acesta este prea scump, iar clubul cauta acum alte alternative", a spus Devroe. Cand a aflat de interesul lui FC Bruges, care era gata sa achite 1,5 milioane de euro pentru Thereau, Gigi Becali a spus: "Sa vina cu banii!". Apoi, a anuntat ca atacantul francez are valoare si este jucator de baza la Steaua. Intr-o declaratie de presa ulterioara, Gigi Becali a anuntat ca Thereau este cel care vrea sa plece, iar jucatorul a confirmat acest lucru la plecarea in vacanta, spunand ca nu s-a adaptat. "Thereau? De ce sa-l vand cu 1,5 milioane daca l-as cumpara eu cu 2-3? Daca nu o sa poata sa dea 3 milioane de euro cineva pe el, trebuie sa dea 2,5 milioane", a spus Gigi Becali. (MIG)
Bozovic si Boya la Rapid
Constantin Zotta, directorul general al giulestenilor, a anuntat ieri ca gruparea de sub Grant a ajuns la un acord pentru transferurile mijlocasului Vladimir Bozovic si atacantului Pierre Boya care activeaza in campionatul Serbiei. "Au fost incheiate acorduri de principiu cu Bozovic, de la OFK Belgrad, si cu atacantul camerunez de la Partizan Belgrad, Boya. Vor mai urma si alte intariri, dupa ce se va stabili numele noului antrenor, pentru care se duc inca discutii", a afirmat Zotta pe site-ul oficial al glubului giulestean. In varsta de 25 de ani, Bozovic este component al echipei nationale a Muntenegrului, care a disputat la inceputul acestui an primul meci international dupa declararea independentei acestei tari. Camerunezul Boya are 24 de ani si s-a aflat si pe lista de achizitii pentru sezonul urmator a lui Dinamo, antrenorul Mircea Rednic spunand despre acesta ca este de mai mult timp in atentia sa. (MIG)
Rednic cauta talente la Toulon
Antrenorul dinamovist a plecat in Franta, unde va urmari mai multi fotbalisti la turneul destinat jucatorilor cu varste sub 21 de ani.