Membrii clanului Clamparu eliberati din penitenciarul Aiud pentru a fi judecati in libertate de Tribunalul Sibiu vor fi monitorizati de politie si impiedicati sa fuga din tara, a declarat, miercuri, seful Inspectoratului General al Politiei Romane (IGPR), chestorul principal de politie, Dan Valentin Fatuloiu, transmite corespondentul ROMPRES. ‘Nu comentez hotararile justitiei. Faptul ca i-a pus in libertate nu inseamna ca i-a achitat. Ei vor fi in continuare monitorizati de politie. Avem in vedere si unele riscuri care pot sa apara prin punerea lor in libertate. (?) Stiti ca dupa cazul Haysam, am modificat legea si avem proceduri pentru a preveni iesirea lor din tara’, a declarat Fatuloiu.
Seful IGPR spera in prinderea cat mai grabnica a sefului clanului, Ioan Clamparu. ‘Noi avem o cooperare foarte fructuoasa pentru prinderea lui Ioan Clamparu cu agentiile din toate tarile unde credem ca se misca el. Eu tot sper sa il prindem, pentru ca este unul din capii lumii interlope care are in spate o criminalitate foarte grava’, a precizat Fatuloiu. Cei sase inculpati din dosarul ‘Clamparu’, pusi in libertate printr-o decizie definitiva a Curtii de Apel Alba Iulia, au parasit, luni seara, dupa trei ani de detentie, penitenciarul din Aiud.