Au tinut piept vedetelor cu fite din Romania, dar dau din colt in colt cand e vorba sa stea in fata unei armate de copii. Cei doi prezentatori ai matinalului de la National TV au cam incurca-t-o pentru ca, de Ziua Copilului, vor avea platoul plin de pitici, de pana in trei anisori, care participa la Miss si Mister Biberon. Au fost alesi, din cei aproape trei mii de copii inscrisi care au trimis saci de fotografii, cinci finalisti, doua fetite si trei baietei, care vor participa la „Marea Intrecere“ din 1 iunie. Conditia principala care conditiona admiterea in concurs a fost o fotografie foarte sugestiva in care bebelusul, viitor concurent, trebuia sa apara cu biberonul in gura. Dar cum vorbim despre copii pana la varsta de 3 ani, s-au admis si poze in care micutii se rafuiesc cu lingurita. Si pentru ca cei care aspira  la acest titlu sunt de fapt parintii  micutilor, Razvan si Dani  au hotarat ca cel mai corect ar fi ca acestia sa „se intreaca“ la probele din concurs  pentru marele trofeu pus in joc, „Biberonul de Aur“. In fata unui juriu format din copii de 6-7 ani (obligatoriu elevi pentru a sti sa dea note) se vor desfasura o gramada de concursuri unde vor fi supusi unor probe extreme, pline de haz.