O crima comisa in 1958 e la un pas de un deznodamint inedit. Dosarul penal a fost rezolvat abia in 1973, dar in aceste zile isi asteapta finalizarea, la Vatican, un alt dosar: cel de canonizare a victimei, Veronica Antal. Cotidianul reface istoria crimei si a canonizarii.

Angela si Carmil Albert, in asteptarea momentuluiin care vor spune: „Avem un sfint in familie". Satenii din Nisiporesti - Neamt stau de citeva luni cu ochii pe Vatican, asteptind ziua cind Veronica Antal, consateanca lor, va deveni oficial sfinta a Bisericii Catolice. Au inaltat o catedrala in locul bisericutei vechi, unde insusi Sfintul Parinte va tine slujba cea mare, de canonizare. Nici nu se indoiesc ca tocmai din satul lor se va ridica in calendarul catolic al doilea sfint roman, dupa Ieremia Valahul. Numai ca, daca Valahul a trait pe vremea lui Mihai Viteazul si a fost canonizat in 1983, Veronica Antal a fost contemporana cu multi dintre noi. Rude ale ei si oameni care au cunoscut-o inca traiesc. La Vatican nici nu s-ar putea decide in alt fel. Veronica Antal chiar a fost o sfinta si asta o stiu cel mai bine ei, credinciosii din Nisiporesti, care asa ii si spun: Sfinta Veronica. Mai traiesc in sat multi care au cunoscut-o, traiesc si rude - o sora, un frate, cumnatul, nepoti, veri… Oameni pe la 60-70 de ani, care cind erau mici s-au jucat cu Veronica, au fost colegi la scoala din sat, au cintat impreuna la serbari si in corul bisericii, au plins la moartea ei infioratoare, de cutit, si care acum, la batrinete, au de trecut o incercare nemaiintilnita: aceea de a avea un sfint dintre ei, cind pozele de familie devin obiecte de cult, cimitirul - loc de pelerinaj, iar amintirile trec din gura lor direct in cartile bisericesti.

In seara de 23 august 1958, Veronica a plecat la Halaucesti impreuna cu grupul de prietene unde, a doua zi, avea loc administrarea Sf. Mir. Facea zilnic drumul acesta. In adolescenta ar fi vrut sa se calugareasca, dar comunistii desfiintasera toate congregatiile catolice, drept pentru s-a calugarit, cumva, in particular: a facut juramint de feciorie si a inceput sa traiasca, in „civilie", asemenea unei maicute.

A doua zi a participat la Liturghie, dupa care a mers sa ia masa la una dintre prietenele ei din Halaucesti. Spre seara, prietenele ei au vrut sa plece acasa, dar Veronica le-a zis sa plece inainte, ca le ajunge ea din urma. Singura, a inceput sa parcurga in graba distanta de 8 kilometri pina acasa, tinind strins rozariul in mina. La jumatatea drumului, s-a intilnit cu un anume Pavel Mocanu, care a inceput sa-i faca propuneri indecente. Veronica a cautat sa-si vada de drum, dar tinarul nu s-a lasat. A tras-o in lanul de porumb din apropierea fintinii numite „a lui Vangheaua" si, nereusind sa-si satisfaca poftele, a scos un cutit si i-a aplicat Veronicai 42 de lovituri. A fost gasita a doua zi de catre niste sateni care mergeau la cimp, cu fata in jos, fara suflare si plina de singe, cu rozariul strins in palma miinii drepte si cu o cruce pe spate facuta din strujeni de porumb. Legistii aveau sa confirme ca tentativa de viol a esuat.

Ca de fiecare data cind pomeneste de Veronica, Angela Albert turuie intii o rugaciune scrisa de insusi monseniorul Petru Gherghel, episcopul de la Iasi, „Dumnezeule, Parinte atotputernic, noi te laudam si iti multumim pentru ca ai dat slujitoarei tale Veronica Antal taria de a-si pastra curatia cu pretul varsarii singelui, devenind un exemplu de traire autentica a credintei...", cam pretioasa, nepotrivita in gura unei taranci fara carte, dar, zice batrina, „eu cind ma rog la sora mea pentru sanatate, pentru putere, pentru bine pe lume, eu ma rog asa cum vorbesc eu".

Mare lucru ce sa spuna ea despre Veronica? Ca nu stie ea mai mult decit stiu toti ceilalti din sat si ce a declarat si la Iasi, sub juramint, cind s-a facut dosarul de canonizare: ca era credincioasa mai tare decit altii, ca era cuminte, cum a crescut-o bunica Zarafina, la scoala spunea poezii, ce frumos le spunea!, iar cind s-a facut mai mare, nu mergea la hora, nu se baga intre baieti… O data, cum era ea asa, mai voinicuta, l-a si pocnit pe unul care a spus o gluma deocheata… Ingrijea de copii si de bolnavi prin sat si se trezea in fiecare zi la patru dimineata, ducindu-se pe jos, opt kilometri, la biserica din Halaucesti sa se impartaseasca. Minuni n-a facut decit dupa ce a murit…

Apare si domnul Carmil Albert, sotul Angelei, imbracat ca pentru liturghie. De fapt, pentru poza, caci, in calitatea lui de cumnat al sfintei, cum ar veni, n-a fost ignorat nici de comisia diecezana, nici de ziaristi, nici de pelerini si nu se cade sa apara imbracat oricum la asemenea ocazii, spune el, privindu-si nevasta cu subinteles. Iar femeia se scuza si pleaca sa-si puna haine bune, de interviu. Nu de alta, dar are zece copii si cinci nepoti imprastiati prin tara, la munca in Austria, Spania, Italia, unul e preot franciscan la Roman… nu s-ar face de ris in hainele de corvoada?

Pina se primeneste nevasta, Carmil isi intra in rolul de ghid, care vadit nu-i displace deloc. O ia inainte pe niste ulite insemnate la fiecare raspintie cu cite un monument, o cruce, o capela, vorbind intruna despre viata si sfintenia Veronicai Antal in niste fraze ciudat de elaborate, care citeva zile mai tirziu aveau sa se dovedeasca a fi fost invatate dintr-o brosura tiparita la Institutul Teologic Romano-Catolic Franciscan din Roman. Casa unde a copilarit Veronica nu mai exista. E doar o gradina pe care o tin Carmil si Angela, pun cartofi si papusoi. Si un monument ridicat anume sa le aminteasca trecatorilor de viata pilduitoare a Veronicai si de moartea ei martirica.

„Canonizarea Veronicai Antal nu ar face decit sa oficializeze cultul care exista pentru ea", spune vicarul Eusebiu Jicmon. „Si acest cult se poate spune ca s-a nascut imediat dupa moartea ei, in august 1958, cind la inmormintare au participat toti preotii si toata suflarea catolica din zona si chiar de atunci s-a spus ca a fost o sfinta. Monumentele au aparut mai tirziu, le-au facut oamenii, impotriva vointei puterii comuniste. Mormintul ei a fost si este loc de pelerinaj. Cind va deveni oficial sfinta, va fi deshumata, atunci vom vedea si in ce stare e trupul ei, si reinhumata in altarul bisericii noi".

Crucea de la capatiiul Veronicai Veronica Antal a dus o viata curata, dedicata Mintuitorului, nimic mai mult, adica n-a vindecat orbi, n-a prorocit, nu i s-a aratat Dumnezeu in gradina, si a fost ucisa la 23 de ani in ceea ce in termenii reci ai Codului penal se numeste tentativa de viol urmata de omor deosebit de grav. Biserica cea noua din Nisiporesti, la care mai e doar putin de lucru in interior, arata ca nimeni nu se indoieste ca Veronica Antal va fi declarata sfinta. A fost conceputa la niste dimensiuni demne de o catedrala care adaposteste de veci trupul unui sfint al locului si al intregii crestinatati catolice. E mai mare chiar decit catedrala episcopala din Iasi. Poate primi o mie de credinciosi o data. Un asezamint impresionant intr-un sat pe jumatate parasit (cei mai multi aflindu-se in Spania si Italia), ridicat cu bani „din daniile credinciosilor, precum si din alte surse, si cu munca satenilor", zice vicarul Jicmon. In acest dom este asteptat Papa sa oficieze slujba de canonizare. Toate acestea impreuna pot fi cea mai mare minune a Veronicai: cultul pentru ea sa atraga mii de pelerini si astfel satul, in care chiar si sora sfintei se plinge de trai greu, sa renasca si sa se adape economic, de ce nu?, din sfintenia patroanei spirituale. Este viziunea pragmatica a tinarului Tarciziu Ludovic, care bea cafea dupa cafea de la un automat italienesc, la circiuma, numai de drag cum ciriie masinaria cind baga fisa.

Dinspre mormintul Veronicai, privind catre cruce, privirea se duce direct catre turla bisericii celei noi, apoi aluneca in sus, pina in cer. Un grup de pelerini tocmai se roaga la mormint. Toti tineri, citiva cu tunsori de avangarda si cu lanturi grele la git si la brate. Au venit de la o parohie din Galati impreuna cu preotul lor, care acum, cuvintindu-le, culege din viata aparent stearsa a Veronicai fapte de sfintenie si, pentru ca sint si citeva domnisoare acolo, le da drept pilda eroismul cu care s-a luptat sa-si apere curatia, murind injunghiata, dar neprihanita. Si, intr-o evocare de un naturalism zguduitor, preotul descrie lupta dintre Veronica si acel ticalos, intruchiparea Diavolului, care, neputind-o infringe, a injunghiat-o de 42 de ori si a parasit-o in cimp, carne in doua cu tarina, facindu-i pe spate, in batjocura, o cruce din coceni.

Adolescentii, care la inceput s-au inghiontit si au chicotit, pleaca de la mormint muti, pipaindu-si lanturile de la git ca pe niste rozarii. In urma lor ramine un batrinel. Plinge. Se apleaca si saruta chipul sfintei de pe cruce. Cind i se mai potolesc lacrimile, spune ca se numeste Ioan Mihaes, e din Galati, si ca se roaga la mormint in fiecare an. Sotia lui a zacut nemiscata opt ani… Medicii i-au zis ca n-are scapare. Dar a doua zi dupa ce i-a adus pamint si flori de la mormintul Veronicai, s-a ridicat precum Lazar din Evanghelie si a inceput sa umble si acum nu mai are nici un semn de boala, si-au facut si doctorii cruce. Minunea aceasta a sfintei a relatat-o in scris, sub juramint, aducind si un vraf de documente medicale, si se afla la dosarul de canonizare trimis la Vatican.

Citeste si:

Locul mortii Veronicai Antal, pe dealul numit Dupa Padure, este alt punct sfint. La patru kilometri de sat. Alta cruce, cu aceeasi imagine ovala, cu chipul ceramic al unei taranci vinjoase incadrat de o broboada neagra si luminat de un zimbet diafan. „Aici si-a dat viata ca sa-si apere curatia Veronica Antal. 1935 - 24 VIII 1958. Martira curatiei". „Comunistii nu ne lasau sa punem cruce aici, povesteste Carmil Albert, revenit in rolul de ghid, dupa ce, din motive care scapa celor neobisnuiti cu sfintii recenti, a evitat sa-l intilneasca pe vicarul Eusebiu la biserica si la mormint. Ateisti! Cum puneam o cruce, o dadeau jos, ca era pe pamintul ceapeului. Si intr-o noapte, in ’81, unul Ludovic Ciuches a venit aici cu ciment, cu balastru, cu tot, a pus crucea si a blestemat pe cine o da-o jos… Da, s-au temut si ei sa nu pateasca cum au patit-o unul cite unul toti care-au spus minciuni la proces."

In fiecare an de 24 august, ziua mortii Veronicai Antal, la crucea de pe deal se aduna mii de credinciosi. Oficiaza zeci de preoti, uneori chiar si episcopi din alte dieceze.

Dictionar Canonizarea (sau sanctificarea) este procesul de ridicare a cuiva la cinstea altarelor, in rindul sfintilor Bisericii Catolice, precizeaza preotul franciscan Damian Patrascu. Beatificarea, adica ridicarea in rindul fericitilor Bisericii, este primul pas in procesul de canonizare a celor care au murit de moarte buna. In cazul Veronicai Antal, daca la Congregatia pentru Cauzele Sfintilor se va considera ca moartea ei a fost martiriu, ea va fi direct canonizata sau sanctificata si, sarindu-se peste etapa beatificarii, va fi propusa ca sfinta intregii lumi catolice.

„Sfintenia poate fi peste tot" Preotul franciscan Damian Patrascu (foto), cel care a dus la Vatican dosarul de canonizare, spune ca „sfintenia este deja ceva inalt, dar noi cerem si mai mult. Sfintenia poate fi peste tot. Veronica a trait printre oameni in curatie, ca o sfinta, nu e nevoie sa fi mers pe ape, ca Iisus. Avind o moarte martirica, nici nu se cer minuni pentru canonizare, desi acestea s-au inregistrat, s-au depus la dosar si vor fi verificate de Congregatia pentru Cauzele Sfintilor, cum vor fi verificate viata, moartea prin martiriu, virtutile si faima de sfintenie".

Opera minima

Veronica pe catafalc Tot ce a ramas scris de la Veronica Antal se gaseste pe niste biletele: „Ce fericit este acela care locuieste in Tine, Doamne."

„O dulce legatura ce ma uneste cu Iisus."

„Primeste-ma, iIsuse, la scoala sfintilor, ca sa fiu vrednic de Tine."

„Doamne, scapa-ma ca pier. Adapostita in Inima Ta eu sint in loc sigur."

„Ingerilor scrieti in cartea vietii si acest legamint: Eu sint a lui Iisus si Iisus este al meu."

Precedentul Ieremia Valahul La 30 octombrie 1983, oficiind slujba de canonizare a lui Ieremia Valahul (1556-1625), Papa Ioan Paul al II-lea a rostit in romaneste: „In istoria voastra bimilenara, atit de bogata, cu atitea valori de credinta, Ieremia Valahul este primul roman ridicat oficial la gloria altarelor… Un fiu al Romaniei, aceasta nobila natiune care poarta in limba si in nume amprenta Romei… el exprima traditia voastra crestina si aspiratiile voastre". Moastele fericitului Ieremia Valahul sint inhumate in Biserica Neprihanitei Zamisliri din Napoli.

Arestat nevinovat si batut crunt Pentru moartea Veronicai Antal, un om a stat nevinovat sapte luni in arest. N-a uitat nici acum bataile primite de la Militie.

Mos Magdici duce si acum in oasebataia Militiei Mos Neculai Magdici se clatina pe picioare nu de povara celor 75 de ani, ci de bataile indurate cind a fost acuzat ca a ucis-o pe Veronica Antal. Are plaminii subrezi, talpile, miinile si salele il dor si acum de la batai. „M-au arestat pe mine, pe Dumitras Pavel si pe Mocanu Pavel, povesteste el, ne-au dus la puscarie la Bacau si da-i bataie in noi sa spunem ca am omorit-o pe deal, cind venea de la Halaucesti de la liturghie… Sapte luni de bataie… Mi-au dat degeaba la 25 de ani". Dar ceva nu se lega in probatoriu… La recurs, cei trei au fost eliberati. Crima a ramas cu autor necunoscut. Dar dosarul a fost redeschis surprinzator dupa 15 ani. „In ’73, hopa!, una Ileana a lui Carp, cind sa moara, s-a spovedit si a chemat si militia. Le-a zis ca nepotu’ ei, Mocanu Pavel, a omorit-o, ca a vazut ea cu ochii ei, ca el i-a dat bani sa taca."

La al doilea proces, Pavel Mocanu a fost condamnat la 12 ani de inchisoare. A murit anul trecut intr-un accident de masina. N-a recunoscut niciodata crima. Celalalt acuzat, Pavel Dumitras, a murit de la bataile din timpul anchetei. „Da’ mai inainte de asta, isi aminteste batrinul Magdici, s-a otravit Pal, militianul pe care l-a cumparat familia criminalului Mocanu la primul proces. Iubitei lu’ Mocanu i-a crapat inima, a cazut lata la o petrecere, ridea. Un impiegat care l-a vazut pe Mocanu plin de singe si n-a zis a murit si el, si baietul lui cind era totul pregatit de nunta, amindoi odata, in accident. Pe urma, unul s-a spinzurat, altul a innebunit… Cine a avut vreo vina n-a scapat nici unul. Eu mai traiesc, vai de zilele mele", spune batrinul si, sleit de puteri dupa atita vorbit, se lasa moale pe un bustean, sub gardul de caramida ca un zid de inchisoare.

Mai multe despre viata Veronicai Antal, la www.cotidianul.ro/select Detalii despre procesul de canonizare a Veronicai Antal, la www.cotidianul.ro/select