Cand banda desenata devine film, restul e tacere. S-a intamplat cu Superman si cu Batman, era normal sa se intample si cu omul "muscat" de un paianjen, care va suferi astfel o dereglare de personalitate.
In anii ’80 era la mare moda, in Romania, un ciclu "Spiderman" din trei filme (cu Nicholas Hammond): "Omul paianjen", "Provocarea dragonului" si "Omul paianjen se intoarce" – dar ele nu depaseau nivelul filmului de serie B. Actuala trilogie (speram, in caz ca bosii de la Hollywood nu mai vin si cu vreo parte a patra"), depaseste cu mult, ca succes/incasari, seria cu care am fost noi obisnuiti in copilaria comunista, cand rar scapau filme bune - si americane! – prin cinematografe.
Chiar daca nu imi place Tobey Maguire (noroc ca-l mai salveaza masca si costumul), se pare ca el s-a mulat perfect pe ceea ce se dorea a fi Spiderman, acum la al treilea volet, regizat tot de Sam Raimi si cu aceeasi eclatanta Kirsten Dunst pe post de iubita supereroului.
Omul-insecta este acum mai contradictoriu decat oricand: dupa ce asimileaza in costumul sau o substanta stranie, care-i mareste puterile, dar scoate la iveala si "partea intunecata" din el, Peter Parker (Maguire) se va infrunta cu... el insusi. Problemele "mutatiei genetice" dau peste cap si conditia de erou pozitiv – poti fi mai dur si mai razbunator intr-un scop "nobil" si ce mai inseamna a depasi granita dintre Bine si Rau? De fapt, personajul trebuie sa aleaga intre a mai fi Spider Man – varianta hard sau a ramane placidul nevinovat Peter Parker.
Ceea ce socheaza la noul film din inepuizabila serie este bugetul alocat (vehiculat la aproape 300 de milioane de $!), "Spider" devenind cel mai scump film din istoria cinematografului. Dureaza aproximativ 145 de minute si daca
n-ai vazut precedentele doua "episoade" vei pricepe mai greu contexte si conexiuni.
Motivul costumului "inveninat" duce cu gandul la miticul Hercule, iar tema Yin&Yang – ce iese la suprafata bun sau rau in caracterul fiecaruia – il apropie pe Spiderman acum de Darth Vender din "Razboiul Stelelor". Adica, pe cat de complex, pe atat de supus greselii = fragil.
Pe langa efectele speciale – pentru fanii B.D. – si pe cele, mai filosofice, ale "dedublarii" (pentru spectatori mai pretentiosi) "Spiderman" este genul reusit de blockbuster care isi depaseste conditia si traieste si prin "negativii" care fac deliciul luptelor cu eroul – sa-i zicem – pozitiv: Sandman/Omul de nisip (jucat de Thomas Haden Church) respectiv Venon (Topher Grace).
Si sa nu o uitam pe Mary Jane (Dunst), sarea si piperul actualei serii, unde s-a lucrat evident mult mai fluent la psihologia personajelor decat in "nisa" de care vorbeam, de care noi, nenorocosii, am avut parte in urma cu 20 si ceva de ani.
Oricum, pana la filmul de senzatie al verii, care se preconizeaza a fi "Piratii din Caraibe – 3", "Omul paianjen" e un gen agreabil de weekend canicular, din mai. Iar daca nu va plac insectele si dedublarile, puteti alege o varianta si mai comica a unui alt final de trilogie: "Shrek III"