Cannes, palma si romanii

Cinci minute dupa anuntarea decernarii Palme d'Or-ului filmului lui Cristian Mungiu, evenimentul a devenit o tipica afacere romaneasca. Aceiasi oameni care, in zilele lor bune, acuza cinematografia, teatrul, artele vizuale si muzica autohtona de azi de mizerabilism, aceiasi oameni care-l noteaza cu punctaj maxim pe Sergiu Nicolaescu se infoaie acum de orgoliul de a fi parte a succesului lui "4 luni, 3 saptamani si 2 zile" - ei si un Minister al Culturii care se chinuie de un deceniu - si nu reuseste - sa faca ceva cu reteaua de cinematografe si tot ce izbuteste e sa emane barometre culturale care sa puna in cifre ceea ce stim cu totii, ca pe nimeni nu intereseaza cultura.
"Toti suntem Mungiu" e laitmotivul zilei. Dar e oare adevarat? Au reusit premiantii ultimelor Festivaluri de la Cannes, Puiu, Mitulescu, Porumboiu, Mungiu si Nemescu, pentru ca sunt romani sau in ciuda faptului ca sunt romani? "Li s-au creat lor toate conditiile", cum se zicea in vremea cealalta, are Romania un sistem de educatie cinematografica macar coerent si la curent cu restul lumii, are un sistem de finantare functional, are o retea de cinematografe? Unde or sa ruleze, in afara Bucurestiului, filmele premiate la Cannes?
Oamenii acestia au reusit fiindca au cautat si au gasit, pe cont propriu, un limbaj artistic pentru disperarea si absurdul lipsit de minima decenta ale vietii in Romania. Palme d'Or-ul e al celor care au facut "4 luni, 3 saptamani si 2 zile" si al nimanui altcuiva, in nici un caz al ireversibilului mers inainte al poporului.
In loc sa-l decoreze post-mortem pe Nemescu, Romania ar face mai bine sa-l judece odata pe cel care l-a omorat. Sau reprezentantii natiei au uitat ca regizorul si sunetistul filmului premiat la "Un Certain Regard" au murit pentru ca Romania e in ochii unora o tara bananiera in care nimeni n-are vreo lege (cum ar fi Codul Rutier) de respectat?
Toata aceasta asumare, de catre felurite institutii nationale interesate brusc de cinematografie ca beneficiu de imagine, e inca o dovada de crunta ipocrizie si oportunism. Si-au asumat autoritatile romane vina pentru sutele de mii de femei moarte sau mutilate, fizic si psihic, pe viata de un imbecil decret dat de statul pe care-l mostenesc? Caci despre astfel de femei vorbeste "4 luni...". Sa imparti medalii in stanga si in dreapta e mult mai simplu... Sau poate ar trebui sa ne mandrim de faptul ca austeritatea si conditiile vitrege sunt o sursa inepuizabila de creativitate.
Stiu multi oameni fara functii si ambitii care s-au bucurat de premiul lui Mungiu; stiu ziaristi care au stat cu sufletul la gura si ochii pe televizor asteptand anuntul lui Stephen Frears. Au facut-o dintr-un sentiment al solidaritatii, al implicarii emotionale in povestea altor oameni pe care-i simt alaturi, parte a acestei istorii colective numite Romania. De aici pana la confiscarea nationala, aceasta palma data bunului simt pe care o incearca MCC si CNC, e un drum foarte lung.

---

Despre autor: