Imaginati-va un an, 2008 sa zicem, in care un cantec romanesc a castigat Eurovision, un film romanesc a luat Palme d'Or la Cannes, iar echipa nationala de fotbal a devenit campiona europeana. Ce conspiratie ar mai fi si asta? Am incepe sa ne credem buricul Europei, pentru ca atunci cand ne credeam al intregii planete ne jucam doar. Nu ne-ar fi usor. Cum noi stim sa sarim dintr-o extrema in cealalta fara sa trecem prin calea de mijloc, am crede, poate, ca pana si Justitia din Romania ar merita cine stie ce medalie de onoare. Chiar nu ne-ar fi usor.
Nici asa nu o sa ne fie moale, cu acest Palme d'Or neimaginar primit de Cristian Mungiu la Cannes-ul celei de-a 60-a editii si la 50 de ani dupa ce Gopo primise premiul similar pentru un film de animatie.
Un prieten, bun cunoscator al strategiei de succes cultural in Occident, Dumitru Tepeneag, care traieste la Paris de mai bine de 30 de ani, a spus-o si a scris-o de multe ori: acolo, in Occident, noi, romanii, cei care facem produse culturale, nu o sa ne impunem individual, ci numai cu falanga. Ceea ce spune Tepeneag s-ar traduce, pentru proza romaneasca, asa: nu o sa ne impunem doar cu un Cartarescu, ne-ar trebui o falanga de Cartaresti.
Exact asta s-a intamplat in anii din urma cu filmul romanesc: a aparut o falanga de Cartaresti: Nae Caranfil, Cristi Puiu, Corneliu Porumboiu, Cristian Mungiu si altii. Premii dupa premii, mai mici si mai mari, iar acum lovitura de gratie: Palme d'Or. Filmul romanesc se pregateste sa mearga in Paradis. Sa vedem daca o sa ne placa acolo!
Vorba experta a lui Tepeneag are nevoie de o completare: nu o sa ne impunem numai cu o falanga de regizori, ar fi bine sa avem si o falanga de prozatori.
Nici unul dintre prozatorii nostri de talent n-a dat pana acum ceva de "genul": povestiri din "Epoca de Aur". De ce - e o intrebare grea, cu un raspuns usor: pentru ca noi n-am trait sub comunism cu simtul realitatii, ci cu "simturile" imaginatiei noastre, ceea ce ne-a si ferit de o buna constiinta a istoriei.
Cristian Mungiu a reusit o astfel de povestire din "Epoca de Aur" si explicatia reusitei e la mintea cocosului: nu l-a interesat comunismul, ci o drama umana traita in vremea aceea, dar care ar fi putut fi traita in orice alte vremuri, in orice alte locuri. Restul va fi fost talent si un pic de noroc, caci tema avortului (tema filmului sau) intereseaza si dincolo de hotarele stricte ale artei cinematografice.
Acum, problema care se deschide e mai grea decat aceea care s-a inchis. Avem o voce romaneasca daruita cu autoritate. Un om din Tecuci avea un motor, dar nu i-a folosit la nimic, stiti povestea. Vom sti ce sa facem, noi, Cristian Mungiu, cu aceasta voce?
Daca as fi pentru cateva luni in pielea de aur a lui Cristian Mungiu, ca unul care vrea si succesul prozei romanesti in lume, m-as gandi cum sa ma asociez cu o mica falanga de scriitori romani, i-as invata sa scrie scenarii filmice, nu bazaconii literaturoide, si as vorbi peste tot unde m-as afla despre noua scoala romaneasa de proza si de scenaristica.
Dar avem noi o falanga de scriitori care sa vrea sa invete din lectia de succes a regizorului Cristian Mungiu? Mi-e teama ca Mungiu va lua si Oscarul, si scriitorul roman apt de simple povestiri cinematografice tot nu o sa apara. Pentru ca simturile noastre imaginare sunt inca mult prea bine dezvoltate in dauna banalului simt al realitatii.