Cum e sa fi jucat in primul film romanesc care a luat un Palme d'Or?
O bucurie enorma. Asta mi-am dorit tot timpul. Sa ia filmul premiu, pentru ca inca de la filmare am descoperit un om extrem de serios si extrem de talentat, Cristian Mungiu, si o echipa care mi-a mers la suflet. El e dirijorul acestei orchestre, dar aceasta orchestra din spate are si ea aproape aceleasi merite, inclusiv solistii, concert-maistrul si toti sunt niste oameni cu totul si cu totul deosebiti. Nu ne-am gandit c-o sa ajungem atat de departe, nu ne-am gandit o clipa ca facem filmul asta pentru premiu. Am facut un film si e ca un copil frumos, care rade in soare si vreau sa ma bucur din tot sufletul de chestia asta si de oamenii astia. Le multumesc tuturor, sunt actori mari, sunt colegi tineri care merita din plin toate laudele si toate elogiile aduse. Presa internationala - si ma refer aici nu numai la jurnalisti, ci si la critica de film care a vazut filmul cu o zi inainte de sosirea noastra - urla deja si vorbea extrem de elogios la adresa actorilor.
Povesteste-mi cum a fost la Cannes!
Cristian spunea ca traieste un basm, asa am trait toti. Am avut senzatia ca sunt, ca-n povestea lui Andersen, "Fetita cu chibrituri". Numai ca acum nu mai stateam cu chibritul langa geam si ne uitam de-afara la semineu, eram chiar langa semineu si fara chibrituri. Era un lucru miraculos. Si privesc toate lucrurile astea care mi se intampla cu bucuria curata a unui copil care are in sfarsit jucaria mult visata... Am stat la cel mai luxos hotel din Cannes (Carlton), unde au fost cazate toate vedetele. Dimineata, Pedro Almodovar era la doua mese distanta si lua micul-dejun. Lumea este extrem de relaxata, si au o decenta si un bun simt continut, nu facut, cum se intampla din pacate in multe alte locuri. Am cunoscut oameni extraordinari - Gilles Jacob, care e directorul festivalului de la Cannes si care a vorbit numai elogios la adresa noastra; Michel Ciment, care a fost extaziat. Toata lumea a fost innebunita de filmul nostru, lucru care m-a bucurat cel mai tare. Eram ca un copil care se joaca si o clipa nu mi-am pierdut mintile. Singura scapare era in ironie si in amuzament. Dar n-am putut sa nu gust din toata bucuria asta.
Programul a fost infernal. Intri pe un labirint ca soricelul si urmezi exact indicatiile care ti se dau pentru ca programul este foarte strans, pe minute, ai conferinta de presa cu francezii, conferinta de presa cu media internationala, receptii in cinstea filmului cu cei mai mari critici si cu directorul festivalului. Este o onoare efectiv sa fii acolo.
Apoi a venit seara magica de joi, pe care n-am s-o uit in viata mea, pe 16 mai, cand a fost Inaltarea Domnului. Atunci am avut asa, o senzatie fantastica, si cand am realizat ca proiectia filmului nostru are loc de Inaltarea Domnului, mi-am spus: "Nu se poate, e un semn, ceva se va intampla cu filmul asta, va avea un destin miraculos". Asa a si fost. La un moment dat am fost cu Anamaria Marinca si cu Laura Vasiliu sus la cetate. E o cetate la Cannes de unde se vede toata panorama, unde e o piateta extrem de frumoasa. Acolo e statuia Maicii Domnului cu Pruncul Iisus in brate. Locul se cheama La Viérge. In clipa in care am ajuns si ne-am asezat acolo, pe bancuta, au rasunat clopotele. Si ne-am spus ca e ceva, ca ceva se va intampla cu filmul asta. Pe urma a venit seara magica de 16 mai...
Care au fost atuurile filmului?
Toata lumea m-a intrebat de ce comunismul ca subiect. Dar nu despre comunism e vorba. Filmul e o fresca, un fapt de viata care, intr-adevar, este plasat in perioada comunismului pentru ca atunci erau ilegale avorturile. Asta nu face decat sa creasca dramatismul, dar nu e nici o clipa vorba despre comunism in film. Doua fete au o viata intr-un camin, una dintre ele e insarcinata si vrea sa avorteze. De aici numele filmului "4 luni, 3 saptamani si 2 zile"; este vorba de sarcina acestei fete. Ele cauta pe cineva care sa faca avortul si dau peste domnul Bebe care, aparent, este un tip foarte OK, dar de fapt este o bestie cu chip de om, un megafrustrat care nu vrea decat sa se culce cu cele doua inainte sa faca avortul. E o scena cutremuratoare acolo, multi au intrebat de ce nu a fost aratata efectiv scena de sex si am spus ca nu era importanta. Important este ce se petrece cu personajele si cu spectatorul in sala cand urmareste scena. La Cannes, am vazut filmul prima oara si am fost socat de-a dreptul de duritatea lui, de povestea spusa atat de simplu. Simplitatea asta a socat cel mai tare. E si mai socant cand, la finalul scenei, dupa ce se culca cu ele si face avortul, Bebe spune ce trebuie sa faca cu avortonul. "Il iei mata frumusel"..., dar totul foarte normal, "il pui intr-o punga, te urci mata frumusel intr-un tramvai, mergi doua-trei statii, intri in primul bloc turn, te urci la etajul zece si ii dai drumul in jos pe ghena, ai inteles? Probleme? Hai!" Parca face o salata de vara. "Iei niste rosii, le speli putin, pui putina sare, daca n-ai sare merge si piper. Si asta e. Salata. Ai inteles?" Chestia asta a socat foarte tare. Povestea a socat foarte tare. Si mai e ceva extraordinar, iar aici e meritul lui Cristian si al operatorului. Scena asta mare dureaza cam 35 de minute, dar ei au hotarat sa o scurteze la trei cadre. Sa inveti 10-12 pagini de text, sa dureze un cadru 11-12 minute e greu pentru absolut toata lumea, si pentru regizor, si pentru actori, si pentru operator. Dar lucrul asta s-a realizat. Pe noi ne-a ajutat enorm, pentru ca am reusit sa nu rupem tensiunea din scena si zic ca si asta e un atu al filmului, pe urma lumina extraordinara pusa de Oleg Mutu, ca sa nu mai vorbesc de jocul actorilor. Este de o forta fantastica. Sunt actori cu un potential extraordinar. Anamaria Marinca, Laura Vasiliu, Alex Potocean, Luminita Gheorghiu, Tania Popa, Liliana Mocanu, d-na Bosanceanu. Sunt oameni care au in ei chestia asta. Iar presa internationala l-a elogiat foarte mult pe Cristian Mungiu, dar si actorii. Si Cristian a vorbit tot timpul despre actori, in toate interviurile, iar asta ii face cinste.
Filmele din ultimii ani se intorc obsesiv catre perioada comunista. Este si acesta unul dintre motivele pentru care a fost extrem de bine primit in afara? Desi spui ca nu e un film despre comunism, porneste totusi de acolo, face parte din proiectul "Amintiri din epoca de aur". Prin ce difera de celelalte filme?
Noi am trait in perioada aia. Au fost si lucruri bune, amintiri placute, poate pentru ca eram copii, dar fiecare a ramas si cu amintiri extrem de sumbre. Acum, cand realizez si mai mult dimensiunea acestor lucruri sa auzi ca existau femei care preferau sa moara avortand in conditii absolut halucinante, pentru ca nu aveau voie sa mearga la spital... Preferau sa moara decat sa nasca pentru ca nu aveau cu ce sa creasca copilul. Este dincolo de orice limita a intelegerii. Cred ca oamenii de arta au o sansa fata de ceilalti, se pot exorciza prin acest gen de filme. Trebuie sa te cureti pe dinauntru, sa spui, si sa ramai impacat cu tine pentru ca ai facut ceva ca sa stergi asta din tine.
Cum a fost editia de anul acesta de la Cannes? Ai vazut celelalte filme din concurs?
Nu le-am vazut, asta este marea pierdere. Dar meritul e cu atat mai mare, cu cat filmul nostru a luat premiul la a 60-a editie a Cannes-ului, o editie aniversara, care a unit filme de prim rang, extraordinar de bune, din toata lumea. Cristian Mungiu a surclasat nume mari: Tarantino, Kusturica... Sa iei Palme d'Or-ul cu un film romanesc, a demonstrat impartialitatea juriului, de care, sincer, mi-era frica. Dar premiul cel mare pentru noi a fost selectia, iar dupa aceea, pasul doi a fost premiul Asociatiei Internationale a Criticilor de Film si asta nu e putin lucru. Dar trebuie spus ca filmul romanesc nu a ajuns aici ca un foc de paie. Au fost si alti oameni care au pus samanta, au udat-o, iar noi am cules roadele si merita si ei, la randul lor, elogiile acestui Palme d'Or. E vorba despre Cristi Puiu, Corneliu Porumboiu, Catalin Mitulescu, Cristian Nemescu (care a luat premiul sectiunii "Un certain regard" de anul acesta, Dumnezeu sa-l ierte). Sunt regizori tineri, e o generatie tanara care nu a crescut, a explodat. Sper din toata inima ca acesti tineri regizori, impreuna cu noi actorii sa ne constituim intr-o generatie care sa mearga mana in mana mai departe. Eu cred ca numai in echipa poti face un lucru minunat.
Laura Vasiliu (cu spatele), Anamaria Marinca si Vlad Ivanov intr-o secventa din "4 luni, 3 saptamani si 2 zile" Cand ati inceput sa banuiti c-o sa luati un premiu?
Dupa reactia criticii imediat ce am ajuns acolo si dupa seara de covor rosu cand minute in sir am fost ovationati de sala intreaga, si ziarele au inceput sa scrie, sigur ca toti am inceput sa speram. Dar eu, personal, nu mi-am imaginat ca o sa luam premiul cel mare. E divin ce se intampla si sper ca lucrul asta sa devina o normalitate. Toata lumea se mira. Presa internationala nu s-a mirat. Ar trebui sa terminam cu chestia asta romanesca cum ca trebuie sa te duci in afara ca sa fii recunoscut. De ce nu si la tine in tara? Nu trebuie sa astepti 80-90 de ani ca sa fii recunoscut. Iar asta nu exclude respectul fata de generatia de aur, dar ce ne-am face daca am avea o singura generatie de aur?
Cum a fost intalnirea cu "dl. Bebe"?
Extrem de socanta, dar, curios, ca actor mi-a placut foarte mult. Am facut total pe "contre-emploi" rolul. Este un om sinistru, o bestie cu chip de om. Si trebuia sa gasim impreuna cu Cristian resorturile personajului, sa ne punem foarte multe intrebari, de ce face lucrurile astea, de ce vrea sa se culce cu fetele, de ce face avortul... Si luand asa, pas cu pas, toate aceste lucruri am reusit sa-i construim o biografie. Lumea a fost extrem de mirata. O doamna, critic de teatru la televiziunea belgiana, se uita la mine in timpul interviului si era siderata de-a dreptul, iar la sfarsit mi-a spus: "Vreau sa va marturisesc ceva. Vad ca sunteti un om cu un zambet jovial, luminos la fata, extrem de cald, nu v-as fi recunoscut pentru nimic in lume pe strada, pe Croazeta. Cum ati putut sa va transformati si sa jucati animalul asta? La proiectia pentru presa imi venea sa va pun bocancul in gat si sa va storc ca nu mai puteam suporta, era prea mult." Aceeasi intrebare mi-au pus-o toti pentru ca a fost extrem de socant. Eu, personal, n-am vazut la filmare decat cateva duble ca sa realizam exact tensiunea la care trebuie sa ajungem, dar nu am vazut scena mare montata si parcursul meu in acest film. Il stiam doar mintal.
Ii multumesc din suflet lui Cristian si intregii echipe pentru ca au inteles exact dramatismul acelei scene, si la filmare se calca in varful picioarelor, vorbeau toti in soapta, iar in clipa in care se termina dubla si Cristian dadea indicatii o facea pe un ton foarte jos, foarte incet... Totul era intr-o liniste de catedrala. A fost un respect fata de actor imens si este extraordinar.
Inteleg ca rolul nu seamana cu nimic din ce-ai mai facut pana acum...
Este cu totul alt gen de rol si, culmea, Cristian m-a vazut intr-o reclama pe care el o regiza si in care eram destul de violent pentru cateva secunde. A fost extrem de magulitor pentru ca a spus mai tarziu ca a scris acel scenariu gandindu-se la Vlad Ivanov.
Este un subiect cu multe accente feminine si e, probabil, dificil pentru un barbat sa simta in situatia asta. Pe parcursul filmarilor, tu sau cele doua actrite ati schimbat ceva in felul cum a fost construit scenariul?
Este totul lucrat cu o precizie de ceasornicar. Felul de a vorbi al domnului Bebe nu este normal. El schimba topica in fraza. Nu e o vorbire a mea, a lui Vlad Ivanov, nu e o vorbire cotidiana. Si un mare lucru pe care Cristian iarasi l-a facut este ca dupa ce a scris scenariul a facut dialogurile. Asta e un lucru extrem de important. Dialogurile sunt cele care iti confera normalitatea jocului si starea de bine si de siguranta in scena. Inainte de a filma, am avut niste repetitii in locatie care ne-au ajutat foarte mult. La acele repetitii uneori imi veneau alte cuvinte. Si Cristian a fost foarte atent la chestia asta si spunea "Vlad, e mai bine cum ai pus tu cuvantul ala." Tot timpul a fost atent la lucrul asta. A fost viu. La un moment dat am ajuns la un asemenea grad de precizie, ca ii ziceam: "Cristian, inainte de chestia asta vreau sa pun un <<Nu>> in fata. Ca simt nevoia sa ma sprijin pe <<Nu>>." Iar el mi-a spus: "Incearca si fara. Eu nu cred ca e nevoie." Se ajunsese la o paranoia cu chestia asta. Trebuia sa fie foarte bine. In clipa in care te simteai bine cu cuvintele era fantastic.
Cum comentezi acuzatiile lui Dan Mihu cum ca Mungiu i-ar fi furat ideea scenariului?
Nu stiu nimic de povestea asta. Ieri mi-au dat cateva mesaje niste prieteni si unul dintre ele, primit de la cineva din strainatate, un om deosebit, comenteaza perfect chestia asta. Mi-a spus: "Uite ce se intampla. Si in paranteza: Au inceput ai nostri ca brazii." Si asa este. Felul cum s-a lucrat a fost ca un diamant brut care a fost pus pe masa si fiecare l-a slefuit si a ajuns un diamant foarte scump la ora actuala. Acest diamant trebuie pus in vitrina si admirat de toata lumea si iubit de toata lumea. Daca vii si incepi sa-l improsti cu noroi nu poate sa-ti faca decat necinste. Nici nu trebuie comentat lucrul asta.
Ce-ti place sa joci mai mult?
Cu o seara inainte de decernarea premiilor, sambata, eram extrem de emotionat. Venea Gala, nu stiam ce se va intampla si aveam spectacol la Bulandra cu "Elizaveta Bam", un spectacol pe care-l iubesc si care este sufletul meu. Am avut atunci o energie speciala, care parca nu se mai sfarsea. Aceeasi energie am avut-o si in film. Nu stiu daca un actor care iubeste aceasta meserie poate sa separe teatrul de film, cred ca le iubeste deopotriva.
Cum crezi ca va fi primit filmul in Romania? A fost atat de bine primit in afara, pe straini se pare ca ii fascineaza teribil acest gen de subiect, pentru ei e ceva de neinteles aceasta forma de dezumanizare pe care noi am trait-o in comunism...
In Corriere della Sera, scria: "romanii periculos de talentati, romanii au ce povesti, noi nu"... Am primit intrebarea asta si din partea presei internationale si am raspuns asa: "Si eu sunt foarte curios". Vreau sa vad reactia publicului. Nu stiu cum o sa fie, dar cred ca este imposibil sa nu te marcheze suferinta a doua tinere, ca despre asta e vorba. Astept cu nerabdare. Prima reactie o s-o am maine, la Cluj, pe 1 iunie, cand deschidem Festivalul.