Toti liderii politici prezenti ieri la discutiile cu Traian Basescu s-au declarat de acord cu sustinerea votului uninominal, a legii lustratiei si a revizuirii Constitutiei, cu exceptia UDMR, care nu agreeaza nici introducerea votului uninominal si nici nu considera viabila revizuirea Constitutiei.
Cel mai realizabil pare a fi insa votul uninominal, in conditiile in care, se pare, maine, in fata Parlamentului, Traian Basescu le va cere liderilor politici sa-si asume prin semnarea unui angajament scris promovarea acestui tip de vot. Mircea Geoana a declarat ca se poate conta pe adoptarea unei legi a votului uninominal in Parlament intr-un interval de cateva saptamani. Geoana a spus ca unul dintre rezultatele discutiilor de la Cotroceni cu seful statului a fost faptul ca introducerea votului uninominal poate fi legiferata de Parlament in actuala sesiune parlamentara. Premierul Tariceanu a declarat chiar ca Basescu a fost de acord si cu unele propuneri ale PNL referitoare la legile sigurantei, subiect indelung disputat intre liberali si seful statului. Premierul a reamintit ca votul uninominal si legea lustratiei sunt proiecte ale PNL si ca se bucura ca acestea au ajuns sa fie in varful agendei politice. Liderul PNL si-a exprimat bucuria pentru faptul ca, in timpul discutiilor, Traian Basescu a renuntat la anumite idei legate de legile sigurantei nationale. "Presedintele a avut o serie de observatii care pe noi ne-au bucurat. A renuntat la punctul de vedere care se referea la sursele de finantare ale serviciilor secrete", a spus Tariceanu, reamintind ca proiectul Guvernului sustine ca finantarea sa se faca in exclusivitate de la buget.  Presedintele PD, Emil Boc, referindu-se la revizuirea Constitutiei, a spus ca trebuie avuta in vedere stabilirea clara a raporturilor dintre Guvern si presedinte si dintre Parlament si presedinte. "Pentru asta, noi am propune sa se organizeze un megasondaj de opinie cu participarea tuturor caselor de sondaj, care sa stabileasca definitiv raspunsul la aceasta intrebare", a spus Boc. In opinia sa, daca la acest sondaj romanii vor raspunde negativ, atunci va fi clar ca solutia este republica de tip parlamentar, in care seful statului este ales de Parlament. Daca raspunsul va fi pozitiv, Boc considera ca se poate merge pe doua variante: republica prezidentiala de tip american sau rusesc sau republica semiprezidentiala. "PD considera ca trebuie mers pe varianta de republica semiprezidentiala de tip francez, in care presedintelui sa i se acorde prerogative sporite, dat fiind faptul ca are in spate un vot", a spus Boc.
PSD in schimb considera ca modificarea Constitutiei "nu trebuie facuta la cald", "dupa o campanie foarte incinsa" si nu ar trebui sa reprezinte "interesul de moment al liderilor.
Anticipate
UDMR ar putea accepta anticipatele, a declarat ieri  liderul Marko Bela. Presedintele UDMR nu considera insa ca acestea sunt solutia unica sau cea mai potrivita. "Suntem de acord ca trebuie sa existe o sustinere transparenta, declarata in Parlament, pentru ca altfel nu putem face proiecte si rezolva prioritati", a declarat liderul UDMR. El sustine adoptarea cat mai rapida a legii lustratiei si a pachetului de legi ale sigurantei nationale pe ideea unui control eficient al Parlamentului in privinta serviciilor secrete.