Gigi Basescu descalecatorul

De-suspendat, Traian Basescu a inceput sa semene tot mai mult cu amicul sau de pahar, liderul global al clubului Steaua. Acelasi populism gaunos, aceeasi grandomanie, aceleasi maniere. Avem in fruntea statului un "razboinic al luminii", in lupta cu comunismul si cu coruptia, cu masoneria rusa si cu oligarhii autohtoni, cu terorismul international, cu Putin si cu Marea Neagra. Acesti inamici redutabili nu il sperie. Isi pierde cumpatul doar in fata "gaozarilor" si "pasaricilor" din presa. Din presa aservita, desigur. La fel ca si prietenul Gigi, Basescu considera mitocania o dovada de caracter si de virilitate. Nu pare sa vada nici o contradictie intre injuraturile birjaresti si suspinele pioase. Alterneaza cu vivacitate soborurile de preoti si manelistii.
Becali si Basescu intruchipeaza acelasi prototip de "Tatuc" - carmaciul omnipotent si atotstiutor care rezolva toate dilemele si problemele norodului. Prin inspiratie divina si "geniu" personal, mai degraba decat prin mecanisme institutionale. Temperamente despotice, nu suporta opiniile critice, oricat de bine intentionate. Ei nu au consilieri, ci "curteni" si favoriti. De la care asteapta osanale, nu sfaturi. Aceeasi adulatie disciplinata constituie regula si in partidele celor doi lideri providentiali. O "unitate de monolit" care aminteste mai degraba de unanimitatea "epocii de aur", decat de tumultul democratiei.
PD si PNG-CD "au contribuit decisiv la constituirea unei drepte puternice in Romania postcomunista" - scria, ieri, cu un haz teribil, Dan Pavel. Se vede treaba ca, in politica, putina lume se mai teme astazi de ridicol. Dreapta romaneasca s-a intrupat, asadar, din stanga democrata convertita instantaneu de Basescu la idealurile populare si din partidul de vestiar inventat de Hrebenciuc. Splendida performanta! Cei care au reusit-o au, intr-adevar, toate motivele sa se creada niste semi-zei. Dar ce spun eu "semi"?...
Becali si Basescu folosesc acum aceeasi reteta, cu mare priza la capsunari. Straniu este faptul ca intelectuali care se infioara de sila cand aud numele celui dintai, freamata de entuziasm la orice gest sau cuvant al presedintelui. Cu toate ca mesianismul acestuia este mult mai lipsit de candoare. Diferenta de I.Q. implica si o diferenta de sinceritate. Cel putin asa sper. Nu vreau sa-mi imaginez ca Traian Basescu a inceput sa-si creada propria retorica. Sau ca l-a luat apa in asa masura incat crede ca prin gura lui vorbeste nu numai "poporul roman", ci insusi Dumnezeu.
Nu, pe Basescu nu-l banuiesc de delir mistic. Doar de oportunism si de lipsa de scrupule. Uns cu toate alifiile (nu cu Sfantul Mir), presedintele este gata sa fredoneze orice slagar aducator de voturi. Nu are inhibitii nici fata de muzica liturgica, nici fata de cantecele de pahar sau de imnurile de pe stadioane. Cu cruci mari si bancuri joase, spera sa-si consolideze puterea personala. Se vorbeste, deja, tot mai insistent despre necesitatea unei republici prezidentiale. Sa fie, oare, de ajuns? N-ar fi mai buna una "ereditara"? Discursul lui Basescu incepe sa semene cu al unui intemeietor de dinastie.

---

Despre autor: