In Consiliul Director
La randul sau, seful diplomatiei, Adrian Cioroianu, a declarat ca nu este interesat sa dea verdicte in cazurile aflate in analiza dat fiind ca acest lucru tine de atributiile instantelor de judecata si ca nici nu urmareste o "goana" in demascarea faptelor de coruptie din MAE, insa unele dintre aceste probleme semnalate in urma unor sesizari ar fi fost confirmate deja. A ramas neclar numarul acestor cazuri de coruptie: in cursul emisiunii "3X3" a postului Realitatea TV de sambata, ministrul de Externe Adrian Cioroianu a precizat ca este vorba de 10 cazuri. Purtatorul de cuvant Ilie Banica a refuzat ieri sa confirme acest numar.
Aceste cazuri de coruptie din diplomatia romaneasca vor fi analizate in cursul zilei de vineri intr-o sedinta a Colegiului Director al Ministerului, a precizat ieri ministrul Cioroianu. MAE a anuntat ieri lansarea a doua adrese de e-mail: [email protected] si [email protected] la care pot fi trimise sesizari directe lui Adrian Cioroianu cu privire la nerespectarea legii sau a standardelor profesionale de catre personalul diplomatic si consular al Romaniei sau orice alte sugestii privind imbunatatirea activitatii consulare. Oficialii MAE au solicitat ca aceste reclamatii sa contina informatii clare si sa fie asumate de cei care le trimit, "anonimele" nefiind foarte folositoare.
Fabulospirit cu parfum ciudat
Intrebat in cursul conferintei de presa de ieri despre dosarul campaniei de imagine "Fabulospirit" pe al carei proiect MAE a platit aproximativ 110.000 de euro firmei GAV/Scholz& Friends Bucuresti fara a organiza o licitatie, ministrul Cioroianu a confirmat ca se afla in continuare in analiza.
La inceputul acestei luni Adrian Cioroianu, a declarat ca proiectul "Romania - Fabulospirit" trebuie regandit. "Atata vreme cat ideea n-a fost agreata la nivel intern, nu stiu de ce ar avea succes la nivel extern", a spus Cioroianu. El a mentionat ca un astfel de proiect este necesar si oportun, dar trebuie gandita o reevaluare a ideii. Cioroianu a mentiant ca va avea o discutie cu firmele implicate in proiect, pentru a vedea "ce se poate recupera". In 22 februarie, MAE anunta ca pregateste o noua campanie de imagine, intitulata "Romania - Fabulospirit", cu accent pe spiritul bucuriei de a trai a romanilor, care ar fi singurul element specific romanesc, intrucat altele precum sarmalele sau mamaliga s-au dovedit a nu fi pur romanesti.
Intrebata care este, practic, semnificatia acestui concept, purtatorul de cuvant al MAE, Corina Vintan, spunea atunci: "Am ajuns la pozitionarea de spirit fabulos al Romaniei tocmai pentru ca in incercarea de a identifica elemente pur romanesti, nu am gasit". Conceptul "Romania - Fabulospirit" a fost creat de firma Gav/Scholz & Friends prin atribuire fara publicare prealabila. Costul proiectului de consultanta s-a cifrat la 110.000 de euro, potrivit Corinei Vintan, proiectul urmand sa coste aproximativ cinci milioane de euro.
Smecherii la Chisinau
O alta schema dubioasa in cadrul MAE a fost reclamata de sursele ZIUA ca fiind la Chisinau. Cetatenii Republicii Moldova care doresc sa redobandeasca cetatenia romana se adreseaza in acest sens Ambasadei Romaniei la Chisinau printr-o scrisoare in care introduc un plic autoadresat. Ambasada trimite solicitantului prin plicul autoadresat o invitatie pentru depunerea dosarului, ca si o lista cu actele necesare. In mod ciudat, aceasta invitatie nu este nominala - ea contine doar numarul de inregistrare, data si ora la care solicitantul trebuie sa se prezinte la ambasada. In cazul in care in dosarul prezentat exista o greseala, solicitantul este trimis la plimbare si invitatia pastrata. Invitatia ramasa capata o valoare destul de ridicata: intre 500 si 700 de euro. In schimbul acestei sume, un alt doritor de cetatenie romana isi poate depune dosarul in baza invitatiei retinute - sarind astfel peste rand.
Despre autor:
Sursa: Ziua
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
ANALIZĂ VIDEO Primele produse tehnologice sunt mai mereu proaste
Sursa: start-up.ro
-
Paște 2026: cât costă un cozonac plin cu de toate, în București
Sursa: retail.ro
-
Cine sunt speakerii Green Forum 2026: Cum finanțăm?
Sursa: green.start-up.ro
-
Victor Rebengiuc, omagiat de 4.000 de oameni pe scena Sălii Palatului: Unele...
Sursa: kudika.ro
-
Copilul îți spune nu mă iubești: ce înseamnă cu adevărat și cum răspunzi ca...
Sursa: garbo.ro