Attila Gasparik, vicepresedintele Consiliului National al Audiovizualului (CNA), s-a declarat impotriva obligarii operatorilor de cablu sa retransmita programele finantate din bani publici, printre care si TV5, relateaza Rompres. Gasparik a spus in s
Attila Gasparik, vicepresedintele Consiliului National al Audiovizualului (CNA), s-a declarat impotriva obligarii operatorilor de cablu sa retransmita programele finantate din bani publici, printre care si TV5, relateaza Rompres. Gasparik a spus in sedinta de marti a Consiliului ca nu este de acord cu modificarea introdusa de plenul Camerei Deputatilor la Legea audiovizualului, prin care operatorii de cablu din Romania sunt obligati sa retransmita programele internationale finantate din bani publici.
"Mie nu-mi place sa introducem in lege o obligativitate pentru cablisti sa retransmita canale internationale. Stim ca vizeaza TV5, dar s-ar putea introduce si altele. Dar daca am introduce un articol referitor la pastrarea bazei francofone, putem obliga sa se introduca un canal de limba franceza in anumite conditii", a spus vicepresedintele CNA.
"In legatura cu obligativitatea cablistilor sa preia posturile care sunt finantate cu bani publici, prevedere votata de plenul Camerei, fara avizul Comisiei pentru cultura, maine - poimaine ne trezim cu nu stiu ce acorduri si transformam principiul must carry", a spus si Ioan Onisei, membru CNA.
Camera Deputatilor a adoptat tacit, la inceputul saptamanii trecute, modificarea Legii adiovizualului, potrivit careia distribuitorii de programe de televizate prin cablu, fibra optica digitala si satelit vor fi obligati sa cuprinda in grila de programe si sa difuzeze programele televizate finantate din fonduri publice.
Propunerea legislativa de modificare a Legii audiovizualului prevede ca distribuitorii de programe televizate prin cablu, fibra optica digitala si satelit, vor fi obligati sa cuprinda in grila de programe si sa difuzeze la momentul transmiterii lor, programele televizate finantate din fonduri publice sau cele stabilite prin angajamente internationale.


Despre autor:

Romania Libera

Sursa: Romania Libera


Abonează-te pe

Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.