Mai degraba crispat decat mandru, cum ar parea la prima vedere, mai ales daca iei aminte la camasa alba, scrobita, si la pantalonii din doc a caror dunga sta parca sa taie iarba crescuta intr-o dusmanie pe timpul ploilor, ce cad neintrerupt de mai bine de doua saptamani, domn Nae din Bogdanestii de Valcea poarta purcelul ca pe diplomat. Mandru si plin de importanta, amintindu-si, mai mult ca sigur, de vremurile ,,cand intocmea foile de parcurs ale minerilor din Berbesti, socotindu-le ratiile de combustibil astfel incat toata lumea sa fie multumita. Si fiecare sa cotizeze la sefu’. Adicatele la el!"
Un purcel de numai zece saptamani, luat in contul ierbii arvunite de pe cele patru gradini pe care le are in valea Neagotii, aceasta era povara ce atarna, zbatandu-se pe langa dunga nadragilor de duminica. In urma lui venea Olteanca, o femeie maruntica si aplecata precum semnul intrebarii, care ducea celalalt porc intr-un sac purtat de-a lungul spinarii. Urcau amandoi dealul, el cu ramatorul guitand a disperare de acolo din strafundul sacului de rafie, ea cu celalalt in spate, oprindu-se, din cand in cand ca nu cumva sa-si dea sufletul. Olteanca, beneficiara ierbii, avea sa primeasca pentru fiecare animal o avere. Nu de alta, dar baniciorul de graunte s-a scumpit de trei ori fata de anul trecut, iar inchiderea targului de animale, din motive ce tin, altfel cum?!, decat de nebanuitele "indicatii" ale UE, a facut sa explodeze preturile la "buza" ulucii, acolo unde, in lipsa de alte alternative comerciale, se vand porcii fara frica, dar mai ales fara OK-ul autoritatilor. Sambata trecuta, in targul Horezului, la "Trei Stejari", baniciorul se vindea cu 100.000 de lei. Vechi! Spre pranz, insa, printre tarani cazuse ca traznetul vestea, adusa cu rata de Bucuresti, ca guvernul urma sa scoata cat de curand grau din rezervele statului. De ce? Din pricina secetei ce parjoleste Baraganul. Asa ca, intr-o secunda, oamenii si-au strans marfa, asteptand sa se stabilizeze pretul graului la nivelul anterior zvonului cu pricina, indiciu de netagaduit ca lucrurile merg cam la fel, fie ca te afli in inima Olteniei sau pe malul Tamisei.
Vacutele fericite se dau
in vant dupa portocaliu
Si domn’ Nae stia ca anul asta se parlise bine cu porcii, dar nu avea incotro. Urma sa-i dea Oltencii iarba si inca ceva parale pe deasupra pentru porcii pe care ii pregatea de Ignatul sfarsitului de an. Ortensia, pe numele ei adevarat, Olteanca are spre 70 de ani, dar e poate printre putinele taranci din sat, care stie cate ceva despre UE si integrare. E mandra foc de faptul ca Lunita, o vaca nascuta intr-o zi de… luni, zdravana si bine hranita, poarta deja cip-uri. Clipsurile Lunitei sunt portocalii si pe ele sta scris un numar. Al Lunitei depaseste mia. Ortensia, nume pe care, de altfel, nu i l-a rostit nimeni, niciodata, nici macar barbat’su raposatu’, convins fiind ca intr-o lume de Marii si Marioare, astfel de bizarerii semantice nu au ce cauta, e la curent cu tot ce se intampla in lume. Sau, ma rog, isi da silinta, intre doua plaste si trei conace. Stie, in schimb, "cum merg lucrarile la apa ce urmeaza sa fie bagata in sat si cine da banii pentru o asa investitie". A auzit de SAPARD si de Banca Mondiala. Stie unde e Roma nu de alta dar Ruxandra, fata fina-sii, e plecata la munca, mama sa si-a facut "baie cu cabina", cum doar in telenovele a mai vazut Olteanca, altfel o devoratoare a acestui gen de pelicule.
Porci si parfumuri frantuzesti
Dar parca mai bine a auzit ea de Spania, tara in care muncesc mai toti tinerii satului, si de unde vin, la concurenta acerba cu postasul, luna de luna, bani. Parale fara de care ar fi greu de imaginat supravietuirea in acest sat de olteni scapatati, majoritatea suflete batrane si betesugite. In urma cu vreo 15 ani, din fiecare casa plecau barbatii cu rata la miniera, la fabrica de conserve, la postavarie... Acum pana si rata a dat faliment, fiind in cele din urma desfiintata cu totul. Satul e tot mai insingurat, brazdat de oameni cocarjiti si caini vagabonzi, ai caror stapani sunt plecati de ani cu treaba prin "al pustiu de Occident". Astfel ca, atunci cand ai nevoie de un ajutor pe langa casa, trebuie sa-l cauti din timp, cu mare osardie, cu lumanarea precum un pretios ac intr-un car plin ochi de fan. Si domn’ Nae a lucrat la miniera, a avut banet, Dacie, dare de mana... Pana in urma cu doi ani a avut chiar si muiere. A lasat-o insa si pe asta, ca ultima reduta cazuta dintr-o cazemata cladita pe parcursul unei jumatati de vieti de om. A lasat-o cu greutate, cu strangere de inima, mai degraba de nevoie, neavand ce mai face dupa ce a descoperit, nu fara mirare, ca intr-o buna dimineata, dupa o vara de zbierete si batai, consoarta lui fugise in lume cu un comis voiajor venit in sat sa faca reclama la parfumuri frantuzesti si creme de fata. De atunci traieste de unul singur intr-o gospodarie mare pe care o tine cu truda si nepricepere de barbat. Viseaza la fel ca si Olteanca, care ii este de amar de ani partenera de afaceri in ale fanului, ca integrarea europeana ii va aduce binele pe care l-a pierdut odata cu dezintegrarea comunista. Pana atunci, incearca sa se tina domn, punandu-se la patru ace in fiece duminica, chiar daca ii este dat sa care porci la schimb cu iarba sau sa calce pragul carciumii, tinute de neamul Vizurenilor.