Aceasta nu este o analiza economica. Faptele prezentate in articol reprezinta realitatea. Cateodata este bine sa lasi cifrele si sa cobori in realitate. Cateodata viata te aduce in fata realitatii, fara sa iti propui acest lucru. Asa ca m-am hotarat sa impartasesc cu dumneavoastra cel mai bun "reality show" vazut de mine. Si este cel mai bun pentru ca este real suta la suta. Se cheama: <>. Sunt parte a acestui "reality show" si am scris cea mai mare parte din articol, la sectie.
Joi noaptea. Dupa orele de program. Plec de la birou la ora 22.20. Ma indrept spre casa. Bulevardul Kiseleff spre Calea Victoriei. Trec pe verde. Pe verde trece si el. Eu masina mica, el dubita. Ora 22.27. Simt o lovitura in masina. Franez. Ma dau jos. Lovitura in stanga, spate. Nu e grav. Ma uit la dubita. Lovita in fata. Nu e grav. Fara accidentari de persoane, nici macar usoare. Incepe povestea.
Ne intelegem. Are o treaba. Se grabea, ducea un plic la gara. Un domn binevoitor, cu o masina frumoasa, opreste langa noi. Si tipa catre mine: Ai trecut pe rosu! Il intreb: Dumneavoastra din ce directie veneati? Eram in spatele dubitei. Si atunci, cum ati vazut ca am trecut eu pe rosu? Puteati cel mult sa vedeti ca domnul a trecut pe verde, dar nici daca v-ati fi uitat insistent la semaforul din directia mea de mers, nu ati fi vazut culoarea semaforului. Domnul binevoitor imi atragea atentia ca eu sa nu tip. Sincer, nu tipam, ma uitam sa vad cat de avariata este masina mea. Nu foarte. Imi zic: se intampla. Ii spun soferului cu dubita: sa mergem la sectie. Imi zice: daca se poate, sa duc plicul respectiv la gara si vin si eu acolo. OK. Ma mai uit o data la semafoare si imi dau seama ca este posibil ca auto care trece pe verde dinspre Kiseleff sa ajunga sa fie lovit de masina care forteaza sa treaca dinspre bretea la primul semn de verde. Poate e o problema de semaforizare - exista o distanta de 40 metri in care nu e niciun semafor. Plec spre sectie. Calea Grivitei. Aud ofiterul care striga: numarul 134. Imi caut un numar. Si il primesc. Cererea cu numarul 186. Si ora: 23.00. Imi zic: e de stata€¦ termin in doua ore. Au trecut mai bine de doua ore. Este deja vineri, ora 01.10. Intreb: la ce numar s-a ajuns ? Mi se spune: 149. In mai bine de 2 ore, au avansat 15 cazuri. Imi fac un calcul simplu: mai stau 4 ore. Pana la 5 dimineata.
Si imi incep "actiunea" de a sta. Ma gandesc: imi va lua mie permisul? I-l va lua lui? Ar fi bine sa ramanem amandoi cu permisele. Dar nu stiu daca se va intampla asa. Stiu insa un lucru, ca am pierdut deja 3 ore din viata. Si ca voi pierde inca 4 aici. Si inca cel putin zece cu alergaturi la service si asigurari. In total, imi pierd o zi din viata. Incerc sa ma distrez: va creste PIB-ul. Service-ul va lucra pentru mine si pentru el. Accidentele creeaza valoare adaugata. Nu tine. Sunt obosit. Sunt trezit de la ora 8 dimineata, si am avut si astazi 14 ore de munca. Si maine va fi la fel. Si poimaine. Stiu ca maine voi avea mai putin randament, pentru ca voi munci mai putin. Scade PIB-ul. Nimic nu se pierde, nimic nu se castiga, totul se transforma - tin minte asta de la ora de geografie.
Ma gandesc la altele. Ce am citit. Ca sectia asta ar fi una dintre cele mai moderne din Capitala. Si asa este. Sunt cateva sute de metri patrati, o cladire zugravita frumos. Si lucreaza 3-4 echipaje de politie... ca un melc. Accidentele sunt usoare. Timpul trece, leafa merge, noi cu drag muncim. Si ma tot gandesc: daca imi va lua mie permisul? Voi sta: o luna, doua, trei. Voi lua metroul. Valoare adaugata.
Care ar fi fost alternativa? Sa nu se intample. Dar in viata, ca si in economie, nu poti evita accidentele. Nu stii cand vine masina din contrasens, la fel cum nu stii cand vine seceta, scumpirea sau somajul, iar PIB-ul creste mai putin. Dar s-a intamplat. Mi-ar fi placut sa fi rezolvat intr-o ora. Dar nu a fost asa. Nici eu, nici colegul care m-a lovit nu am rezolvat. Amandoi stam si ne intrebam: ce se intampla cu permisele noastre?
Si constat: Politia este un serviciu in slujba comunitatii. Noi platim taxe mai mari si mai multe pentru servicii mai bune. Pentru personal mai bun. Pentru personal calificat. Cu cat platesc mai mult la buget, cu atat vreau servicii mai bune. Si platesc mai multi bani la buget decat in urma cu un an. Pentru ca muncesc mai mult si produc mai mult. Creste si riscul. Poate, daca as fi fost mai odihnit, as fi putut sa evit masina care a intrat in mine. Dar nu a fost asa. Cum e? Platesc mai mult si am servicii proaste. Dar ei? Ei devin experti. Nu vad calculatoare in sectie, procesele verbale se scriu de mana, dar ei au motociclete noi. Foarte noi. Cele mai noi. Ultimele modele. Cam 15 mii de euro. Bucata. Cate calculatoare s-ar putea achita cu o singura motocicleta? 15 cel putin. Ar mai putea fi angajati 10 politisti aici? Mai multi. Dar ar fi asteptat ei motocicletele. Asa, asteptam noi procesele verbale. Avantaj la serviciu.
Nu vreau sa ma plang. Dar constat. Si nu imi place ceea ce constat. Ca pe banii mei stau si pierd mai multi bani. In sala de la sectie se aude televiziunea de stiri pe care o urmaresc. Ma uit pe crawl si vad: <>. Hopa! Imi zic a€¦. Or fi si aici in greva. Ma insel. Aud ca se striga: numarul 151. Este ora 1 si 27 de minute. As vrea ca atunci cand se intampla accidentele usoare, sa se rezolve simplu, printr-o procedura. Dar atunci cand ai servicii proaste, si accidentele dureaza. Prea mult. Aud o tanara doamna politician la TV, care spune ca este dispusa sa colaboreze punctual, pentru reformarea clasei politice. Dar doamna nu ar fi dispusa sa colaboreze punctual pentru ca aceste constatari de circulatie sa fie mai rapide? Mai zice unu: <

>. Putin imi pasa. Vreau respect mai mult, servicii mai bune, iar accidentele sa treaca cat mai repede. Si sa nu ma mai uit in urma, pentru ca o sa sfarsesc prin a ma durea gatul. Un accident usor ar trebui sa fie un accident expres. Iar eu astept de doua ore si jumatate si mai am mai mult decat atat. Va trece si asta. Dar express-ul a devenit deja personal. Ba poate chiar marfar.
Se face ora 6 dimineata. In ultimele 2 ore au mai fost facute doar 2 constatari. Din cele 4 echipe de constatatori au ramas doar doua. Mai am o persoana in fata (vreo 10 au renuntat) si vine si randul meu. O doamna intra si iese dupa 10 minute. Ora 6 si 10 minute. E randul meu. Nu vine nimeni sa ma strige. Ma duc inauntru. Mi se explica faptul ca e pauza. Cum pauza? Astept de 7 ore, iar pe afisul de la intrare scrie : <>. Mai eram cu un prieten. El este obiectiv, intrucat nu e implicat. Se cearta cu ei. I se recomanda de catre politist <>. E clar, politistul respectiv s-a jucat cu dictionarul, frustrat de prea multi care ii explicau in cuvinte pe care nu le intelege, ca ar trebui sa se miste mai repede.
Ora 7.30 dimineata. Se schimba tura. Noroc cu un politist care isi da seama ca e in slujba comunitatii. Se apuca sa lucreze. La cazul meu. Politistii din tura de noapte continua sa comenteze. Si imi zice ca am fost plecat acasa, si de-asta nu am intrat pe tura lor. M-am jurat ca nu am parasit incinta sectiei. Stiau si ei asta. Un coleg, tot din tura de noapte, incearca sa ne convinga: <>. Ba e prost. Si mincinos. Cazul necesita deplasare la fata locului. Se face ora 9.30. Am scapat. Am pierdut aproape 11 ore din viata. Pentru ce?
Am permis, dar nu mai am masina, deoarece am lasat-o la service pana saptamana viitoare. Ma invoiesc de la serviciu si ma duc acasa sa dorm 2 ore. Ma trezesc, plec spre serviciu. Cu transportul in comun. Iau metroul. Cald rau. Dar rapid. Trebuie sa iau autobuzul acum. Cald rau. Urc in autobuzul 331. E un Mercedes dintre cele noi, cumparate de primarie. Nu are aer conditionat! E foarte, foarte cald. Si ma gandesc: cum e posibil sa cumperi autobuze fara aer conditionat, din moment ce faci aceasta achizitie in numele modernizarii transportului? In schimb, se aude o voce in difuzor care spune: <>. Ajung la birou. Este vineri, ora 16.00. Au trecut 18 ore de cand terminasem ziua precedenta. Si ma apuc sa muncesc. Voi castiga mai mult. Voi plati mai multe impozite. Voi avea servicii mai bune? Din pacate, nu cred ca prea curand. Pentru ca intai trebuie indestulati politistii pe motociclete cu BMW-uri. Iar sefii lor, cu Audi-uri. Iar intermediarii de imprumuturi, pentru ca Primaria Capitalei sa ia autobuze cu unele comisioane. Toti vor fi indestulati cu beneficii sau bani. Restul? Restul nu conteaza. Sa astepte la sectie. Si sa lase sarcasmul la usa. Mi se pare incredibil ceea ce inca se intampla in cea mai noua capitala din Uniunea Europeana.