Presedintele pro-occidental Viktor Iuscenko si premierul pro-rus Viktor Ianukovici (foto) au pus, ieri, capat crizei politice care a adus Ucraina in pragul razboiului civil.  Iuscenko si Ianukovici au cazut de acord, dupa peste sapte ore de negocieri, sa organizeze alegeri legislative anticipate pe 30 septembrie. „Ucraina iese mai puternica din aceasta criza. Am gasit o cale democratica de a merge unul catre celalalt“, a declarat presedintele Iuscenko.“Vom face tot posibilul pentru ca toate acestea sa nu se mai repete, nici greselile, nici emotiile noastre“, a afirmat, la randul, sau premierul Ianukovici.