Ministrul Educatiei, Cristian Adomnitei a anuntat, sambata, ca in judetul Arad se vor constru
Ministrul Educatiei, Cristian Adomnitei a anuntat, sambata, ca in judetul Arad se vor construi in acest an doua campusuri scolare, dar si doua scoli de arte si meserii. "Pentru judetul Arad, saptamana trecuta a fost aprobata constructia celor doua campusuri, la Grupul scolar 'Josef Grigor-Tajovsky>> din Nadlac si la Liceul 'Adam Muller Guttenbrun>> din Arad. Ambele obiective de investitii au o valoare estimata, la aceasta ora, de 5,1 milioane de lei", a precizat Cristian Adomnitei. Ministrul Educatiei a spus ca noile scoli de arte si meserii vor cuprinde sali de clasa, camin, cantina, sala de sport, teren de sport si un atelier-scoala. "Au fost selectate Colegiul Economic din municipiul Arad si scoala Generala din comuna Varfurile. Aceasta din urma va avea ca si tinta precisa stimularea profesionalizarii fermierilor montani", a mai precizat ministrul.
Primul obiectiv, cel care va apartine de Colegiul Economic are o valoare de investitie de 2,89 milioane de lei, iar cel de-al doilea este in valoare de 3,2 milioane de lei. Adomnitei a anuntat ca judetului Arad i-au fost alocate 12,3 milioane de lei pentru reabilitarea scolilor si gradinitelor.
SUPRAVEGHERE
Ministrul Educatiei a spus ca lucreaza la doua proiecte privind cresterea sigurantei in scoli.
El a anuntat ca vrea ca in urmatorii ani toate liceele din orase sa fie dotate cu sisteme de supraveghere video, ca unica masura eficienta pentru reducerea violentei in scoli.
"Nu toate scolile din Romania au imprejmuiri complete, sunt garduri care sunt stricate. Este prima componenta care trebuie rezolvata", a declarat ministrul Educatiei.
Despre autor:
Sursa: Romania Libera
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
ANALIZĂ VIDEO Primele produse tehnologice sunt mai mereu proaste
Sursa: start-up.ro
-
Paște 2026: cât costă un cozonac plin cu de toate, în București
Sursa: retail.ro
-
Cine sunt speakerii Green Forum 2026: Cum finanțăm?
Sursa: green.start-up.ro
-
Horoscop bani săptămâna 8-14 iunie: Venus în Rac îți deschide portofelul!...
Sursa: garbo.ro
-
Gabi Tamaș a câștigat Survivor 2026, la finalul unei ultime ediții care a...
Sursa: kudika.ro