Presedintele si premierul Ucrainei au convenit duminica dimineata, dupa sapte ore de negocieri, sa organizeze alegeri legislative anticipate in 30 septembrie, informeaza Rompres. Acest compromis intre seful statului, Viktor Iuscenko, adept al apropie
Presedintele si premierul Ucrainei au convenit duminica dimineata, dupa sapte ore de negocieri, sa organizeze alegeri legislative anticipate in 30 septembrie, informeaza Rompres. Acest compromis intre seful statului, Viktor Iuscenko, adept al apropierii tarii de Uniunea Europeana, si seful Guvernului, Viktor Ianukovici, care doreste ca Ucraina sa pastreze legaturi stranse cu Rusia, are scopul de a calma criza politica din fosta republica sovietica, agravata treptat dupa dizolvarea Parlamentului, in 2 aprilie, de catre presedintele Iuscenko.
"Alegerile anticipate vor avea loc la 30 septembrie", a declarat Iuscenko, aflat alaturi de Ianukovici, dupa negocierile care au durat aproape toata noaptea. El a apreciat ca acordul privind data alegerilor inseamna incheierea crizei politice din tara. "Criza politica din Ucraina s-a terminat. Am gasit solutia care constituie un compromis", a spus Iuscenko. "Ucraina iese mai puternica din aceasta criza (...) Am gasit o cale democratica intre noi", a adaugat el.
Ianukovici a subliniat, la randul sau, necesitatea de a nu repeta greselile trecutului. "Vom face totul pentru ca acest lucru sa nu se mai intample, nici greselile, nici emotiile", a spus el. Pentru confirmarea acordului si incheierea definitiva a crizei mai sunt necesare voturi in Parlament, programate pentru maine si poimaine. "Stabilirea datei este inceputul iesirii din criza, iar votul in Parlament va constitui punctul ei final", a comentat analistul politic Vadim Karasiov.
Spectrul razboiului civil
Tensiunile amenintau sa culmineze prin violente odata cu chemarea trupelor de catre presedintele Iuscenko pentru a mentine ordinea in Kiev. Printr-un decret publicat vineri, Iuscenko ii plasase pe cei 32.000 de agenti ai Ministerului de Interne sub comanda sa si ordonase unei parti a acestora sa vina in capitala, dar grosul trupelor sale a fost blocat la portile Kievului de fortele loiale lui Ianukovici. Nikolai Misakin, comandantul adjunct al trupelor Ministerului de Interne, a afirmat la televiziunea ucraineana ca circa 3500 de ofiteri au fost impiedicati sa intre in capitala de ofiteri din politia rutiera, ramasa sub ordinele lui Ianukovici. Iuscenko a negat, totusi, orice concentrare a trupelor la marginea Kievului, declarand ziaristilor la conferinta de presa ca astfel de alegatii nu reprezinta decat niste <<povesti stupide>>. In lipsa unui acord privind data scrutinului, criza din Ucraina s-a intensificat din nou joi, dupa demiterea de catre presedinte a procurorului general, sustinator al Guvernului. Pentru a-l apara pe acesta, fortele speciale ale Ministerului de Interne, controlate de tabara prorusa, au patruns joi in cladirea Parchetului, intrand in confruntari cu serviciul de garda al Presedintiei. A doua zi, Iuscenko a preluat controlul direct asupra trupelor Ministerului de Interne, formate din unitati militarizate folosite ca forte de scutieri si pentru protectia obiectivelor strategice. (George DAMIAN)
Militari la portile Kievului
Peste 2000 de militari din cadrul trupelor Ministerului ucrainean de Interne se indreptau sambata spre Kiev, la bordul a 86 de vehicule, anunta prim-adjunctul ministrului ucrainean de interne Mihail Kornienko. Potrivit acestuia, o parte a militarilor n-a mai putut continua drumul spre Kiev, intrucat soferii autobuzelor care ii transportau, inchiriate de la firme de turism, au refuzat sa continue cursa. Au fost mobilizate unitati ale trupelor Ministerului de Interne din mai multe regiuni, precum Odesa, Herson, Cernovetk, Volansk, Dnepropetrovskt etc. Militarii se indreptau spre Kiev la ordinul presedintelui Viktor Iuscenko, pentru asigurarea "drepturilor si libertatilor cetatenilor, a securitatii si stabilitatii in societate", a declarat, in replica, intr-o alta conferinta de presa in capitala ucraineana, secretarul Consiliului National de Aparare si Securitate, Ivan Pliusci.


Despre autor:

Ziua

Sursa: Ziua


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.