In ciuda unor probleme financiare care conduc la scumpiri periodice ale calatoriilor, conducerea Metrorex nu se sfieste sa incheie contracte care produc pagube in bugetul societatii si, implicit, al calatorilor. Mai mult, actuala conducere a SCTMB "M
In ciuda unor probleme financiare care conduc la scumpiri periodice ale calatoriilor, conducerea Metrorex nu se sfieste sa incheie contracte care produc pagube in bugetul societatii si, implicit, al calatorilor. Mai mult, actuala conducere a SCTMB "Metrorex" SA, intesata de membri PD si reprezentata de Liviu Soava, continua sa gireze contracte care risca sa ridice cuantumul pagubelor pana la sume uriase. Un astfel de caz este cel al asocierii in participatiune dintre Metrorex si o obscura firma de publicitate, SC Tesera SRL.
Incheiat ca sa aduca cel putin un venit lunar garantat companiei Metrorex, contractul produce numai pagube societatii de transport. Cu toate acestea si in ciuda datoriilor pe care le are catre Metrorex, cealalta parte din contract, Tesera SRL, a cerut prelungirea intelegerii de asociere in participatiune pentru inca cinci ani. Asta desi pagubele aduse de asociere impuneau rezilierea de urgenta a intelegerii contractuale dintre cele doua parti. Culmea, conducerea Metrorex a aprobat prelungirea contractului.
Conform legislatiei in vigoare, principalele venituri obtinute de Metrorex provin din "activitatea de baza (transport calatori)". Metrorex are si "venituri din subventii de exploatare" precum si "venituri provenite din scutirea la plata a obligatiilor catre bugetul consolidat, potrivit legislatiei in vigoare". Iata insa ca, in conditiile in care Metrorex are asigurate infuziile financiare necesare pentru desfasurarea activitatii de baza, conducerea societatii isi permite sa incheie contracte paguboase.
Reclama miscatoare si venituri incerte
Pe 11 noiembrie 2004 s-a incheiat contractul de asociere in participatiune nr. 78, intre SC Metrorex SA si SC Tesera SRL. Concret, conform unei note interne de analiza, nr. M. 05. 21/90/2007, intocmita de Serviciul marketing, asocieri, inchirieri din cadrul Metrorex, contractul prevedea "realizarea unui nou tip de reclama, prin instalarea unui sir de panouri fixe in tunelul de metrou, pe interstatia Piata Universitatii - Piata Unirii 2, a caror succesiune, in viteza trenului de metrou, permitea vizualizarea unei reclame miscatoare". Metrorex aducea in asociere "dreptul exclusiv de a folosi spatiile administrate in baza contractului de cesiune incheiat cu Ministerul Transporturilor si Turismului si anume: statiile de metrou atat in interiorul cat si in exteriorul acestora pana la limita zonei de siguranta (10 metri), tunele". Conform articolului 2.1. b. din contract, firma Tesera SRL "participa cu contravaloarea cheltuielilor de proiectare, avizare, construire, amplasare si exploatare a suporturilor publicitare (display-uri). Tesera va incheia cu tertii contracte de inchiriere a suporturilor de publicitate". Parafat, cum spuneam, la data de 11 octombrie 2004, contractul era valabil pana la 31 decembrie 2006, cu posibilitatea prelungirii, prin acte aditionale, pe perioade de doi ani. Aplicabilitatea contractului, fara prelungiri, a fost stabilita pana la 31 ianuarie 2007. Prin contractul de asociere, venitul net obtinut din inchirierea suporturilor de publicitate va fi impartit 58 la suta pentru Metrorex si 42 la suta pentru Tesera SRL. Articolul 6.2 al contractului mai stipuleaza ca "Tesera garanteaza Metrorex in fiecare luna calendaristica un venit minim garantat lunar de 2000 euro pentru fiecare interstatie si fir de circulatie in care se amplaseaza mijloace de publicitate".
Cifra de afaceri spectaculoasa
Conform datelor de la Oficiul National al Registrului Comertului, obscura firma Tesera SRL a fost infiintata in aprilie 2002 si are ca obiect principal de activitate publicitatea.
Are drept actionari pe Monica Mihaela Tivig, nascuta in Bacau, si pe Evelina Nediu, originara din Braila, ambele avand cate 50 la suta din capitalul social al firmei. Pe 2003 si 2004 firma nu are date de bilant depuse la ONRC, ceea ce poate duce la concluzia ca nu a avut activitate. In 2005, in schimb, dupa asocierea in participatiune cu compania Metrorex, Tesera a avut o spectaculoasa si neintamplatoare crestere a cifrei de afaceri, de la 0 la 445735.00 RON, avand opt angajati. In schimb, profitul brut declarat a fost de zero lei.
Datorii peste datorii
Revenind la Nota interna de analiza nr. M. 05. 21/90/2007, intocmita de Serviciul marketing, asocieri, inchirieri din cadrul Metrorex, datoriile firmei Tesera catre Metrorex cresc nepermis de mult, incalcand flagrant prevederile articolului 7.1 din contractul de asociere in participatiune.
"Pe parcursul a circa doi ani de derulare (anii 2005 si 2006) au fost prezentate la aprobare doar cateva contracte de publicitate. Numarul mic de clienti interesati, corelat cu valoarea venitului minim garantat lunar, a facut ca in perioadele neacoperite de contracte, Tesera sa nu poata efectua platile contractuale. Continuarea contractului de asociere in participatiune in cursul anului 2006 a permis ca prin inchirierea catre terti a panourilor publicitare sa fie posibila incasarea in cea mai mare parte a sumelor aferente anului 2005 (au fost incasate integral sumele rezultate din venitul minim garantat si cele din cota parte a Metrorex din contractele cu tertii, ramanand de incasat o parte din penalitatile aferente). Mentionam ca sumele restante la 31.12.2006 se refera in special la activitatea de publicitate (contravaloarea venitului minim garantat lunar si cota parte din contractele cu tertii), partea de furnizare energie electrica fiind relativ redusa si sub valoarea garantiei depuse pentru curent electric. Restantele inregistrate la data de 31.12.2006 sunt de aproximativ 92.000 RON.", se arata in documentul mentionat.
Prelungire dezavantajoasa
In ciuda acestor datorii, consiliul de administratie al Metrorex a aprobat prelungirea pagubosului contract.
La capitolul "Raspunderea contractuala", contractul are un articol, 7.1, extrem de important: "Neplata la termen a sumelor cuvenite Metrorex duce la perceperea unor penalitati de intarziere in decontare. Pentru fiecare zi de intarziere valoarea acestor penalitati este de 0,06 % din valoarea neachitata. (...) Valoarea cumulata a penalitatilor de intarziere aferente unei luni calendaristice nu va depasi valoarea venitului minim garantat lunar corespunzator activitatii de publicitate, art. 6.2." Numai ca, in ciuda acestor prevederi clare, asa cum am aratat, in mod suspect, conducerea Metrorex prelungeste contractul. Chiar daca firma Tesera nu respecta prevederile contractului si continua sa adune datorii catre Metrorex.
Pericolul Bombardier
Contractul cu Tesera nu este singura afacere paguboasa pe care a incheiat-o Metrorex. Asa cum ZIUA a dezvaluit o alta neregula existenta la metroul bucurestean care are in prim plan trenurile Bombardier. Ziarul nostru a publicat de curand un raport privind problemele tehnice pe care le au trenurile Bombardier din cauza carora este pusa in pericol chiar siguranta calatorilor. Astfel, o nota de constatare din iunie 2004 intocmita de un colectiv complex de specialisti din cadrul Metrorex sub egida Serviciului Siguranta Circulatiei si Control (SCC), relata pe larg deficientele constatate la calea de rulare, provocate de vagoanele Bombardier. Iata cateva din aceste constatari ale specialistilor, asa cum au fost ele consemnate in nota de control: uzura pronuntata pe fata interioara a rotilor in zona buzei bandajului, preponderent pe partea dreapta sens Pipera; zona din jurul cercului nominal de rulare al rotilor avea culoare modificata (tenta spre albastru), efect probabil al unui contact agresiv roata-sina, din cauze neelucidate (electrica sau mecanica); desprinderi de metal pe suprafata de rulare a rotilor; amprenta anormal de mare pe suprafata de rulare a rotilor ca urmare a interactiunii roata-sina; ciupituri pe planul de rulare al sinei mici (mici cratere); zone in care pe planul activ de racordare intre planul de rulare si planul lateral sunt dizlocari de metal din sina cu adancimi cuprinse intre 0,5 - 2 mm., cu suprafete intre 4 - 300 mm. patrati; la iesirea trenurilor BM din statia Piata Romana spre Universitate, fir 2, au fost vazute arcuri electrice intre suprafetele de rulare ale rotilor, sina de rulare si sina a III-a.
Propunerile specialistilor
Specialistii de la Metrorex au propus masuri de urgenta pentru analizarea acestor grave deficiente: Expertizarea asupra impamantarilor electrice a trenurilor Bombardier; analiza metalografica a caracteristicilor fizico-chimice (compozitia otelului) si duritatea metalului din roata si sina; cu ajutorul unor camere de luat vederi se va vizualiza contactul roata-sina, pentru a se observa oscilatiile transversale al ansamblului de roti pe calea de rulare in aliniament si in curbe; se va vizualiza inscrierea in aliniament si in curbe a osiilor auto-orientabile la trenurile Bombardier; comportarea boghiului cu osii auto-orientabile in circulatie nu este tratata de literatura de specialitate din Romania. "Comisia a constatat fenomenele si a incercat sa gaseasca explicatii, dar avand in vedere comportamentul atipic pe diferite zone de circulatie nu s-a putut pronunta asupra cauzelor fenomenelor. Pana la rezultatul expertizelor asupra cauzelor deteriorarii sinelor, comisia trage concluzia ca trenurile BM sunt cauza acestor deteriorari", au stabilit specialistii Metrorex care au propus achizitionarea de urgenta a 500 tone de sina tip 60 E1, pentru inlocuirea sinelor care au suferit defecte.


Despre autor:

Ziua

Sursa: Ziua


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.