Intr-o cladire uriasa din cartierul moscovit Izmailovo, si oarecum kitch in incercarea de a fi o copie a Kremlinului, se afla Muzeul Votcii. In zilele bune, autocare cu turisti vin sa vada recipientele de filtrare si diversitatea de sticle de votca din sala nu prea mare a muzeului. In cinstea unor oaspeti de seama se fac si sesiuni de degustari ale diverselor votci contemporane, iar turistii sunt obisnuiti cu vechiul obicei rusesc de a bea paharul pana la fund si de a spune "Nazdarovie!".


APA VIETII SAU APA MICA. Votca a aparut in secolul al XV-lea in Alexandria, Egipt, si a fost descoperita de calugarul Zosima. A fost folosita la inceput ca medicament si se numea "aqua vitae", adica apa vietii. Calugarul a observat ca anumite fructe fermentate in "corceaga" (vase uriase in care se puneau fructele), in urma distilarii, dau ca rezultat un lichid transparent, puternic alcoolizat. La Muzeul Votcii, periplul printre exponate incepe prin prezentarea unei figuri ca de ceara cu un pahar cu lichid transparent in mana, aflat langa un alambic primitiv. Acela este parintele votcii, calugarul Zosima.

Nu peste mult timp votca ajunge in Rusia si tarul Ivan al III-lea, antecesorul lui Ivan cel Groaznic, pune monopol de stat asupra productiei de votca. In aceasta perioada, votca era cunoscuta sub denumirea de "vin care arde", numele de votca aparand abia trei secole mai tarziu.

Etimologic, cuvantul isi are originea in "vod", care inseamna medicament in ruseste. Alte etimologii apropie cuvantul de "voda", ce semnifica apa, "vodka" fiind un fel de sora mai mica a apei. In timpurile de inceput, votca se consuma numai in locuri specializate, numite si in limba rusa carciumi.


ARDE GATUL. Ivan cel Groaznic a subliniat si mai mult caracterul special al neobisnuitei bauturi. El a dat ordin sa existe locuri in care sa se consume numai si numai votca, fara nici un fel de "zacuski" (gustari), locuri ce purtau numele de "cabac". Pe timpul lui Petru cel Mare, vanzarea votcii a devenit o importanta sursa de venit pentru vistieria statului. Tot din timpul acestui tar dateaza obiceiul care se pastreaza si astazi in cazul in care oamenii intarzie la petreceri. Vinovatii trebuia sa consume un litru jumatate de votca drept pedeapsa, pentru ca nu au venit la timp. Apoi, ca sa simta povara vinii, nefericitii trebuia sa care pe umeri o medalie grea de 7 kilograme.

De-a lungul timpului, marimea medaliei s-a micsorat, iar astazi intarziatii trebuie sa bea doar un paharel de votca pentru a-si spala pacatul de a nu fi venit la timp.
Abia in timpul fiicei lui Petru cel Mare, Elizabeta I, votca apare in documente oficiale, mai exact in 1751. Ecaterina a II-a a taiat de la portia de votca oamenii de rand si a lasat doar nobililor monopolul producerii si consumului de votca.
Cand un rus vrea sa bea, si-i arde gatul dupa tarie, exista si astazi obiceiul ca acesta sa-si dea mai multe bobarnace la amigdale. Obiceiul a ramas din vremea lui Nicolae I, cand, in urma unui incendiu la Fortareata Petru si Pavel din Sankt Petersburg, locul fondarii orasului de catre Petru I, ingerul cu aripi de aur din varful turlei a fost grav avariat. Un singur om, Piotr Toluskin, a avut curajul sa urce la acea inaltime ametitoare si sa repare aripile ingerului. Tarul l-a intrebat ce doreste ca rasplata si omul a dorit sa aiba permisiunea de a bea oriunde are pofta. Tarul i-a dat imediat un inscris pe care Piotr l-a pierdut, asa ca iar a venit cu rugaminte la tar. De data aceasta suveranul i-a tatuat un insemn pe gat, iar Piotr, ori de cate ori dorea sa bea in cate o carciuma si i se cerea sa plateasca isi arata semnul. 


ROBINETUL STATULUI. Vremuri grele au venit pentru amatorii de votca pe timpul ultimului tar al Rusiei, Nicolae al II-lea. Acesta a interzis cu desavarsire consumul de votca in Rusia. In fotografiile pastrate din acea perioada se vad oameni care varsa lichidul transparent in santuri si care distrug instalatiile de producere a votcii. In colectia de recipiente din sticla sau din metal, cu gatul subtire, cilindrice, cu model in spirala, din sticla colorata, cu picior scurt sau burtoase aflata la Muzeul Votcii din Moscova apare o pauza care a durat pana la moartea lui Lenin in 1924. Stalin a fost cel care a dat iar liber la votca si fotografiile vremii infatiseaza oameni cuprinsi de bucurie proletara. Votca a inceput sa se produca la nivel industrial.

In timpul celui de-al doilea razboi mondial, soldatii aveau dreptul la o ratie zilnica de 100 de grame de tarie. Cand primeau o medalie exista obiceiul ca soldatul respectiv sa scufunde medalia in paharul cu votca si sa bea lichidul pana la fund. Se considera ca acest gest aduce noroc. Astazi, medaliile din pahar au disparut, dar oricine vrea sa sarbatoreasca faptul ca si-a cumparat casa noua sau ca a luat un examen trebuie sa dea pe gat un pahar cu votca ca sa aiba noroc in continuare.


CU PORTIA. Dupa moartea lui Stalin, din cauza entuziasmului cu care se consuma votca, a aparut o noua reglementare ce interzicea consumul votcii in baruri sau locuri publice. Oamenii aveau voie sa cumpere cata votca doreau cu conditia sa o bea acasa. Nici sistemul cartelelor sau ratiilor din vremea lui Hrusciov si Gorbaciov nu a fost foarte eficient si, dupa o vreme, statul a fost nevoit sa renunte la el din cauza cozilor uriase.
Boris Eltin a fost cel care a redat libertatea totala privind productia si consumul de votca. In onoarea acestui fapt, la loc de cinste in Muzeul Votcii, alaturi de nume ilustre precum Puskin, Tolstoi, Ceaikovski sau Kalasnikov, se afla votca Eltina.