Un prieten, care are o casa la tara, la Pomana, m-a luat sa vad cateva gospodarii de vanzare. Desi nu-i iesea nici un ban din asta, a insistat de parca afacerea il privea personal. Intr-un fel, chiar il privea, fiindca era singurul strain din sat si ar fi fost bine sa fim macar doi. Ca sa ne ajutam intre noi, a spus el. Lucru de inteles, doar ca n-a spus in ce chip ar fi fost sa ne ajutam. Una din proprietatile care puteau fi cumparate ieftin si fara complicatii avea si un nuc urias in mijlocul curtii. Nucul acela facea toti banii. Sub el simteai ca te-ai intors intr-un loc care fusese dintotdeauna al tau, fara s-o stii. Stapanii plecasera de doi ani la oras, in Ardeal, si daca eram hotarat - mi-a zis omul care avea cheile - puteam sa iau casa inca din ziua aceea. Scapa si el de o grija. In timp ce discutam noi intrand si iesind din cosmelia de lut, dand ocol nucului batran si masurand cu pasul gradina de zarzavat, in spatele gardurilor s-au strans, sa se uite la straini, femei si barbati din toata asezarea. Dadusera buluc in curtile din jur si ne urmareau pe deasupra imprejmuirii si printre scanduri, fara sa se jeneze, ca si cum privitul era un drept al lor, pe care nu li-l putea contesta sau lua nimeni. Nu ne simteam deloc bine cu perechile de ochi holbati de jur imprejurul nostru, mai ales ca lumea se adunase si in ulita. Cu un glas spasit, de om care pusese pentru prima oara in viata la cale o porcarie si il apasa constiinta, prietenul, care ma innebunise toata saptamana cu casele ieftine din satul unde-si luase si el o cocioaba, mi-a zis printre dinti: Hai s-o stergem, ca nu mai suport!

Ne-am intins pe iarba, in curtea "conacului" sau, sub un prun cu crengile scalciate de batranete. Eu ma bucuram de umbra prunului si de faptul ca n-aveam nimic de facut, insa el era mohorat. Ce ciudat, am zis, aici nu vin taranii sa se zgaiasca peste gard. Fiindca nu mai e nimic de furat, a izbucnit el. Dac-ai fi cumparat casa, ni le pazeam cu schimbul. Fura toti. Ce fura, am intrebat, ca nu vad ce-ar fi de luat? Nu mai e nimic de luat, a precizat el. Intr-o zi, o sa ma trezesc si fara hainele de pe mine. Nu fura c-ar avea nevoie, fura ca asa s-au obisnuit, sa puna mana peste tot ce nu-i pazit. Fura din principiu. Aduc mereu becuri si raman fara ele. Pentru ei, sunt un venetic care trebuie intaratat. Sunt curiosi cat o sa rezist. Dupa ce mi-au furat trei ani la rand fructele din pomi, desi n-au ce face cu ele, pentru ca au si ei livezi, in al patrulea an m-au lasat sa fierb magiun ca sa-mi fure magiunul din pivnita. Nu iarta, domnule, nimic. E destul sa las sapa din mana si, cand ma intorc, ia-o de unde nu-i.

Cand ti-ai dat seama ca ai facut o greseala si ca n-ar fi trebuit sa vii aici?, l-am intrebat. Normal, a zis prietenul meu, ar fi sa raspund ca din prima zi, cand m-am trezit fara papucii lasati la intrare. De fapt, mi-am dat seama c-or sa-mi fure tot, dar absolut tot inca din secolul al patrulea inaintea erei noastre.