Eugen Barbu, protagonist in jocurile murdare ale Securitatii

Scriitorul Eugen Barbu a fost varf de lance intr-o actiune de pomina a Securitatii, la baza careia a stat un scenariu absurd. Gardianul va prezinta un plan diabolic al serviciilor secrete romanesti, conceput doar pentru compromiterea unui fost informator, care, de fapt, nu reprezenta nici o miza.

Deconspirarea poetului Ion Caraion nu a adus nici un beneficiu regimului de la Bucuresti. Acesta e motivul pentru care, in 1982, spionajul atragea atentia Securitatii interne ca Barbu este vulnerabil in batalia pe care o duce impotriva lui Caraion si a postului de radio Europa Libera.

Atunci cand Eugen Barbu avea semnale ca nici macar activistii partidului comunist nu sustineau razboiul dintre el si Europa Libera, ii scria lui Ceausescu, cerandu-i comandantului suprem sa ia masuri drastice. Apoi, se plangea Securitatii.

Documentele care-l incriminau pe Caraion ii erau furnizate lui Barbu de catre colonelul Ilie Merce, actual deputat PRM, chiar in biroul scriitorului de la revista „Saptamana”. Academi cianul Dan Zamfirescu sustine ca , la discutii, cei doi nici macar nu se fereau de ceilalti membri ai redactiei.

Securitatea a scris de-a lungul vremii foarte multe scenarii absurde. Unele dintre acestea chiar au fost puse in scena. Acum, acestea sunt cazuri care arata cum nu trebuie sa actioneze un serviciu de informatii. In anumite „piese” regizate de catre serviciile secrete comuniste au jucat, cu sau fara voie, personaje cunoscute ale vietii noastre culturale, cum ar fi Eugen Barbu, Ion Caraion, Monica Lovinescu, Virgil Ierunca, precum si o serie de multi alti scriitori si oameni de cultura de pe malurile Dambovitei. La inceputul anilor '80, o asemenea reprezentatie era urmarita cu mare atentie de opinia publica din Romania, dar si de catre emigratia romaneasca. Ne referim la razboiul pe viata si pe moarte dintre scriitorul Eugen Barbu si postul de radio Europa Libera. Batalie care a scos la iveala si un fapt surprinzator. Victima - in cazul nostru poetul Ion Caraion - si cel care l-a „demascat” in fata Occidentului, scriitorul Eugen Barbu, nutreau de fapt aceleasi convingeri despre exilul romanesc.

O miza minora

Niciodata nu se va sti cu precizie ce a fost in capul celui care a ordonat compromiterea poetului Ion Caraion. Daca Securitatea a dorit doar indepartarea acestuia de la microfonul postului de radio Europa Libera, de Monica Lovinescu si Virgil Ierunca, a fost mult prea putin. Ani buni, Bucurestiul a vrut sa-i arate respectivului post de radio ca-i poate contracara anumite actiuni. Insa acum, gandind la rece, concluzia care se poate desprinde din toata aceasta operatiune de compromitere a poetului e urmatoarea: un obiectiv minor a fost atins cu pierderi mult prea insemnate.
In primul rand, a fost deconspirat un informator al Securitatii care, la rigoare, putea fi folosit, pentru ca era santajabil. Apoi a fost dat un semnal nefericit atat colaboratorilor Securitatii, cat si unor virtuali informatori din exterior ai serviciilor secrete romanesti. Şi, nu in ultimul rand, au fost deconspirate in mod stupid relatiile dintre serviciile secrete de la acea vreme si scriitorul Eugen Barbu. Acest fapt dovedeste ca, atunci cand se angaja intr-o batalie, chiar si-ntr-una cu miza minora, Securitatea era gata sa-si sacrifice pana si soldatii cei mai devotati, doar pentru a putea raporta partidului si comandantului suprem ca misiunea a fost indeplinita.

Un plan diabolic

Dupa ce, in 1981, poetul Ion Caraion, unul dintre cei mai activi si talentati informatori ai Securitatii din lumea literara, a parasit Romania pentru a se stabili in Elvetia, la varful serviciilor secrete a fost luata o hotarare stranie. Deconspirarea acestuia. Oare de ce? E si acum un mister, mai ales ca poetul se apropiase de doua tinte foarte importante ale Securitatii - Monica Lovinescu si Virgil Ierunca. Cert e ca, la 22 decembrie 1981, generalii Nicolae Plesita, seful spionajului, si Iulian Vlad, seful securitatii interne, i-au prezentat ministrului secretar de stat Tudor Postelnicu un plan diabolic de masuri care-l viza pe Ion Caraion. Acesta devenise peste noapte inamicul public nr. 1, doar pentru ca ceruse azil politic in Elvetia si pentru ca vorbea la Europa Libera. Nici motivatia poetului pentru cererea de azil - el sustinea ca in Romania fusese condamnat in urma publicarii unor articole care asemuiau comunismul cu fascismul - nu era intru totul reala, dar nici acest fapt nu motiva riposta disproportionata a Securitatii.

Barbu intra in joc

In cartea sa, „ARTUR - Dosarul Ion Caraion”, scriitorul Mihai Pelin sustine ca toata operatiunea de compromitere a poetului a fost ordonata de catre Nicolae Ceausescu, care lucrase impreuna cu Ion Caraion la ziarul „Scanteia tineretului”, in 1945. In opinia lui Pelin, Ceausescu ar fi considerat defectiunea fostului sau tovaras de drum un afront, motiv pentru care a cerut ca poetul sa fie pedepsit exemplar. Este, intr-adevar, o motivatie plauzibila a vendetei pe care Securitatea a pornit-o impotriva unui personaj a carui compromitere nu reprezenta o miza importanta nici pentru serviciile secrete, nici pentru partid, dar e greu de spus acum daca e cea reala. Nu putem totusi trece peste faptul ca la punctul 1 al notei pe care sefii celor doua servicii au prezentat-o lui Postelnicu se spunea ca Ion Caraion trebuie determinat „a intrerupe activitatea ostila in care a inceput sa se angreneze si, respectiv, de a relua contactul cu organele noastre”. Insa, doar atat. Nu era creionata nici o strategie pentru „recuperarea” poetului. In schimb, tot restul documentului releva un plan bine pus la punct, intocmit doar pentru a distruge un fost colaborator al politiei politice. O intreaga armata de informatori externi avea sa participe la operatiune, dar si agenti de influenta care, de pilda, urmau sa-l atentioneze pe Moussei Boulanger, presedintele Societatii Scriitorilor din Elvetia, ca orice ajutor dat romanului poate raci relatiile dintre societatea pe care o conducea si Uniunea Scriitorilor din Romania. Ultimele puncte ale respectivului document sunt cu adevarat interesante. In joc urma sa intre scriitorul Eugen Barbu, care avea drept sarcina publicarea in „Saptamana” a notelor informative ale lui Caraion, din care reiesea clar ca acesta dispretuia emigratia culturala romana de la Paris - adica tocmai pe cei care-i inlesnisera lui Caraion accesul la microfonul Europei Libere, oferindu-i, totodata, notorietate.

Documente reale

Eugen Barbu si-a intrat perfect in rolul in care fusese distribuit de catre Securitate si a publicat in „Saptamana” un serial despre Caraion si Europa Libera care, la vremea respectiva, a starnit foare multe comentarii, mai ales in mediile artistice, atent monitorizate de politia politica. Articolele lui Barbu, bazate pe notele informative ale poetului, sustineau o teorie draga comunistilor, conform careia cei care vorbeau la Europa Libera erau neofascisti, precum Caraion, ori aveau mari pacate pe constiinta.
Fara precedent era faptul ca Securitatea divulga numele unui informator folosindu-se de documente reale, mascate fara succes sub copertele unui asa-zis jurnal al lui Caraion, uitat, chipurile, la Bucuresti.

Barbu era vulnerabil

Povestea nu placea tuturor.

Despre autor:

Redactia 9am

Mai multe