Piata de capital din China a inregistrat un declin, dupa ce Guvernul a avertizat asupra posibilitatii aparitiei unei corectii pe piata de capital, ca urmare a inflamarii foarte accelerate a preturilor, la niveluri peste valoarea activelor, relateaza
Piata de capital din China a inregistrat un declin, dupa ce Guvernul a avertizat asupra posibilitatii aparitiei unei corectii pe piata de capital, ca urmare a inflamarii foarte accelerate a preturilor, la niveluri peste valoarea activelor, relateaza Financial Times, preluata de Mediafax. Autoritatile sunt ingrijorate ca o corectie severa ca urmare a inflamarii rapide a preturilor, peste valoarea reala a activelor, fenomen cunoscut sub denumirea "bubble", ar putea afecta economiile unui numar tot mai mare de investitori de retail, care se asteapta la mentinerea ritmului actual de crestere a pietei de capital. Astfel, Guvernul a solicitat investitorilor si firmelor de brokeraj sa ridice nivelul "educatiei investitorilor" din domeniu si sa aiba in vedere riscurile asociate tranzactiilor speculative cu actiuni. Indicele principal al Bursei de la Shanghai a scazut cu 1,5%, in jurul nivelului de 4.110 puncte in a doua parte a sedintei de tranzactionare, pe fondul temerilor investitorilor ca avertizarea ar putea semnala o interventie iminenta a statului. De asemenea, fostul presedinte al bancii centrale americane a avertizat asupra riscului unei "scaderi dramatice" la care sunt expuse Bursele chineze. Comentariile acestuia nu au fost mediatizate puternic in China si impactul lor nu a fost semnificativ, in conditiile in care piata chineza este mult mai ingrijorata de potentialele masuri pe care le-ar putea implementa Guvernul pentru stabilizarea situatiei pe piata bursiera. Majoritatea analistilor anticipeaza un declin al burselor in viitorul apropiat, iar HSBC prognozeaza o corectie de 10-15% si anticipeaza ca indicele Bursei de la Shanghai se va plasa la 3.500 de puncte la finele anului.


Despre autor:

Curierul National

Sursa: Curierul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.