Ceea ce se va intampla depinde in mare parte de socialisti (PSD), mostenitorii fostului Partid Comunist Roman, dupa cum scrie The Economist. Cu 150 de parlamentari, PSD este cel mai mare partid din Parlament. Coalitia aflata la putere, alcatuita din liberali si reprezentanti ai minoritatii maghiare, aduna abia 109 parlamentari.
Potrivit The Economist, cel mai bun rezultat ar fi organizarea de alegeri anticipate, care sa coincida probabil cu cele pentru Parlamentul European in aceasta toamna. Aceasta solutie este sprijinita de democratii presedintelui Basescu, incantati de victoria de la referendum. O intelegere este ca socialistii sa sustina alegerile anticipate si sa renunte la cei mai corupti membrii ai sai in schimbul unui rol important intr-un guvern postelectoral.
Daca aceasta intelegere ar esua, socialistii s-ar putea alia cu liberalii infranti, in schimbul postului lui Tariceanu. Teoretic, liberalii ar putea merge mai departe cu guvernul lor minoritar pana la alegerile planificate pentru toamna lui 2008. Dar popularitatea lor in scadere sugereaza ca nu ar fi un pas intelept. In forma actuala, liberalii ar putea chiar rata pragul de 5% pentru a intra in Parlament.
Pe fundalul confuziei rivalilor sai, Basescu ar fi trebuit sa isi pregateasca o intoarcere glorioasa la Cotroceni. Dar triumful sau a fost umbrit de un scandal. In ziua referendumului, Basescu a fost abordat insistent intr-un supermarket de Andreea Pana, o jurnalista care a incercat sa filmeze un interviu pe telefonul sau mobil. Basescu si-a pierdut cumpatul, a insultat-o si i-a confiscat telefonul, afirmand ca i-l returneaza luni. Fara sa stie ca telefonul inca inregistra, presedintele s-a plans sotiei sale in masina in legatura cu "tiganca imputita si agresiva".
Intamplator, doamna Pana nu este de etnie rroma. Dar, scrie publicatia britanica, incidentul releva stilul popular (uneori un avantaj) si caracterul iute la manie (cu siguranta o slabiciune) al presedintelui. Multi romani cu preferinte liberale, inclusiv cei care ii sustin politicile, l-au condamnat; presedintele si-a cerut scuze, dar scandalul ii va afecta imaginea printre admiratorii straini.
Uniunea Europeana urmeaza sa faca public un raport in privinta progreselor inregistrate de Romania si Bulgaria, la 27 iunie 2007.
Ambele tari se straduiesc sa combata coruptia. In Romania, problema o reprezinta distragerea atentiei de la acest obiectiv; in Bulgaria, coruptia ajunge pana in inima guvernului. Procurorul general Boris Velcev promite condamnari urgente intr-un caz care implica un membru de rang inalt al guvernului. Alegatorilor bulgari le-ar placea acest lucru. Ei au amendat coalitia aflata la guvernare in alegerile europene desfasurate la 20 mai. Castigatorul a fost un partid condus de primarul conservator si populist al Sofiei, Boiko Borisov, cu o agenda anti-coruptie.
Dar, asa cum arata sortii lui Basescu, a fi ales pe o platforma clara este un lucru; a face ca aceasta sa dureze este mult mai greu, conchide The Economist.
Despre autor:
Sursa: Romania Libera
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
ANALIZĂ VIDEO Primele produse tehnologice sunt mai mereu proaste
Sursa: start-up.ro
-
Paște 2026: cât costă un cozonac plin cu de toate, în București
Sursa: retail.ro
-
Cine sunt speakerii Green Forum 2026: Cum finanțăm?
Sursa: green.start-up.ro
-
Victor Rebengiuc, omagiat de 4.000 de oameni pe scena Sălii Palatului: Unele...
Sursa: kudika.ro
-
Copilul îți spune nu mă iubești: ce înseamnă cu adevărat și cum răspunzi ca...
Sursa: garbo.ro