Numerele de telefon secrete ale unor membri ai guvernului si ale Serviciului de Informatii Slovac (SIS) au fost facute publice zilele trecute pe Internet.

Citeva sute de contacte telefonice ale membrilor guvernului slovac si ale serviciilor secrete au ajuns, „probabil din intimplare", in spatiul virtual, scrie cotidianul SME din Bratislava. Numerele apartineau companiei T-Mobile, precum si altor doua firme de telefonie mobila, Orange si T-Com.

Dupa aflarea informatiei, jurnalistii de la SME au sunat, la intimplare, mai multe numere din lista interceptata, intrebindu-i pe cei apelati daca sint angajati ai serviciilor secrete. Unii au ocolit raspunsul, altii pur si simplu au negat, doar o singura persoana recunoscind ca au nimerit destinatarul. De fiecare data cind jurnalistii de la SME se prezentau, cei sunati intrerupeau convorbirea.

Printre cei implicati in scandal se afla si ministrul de interne, Robert Kalinak, insa la telefonul demnitarului a raspuns prietena sa, care detinea numarul mai vechi al politicianului.

Purtatorul de cuvint al SIS a refuzat sa spuna daca stia de publicarea listei pe Internet, dar a promis sa verifice informatia. Una din companiile de telefonie implicate nu a putut preciza nici macar cite numere secretizate pot ajunge in spatiul public.

Conform SME, numerele de telefon secrete au ajuns in spatiul virtual o data cu lansarea unui motor de cautare pentru numerele de telefon fixe si mobile din Slovacia.