Schimburile de ieri ale Bursei de Valori Bucuresti (BVB) au scazut la 31,219 milioane lei (9,25 milioane euro), cu 48,12% mai mici decat in sedinta anterioara, pe fondul apatiei investitorilor, iar indicii pietei au inregistrat deprecieri ale valoril

Schimburile de ieri ale Bursei de Valori Bucuresti (BVB) au scazut la 31,219 milioane lei (9,25 milioane euro), cu 48,12% mai mici decat in sedinta anterioara, pe fondul apatiei investitorilor, iar indicii pietei au inregistrat deprecieri ale valorilor, spun brokerii.
In sedinta de marti, schimburile Bursei au consemnat valoarea de 60,18 milioane lei. "Penultima sedinta a saptamanii a fost dominata de apatia investitorilor, iar volumele tranzactionate au fost foarte mici, fara a exista un motiv special pentru aceasta atitudine", a explicat Cosmin Tudone, broker la CEI Group, citat de NewsIn.
Indicele compozit al Bursei, BET-C, a scazut cu 0,5318%. Indicele ROTX, jucat la Bursa din Viena, a scazut cu 0,81%, de la 20.101,55 puncte pana la 19.938,37 puncte. Indicele BET, care arata evolutia celor mai lichide 10 titluri listate, a pierdut 0,08%. Indicele celor cinci societati financiare, BET-FI, a scazut cu 1,2%.

Rompetrol Rafinare, in coborare

Valoarea schimburilor cu titlurile celor cinci societati financiare a fost de 13,74 milioane lei (peste 4 milioane euro), mai mult de 44% din rulajul total al pietei. Cel mai activ titlu financiar a fost SIF 5 Oltenia, cu schimburi de peste 3,36 milioane lei. Pe pozitia secunda s-a plasat SIF 4 Muntenia cu 3,16 milioane lei. Titlurile SIF 5 s-au ieftinit cu 1,64%, de la 3,65 lei pana la 3,59 lei pe actiune. Actiunile SIF Muntenia s-au mentinut la cotatia de 2,31 lei, consemnata in sedinta anterioara. Actiunile Petrom Bucuresti (SNP) au scazut cu 1,83%, de la 0,545 lei pana la 0,535 lei, pe fondul unor schimburi de peste 870.240 lei. Titlurile Rompetrol Rafinare Constanta (RRC) au scazut cu 1,4%, de la 0,0928 lei pana la 0,0915 lei, datorita unor schimburi de 710.979 lei.

Mecanica Ceahlau creste

Titlurile Bancii Transilvania (TLV) s-au ieftinit cu 0,67%, de la 0,75 lei, pana la 0,745 lei, pe fondul unor tranzactii de peste 3,8 milioane lei, fiind cel mai tranzactionat titlu din piata. Actiunile BRD SocGen (BRD) s-au scumpit cu 0,41%, de la 24,10 lei pana la 24,20 lei, pe fondul unor schimburi de 1,73 milioane lei. Actiunile Oltchim s-au scumpit, ieri, cu 8,49%, de la 0,53 lei, pana la 0,575 lei, pe fondul unor schimburi de 2,11 milioane lei. Si actiunile Mecanica Ceahlau s-au scumpit cu 5,71%, pana la 11,10 lei pe actiune.


Despre autor:

Curierul National

Sursa: Curierul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.