>> Are deja un Palme d'Or si un premiu de regie la Cannes pentru "Elephant" (2003), dar a mai participat in competitie acum doi ani cu "Last Days".

>> Cineastul a raspuns intrebarilor stand relaxat in ciorapi, cu picioarele scoase din tenisi. Era foarte cald miercuri pe Croazeta.

>> Filmul sau, "Paranoid Park", se bate pentru Palme d'Or cu "4 luni, 3 saptamani si 2 zile", dar, potrivit estimarilor, are mai putine sanse decat filmul lui Cristian Mungiu.


>> De ce sunteti atat de interesat de adolescenta?
Este o varsta la care se intampla multe lucruri, unele nedefinite, e si un soi de nonconformism si independenta, si e vorba despre stradania de a te separa de orice forma de autoritate, in general de cea a parintilor. E o incercare de a ajunge la ceva ce ar putea fi o noua ordine. Filmul meu trateaza in esenta despre pierderea inocentei.

>> Cum va raportati la propria adolescenta? Aveti multe amintiri?
Da, eram acel gen de baiat care ar fi putut deveni un skateboarder. si am facut asta o vreme, la inceput, cand skateboardingul nu era prea dezvoltat. Cand skate-urile au inceput sa fie produse in serie, a devenit mai organizat, mai ales in California. Exista un film care se numeste "Skater Dater" (care a fost prezentat si aici la Cannes) si care prezenta "conceptul artistic" al skateboardingului - grupuri organizate de tineri care aveau cu totii pantaloni si tenisi albi, si faceau acrobatii. Era destul de linistita si de bizara chestia asta, pentru ca nu era vorba despre un cult, ci mai degraba despre ceva care in America era tratat la fel ca surfingul.

>> Erati bun la skating?
Da, eram. Exista tot timpul o limita spre care puteai merge, nu existau atatea niveluri de maiestrie ca acum. Dar puteai executa tot felul de rasuciri sau te puteai aseza pe board ori puteai sta in maini (eu puteam face asta). Multe lucruri nu erau inca descoperite. E uluitor cum poti urmari in timp evolutia skateboardingului.
>> Cum ati reusit sa va intelegeti cu skaterii pe care i-ati filmat?
La inceput au fost sceptici, au vrut sa stie cum e scenariul, daca e OK sau nu. Ma refer la skaterii adevarati. Cei care au roluri in film sunt skateri tineri, mai putin experimentati. Ceilalti sunt oameni la 30 de ani care au vazut multe filme care i-au pus intr-o lumina neplacuta, de aici neincrederea lor.

>> Este finalul filmului unul optimist?
M-am gandit ca eroul filmului, Alex, ar putea manifesta un soi de vina scriind acea lunga scrisoare, pentru ca n-o arata nimanui.

>> Ce calitati ar trebui sa aiba un cineast pentru a putea face filme bune despre dificila perioada a adolescentei?
(Se gandeste un pic.) Zau ca nu stiu.

>> Sunteti cineastul care a patruns cel mai bine inlauntrul acestei varste.
Cred ca oricine poate, doar ca fiecare face versiunea lui despre ce a fost. Nu cred ca ai nevoie de calitati speciale pentru a face filme despre adolescenti.

>> Maturii au in general tendinta sa-si uite adolescenta.
Fiecare are interpretarea lui despre perioada adolescentei, eu nu stiu daca a mea e mai buna sau mai rea decat a altora. stiu doar ca e a mea.

>> Dar cum reactioneaza adolescentii la filmele dvs.?
Sunt ok, unora le plac, altii au probleme cu lipsa povestii. E greu de spus in ce masura pustii sunt obisnuiti cu lipsa de linearitate si daca asta tine de o platforma educativa care le lipseste. stiu ca niste prieteni skateri de-ai lui Gabe (n. red. - Gabe Nevins, interpretul rolului principal) au vazut filmul si unul dintre ei nu era obisnuit cu povesti spuse in acest fel. Dar nu stiu daca e din pricina ca traieste intr-un anumit mediu. Pentru multe din lucrurile care-i preocupa azi pe tineri, internetul de exemplu, linearitatea nu e o prioritate.

>> Cum alegeti tinerii actori neprofesionisti?
De regula, procesul e asemanator si urmareste sa-mi arate cum se descurca ei in fata aparatului de filmat. Incep prin a-i ruga sa-mi povesteasca ceva, apoi mai introduc o persoana in aceeasi scena cu ei si ii pun sa improvizeze o discutie. Cand am scenariul, invata replicile si le spun in fata camerei. Pentru "Elephant" n-am avut replici, asa ca au improvizat in fata camerei.

>> Ce puteti spune despre faptul ca ati preluat in "Paranoid Park" muzica lui Nino Rota?
Am incercat muzica originala, dar nu suna mai bine. Soundtrack-ul e amestecat, insa n-am avut vreun fel de filosofie. A devenit de altfel comun ca cineastii sa foloseasca azi intr-o coloana sonora genuri muzicale diverse. In "Drugstore Cowboy" aveam cateva melodii din acea perioada, care imi placeau foarte mult, dar nu mai avusesem pana acum mai multe feluri de muzica intr-un film. Imi doream asta. E ca si cum ai face un colaj.

>> Cum e sa lucrezi cu atatia actori celebri si pe urma sa filmezi numai cu necunoscuti?
La "Finding Forrester" a fost Sean Connery care a venit cu proiectul. Din punctul de vedere al marketingului, e ideal sa ai un nume mare pe generic, chiar daca e vorba de un film de buget redus, dar eu ma straduiesc sa aleg acei oameni care sunt cei mai in stare sa joace un anumit rol. si trebuie sa recunosc ca pana acum n-am reusit asa cum as fi dorit. Cand mergi atat de departe cum a mers "Hotii de biciclete", ajungi sa faci din asta o stiinta si sa iei un pescar in rolul unui localnic dintr-un sat de pescari si un muncitor in rolul unui muncitor dintr-o uzina.

>> Cum de l-ati distribuit pe directorul de imagine Chris Doyle in rolul unchiului lui Alex?
S-a intamplat pentru ca nu ne-am gandit prea mult la acel rol.

>> Dar de ce l-ati ales ca director de imagine?
Mai lucrasem cu el la "Psycho" si doream sa lucrez din nou. Sunt cativa oameni cu care imi place sa lucrez. Am lucrat putin cu Anthony Dod Mantle si Harris Savides. Nu sunt multi. Chris a facut atatea filme pentru care e cunoscut, dar de asta data am dorit ca el sa faca ceea ce cred eu ca stie mai bine sa faca. Cred ca stilul Wong Kar-wai a devenit un fel de cliseu pentru el. Cand spui "Fallen Angels" sau "In the Mood for Love", el nu se gandeste la "stilul Chris Doyle", pentru ca a facut lucruri foarte diferite.

>> Ce proiect nou aveti?
Deocamdata, nimic clar.

>> O sa lucrati tot cu MK2 (n. r.- casa de productie a lui Marin Karmitz, originar din Romania)?
Da, cred ca da.

>> Care e motivul pentru care ati filmat "Paranoid Park" in format academic (1:1,33)?
Partial, pentru ca e un format usor anacronic. Il foloseam in scoala si il uram pentru ca era prea academic, iar cand am inceput sa lucram de-adevaratelea foloseam un format mai mare, acesta era visul nostru. Totul a inceput cand HBO, pentru ca transmite filme in format de 1:1,85, ne-a cerut sa filmam in acest format. De aceea am filmat in 1:1,33, dar exista o varianta si in 1:1,85, difuzata in unele cinematografe si care va exista si pe DVD.

>> O sa continuati sa mergeti pe linia filmului experimental?
Nu stiu, nu ma gandesc sa experimentez cu orice chip. Cred ca exista un fel de a face cinema dupa manual, adica filmezi si pe urma inventezi filmul in camera de montaj. Dar la "Gerry", "Elephant" si "Last Days" am montat materialul pe loc, pe masura ce filmam. Asta iti da un sentiment special, nu stiu daca sa-i zic experimental, e mai degraba unul imediat, legat de felul in care retii energia unei scene.

>> Va ganditi sa faceti un alt remake "shot for shot" ("cadru cu cadru") al unui alt mare film clasic, asa cum ati facut cu "Psycho"?
Nu cred, dar cine stie?..

PARANOID PARK
Inspirat din romanul omonim al lui Blake Nelson, "Paranoid Park" are in centru un adolescent skater, Alex, care a ucis din greseala un paznic. Intr-o maniera nelineara si fluida, filmul surprinde momentul dificil al maturizarii precoce, identificand sentimentul de vina, teama si imposibilitatea de a comunica ale eroului. Van Sant face din nou o investigare atenta si plina de simpatie a perioadei adolescentei, pe care nu numai restul cineastilor, dar mai toti maturii o trateaza fragmentar si schematic. "Paranoid Park" va fi distribuit in curand si la noi, de Transilvania Film.