Popularitatea ramine determinanta pentru orice politician, dar plebiscitarea lui nu e totul.

Dupa referendum, presedintele s-a intors la Cotroceni omeneste satisfacut de faptul ca majoritatea zdrobitoare a votantilor i-a reacordat increderea, sporindu-i chiar scorul din 2004. Printre cei absenti de la urne se afla si alti romani opusi demiterii (ei constituie un bazin inca nefructificat), precum si oameni care nu mai cred in actualul establishment, fie pentru ca sint prea saraci si neinstruiti, fie pentru ca s-au repliat in egoismul deplinei autonomii. Ne lipseste deocamdata ambitia de a deveni o veritabila comunitate a cetatenilor pe cit posibil „neturmentati" de scepticism fata de randamentul sistemului democratic.

Din perspectiva asteptarilor colective, nebunia suspendarii si decizia electoratului vor fi fost utile, sub varii aspecte. In primul rind, 19 mai a repus piesele pe tabla de sah, masurind - chiar daca implicit - sustinerea, respectiv legitimitatea de care se bucura fiecare partid, cu tot cu liderii sai de moment. In al doilea rind, succesul presedintelui a fost si succesul agendei sale politice. Citeva teme retoric atacate in trecut ocupa acum topul prioritatilor practice. Necesitatea de a promulga o noua Constitutie, urgenta de a introduce votul in circumscriptii uninominale, independenta demonstrata a justitiei si obligatia morala a lustratiei vor fi tot mai greu de aminat. Presupun ca, macar in ceasul al 12-lea, partidele le vor lua serios in discutie si vor actiona corespunzator. In al treilea rind - pentru ca tot vorbim despre partide - fiecare formatiune (parlamentara sau nu) va supravietui numai daca se va reforma cu adevarat. Timpul sloganului de fatada s-a epuizat deodata cu epoca tranzitiei, pe care condamnarea comunismului, integrarea in UE si rezultatul de la referendum au inchis-o definitiv.

Am obosit cu totii clamind exigenta unei noi „clase" politice. Stiu insa - pentru ca sint o fire echilibrata - cit de grav ne-am putea amagi cu niste asa-zise solutii „miraculoase". Ele pur si simplu nu exista. Realitatea e ca avem nevoie nu atit de o noua generatie (s-a vazut ca exista si tineri politicieni la fel de perversi sau de incompetenti ca patronii lor din vechea garda), cit de un nou „profil" al personalitatii publice. Romania chiar are valori. Oameni cu mentalitate autentic europeana, care s-au format in mari universitati occidentale, vorbesc limbile de circulatie, detin o constiinta patriotica netrucata si o responsabilitate civica indelung exersata. Oameni fara legaturi cu vechiul regim, care nu au facut averi ilicite, nu pentru ca au fost prosti, ci pentru ca au fost educati altfel, pentru ca tin nu doar la libertatea lor, ci si la prestigiul pe care l-au dobindit, in pofida „modelului" dominant. Salvarea Romaniei din macelul demagogic postcomunist are in primul rind nevoie de calitatile unor asemenea oameni, cu singura conditie ca societatea civila sa-i sprijine. Sper, de aceea, ca vom inaugura deopotriva „vremea procurorilor" si suprematia CV-ului.