In aceasta dimineata, sicriul cu trupul neinsufletit al fostului presedinte CNA, Ralu Filip, va fi depus in incinta Palatului Parlamentului din Bucuresti. Decizia a fost luata de conducerile celor doua Camere. Va fi inmormantat in cursul zilei de mai

In aceasta dimineata, sicriul cu trupul neinsufletit al fostului presedinte CNA, Ralu Filip, va fi depus in incinta Palatului Parlamentului din Bucuresti. Decizia a fost luata de conducerile celor doua Camere. Va fi inmormantat in cursul zilei de maine la Cimitirul Giulesti din Capitala. Ralu Filip, 47 de ani, a murit marti noaptea in urma unui infarct. Fusese internat marti la ora 23.35, la Institutul de Boli Infectioase "Matei Bals", acuzand dureri in zona stomacului. Potrivit medicului Adrian Streinu Cercel, regretatul ziarist a suferit un infarct posteroinferior, iar in jurul orei 0.50 s-a constatat decesul. Medicul spune ca infarctul ar fi putut fi provocat de mai multe cauze, incepand cu starile de enervare. Dumnezeu sa-l odihneasca-n pace !

Trei, Doamne, si toti trei... In ultimele saptamani i-am pierdut, pe rand, pe Octavian Paler, Jeana Gheroghiu si, din pacate, si pe Ralu Filip. Presedintele CNA, Ralu Filip a incetat din viata in noaptea de marti spre miercuri, in urma unui infarct. Ralu Filip, in varsta de 48 de ani, s-a aflat din 2002 la sefia Consiliului National al Audiovizualului. De profesie avocat, el a parasit dupa 1991 Baroul si s-a indreptat catre gazetarie. Timp de aproape 10 ani, din 1991 pana in 2000, a lucrat la "Curierul national" ca jurnalist, sef de sectie, redactor-sef adjunct si senior editor. Ulterior a realizat o emisiune pentru postul public de televiziune. Ralu Filip a fondat si condus Casa NATO Romania, o organizatie non-guvernamentala care promoveaza rolul central jucat de comunitatea euro-atlantica in contextul mondial actual. Ralu Filip a devenit membru al CNA in iulie 2002, la propunerea Camerei Deputatilor, iar in acelasi an, in luna decembrie, a fost numit de Parlament presedinte al Consiliului, pentru un mandat de patru ani, prelungit apoi la sase ani. Consiliul National al Audiovizualului (CNA) regreta moartea lui Ralu Filip, ziaristul care "are marele merit de a fi creat o institutie si o legislatie de nivel european in domeniul audiovizualului romanesc", se arata intr-un comunicat al CNA. Potrivit documentului, Ralu Filip muncise mult in ultimele saptamani, "institutia reusind inca o data, ca in atatea alte situatii dificile si tensionate, sa mentina echilibrul si impartialitatea in reflectarea campaniei pentru Referendum. Nu avusese timp de odihna, de sanatate".

Basescu: "A reusit sa transforme CNA intr-o institutie moderna"
Presedintele Traian Basescu a transmis un mesaj de condoleante la disparitia lui Ralu Filip, despre care afirma ca prin activitatea sa a transformat CNA intr-o institutie moderna, de nivel european, garantie a echilibrului si echidistantei in audiovizualul romanesc. "Ralu Filip a reprezentat o garantie a echilibrului si echidistantei in audiovizualul romanesc, iar disparitia sa prematura este o mare pierdere pentru mass media din Romania. Presedintele Traian Basescu transmite sincere condoleante familiei Filip pentru pierderea suferita".

Iliescu: "Sunt socat"
Fostul presedinte Ion Iliescu a declarat, ieri, ca regreta profund disparitia prematura a presedintelui CNA, Ralu Filip. "Sunt socat de disparitia fulgeratoare a lui Ralu Filip, presedintele Consiliului National al Audiovizualului. O pierdere imensa pentru media, pentru spatiul public romanesc. Ralu Filip nu a fost doar un jurnalist de talent, talent au multi gazetari din presa romaneasca, ci si un caracter deosebit, pentru care cuvantul scris implica responsabilitate si discernamant", a precizat Ion Iliescu, intr-un comunicat remis Rompres.


Despre autor:

Cronica Romana

Sursa: Cronica Romana


Abonează-te pe

Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.