Boc e atras de PSD
Liderul PD Emil Boc s-a incurcat in declaratii in ultimele zile, pe tema relatiei PD-PSD. Luni seara, intr-o interventie la Realitatea tv, Boc aprecia ca interdictia de colaborare cu PSD din programul politic al PD ar
Boc e atras de PSD
Liderul PD Emil Boc s-a incurcat in declaratii in ultimele zile, pe tema relatiei PD-PSD. Luni seara, intr-o interventie la Realitatea tv, Boc aprecia ca interdictia de colaborare cu PSD din programul politic al PD ar putea fi eliminata, pentru ca "orice teza care a fost pusa poate fi si scoasa". "Pentru impunerea prioritatilor stabilite de cetateni prin referendum, PD discuta cu toate formatiunile politice si ca un semn al acestei deschideri suntem dispusi chiar de a anunta o posibila nuantare a discutiei cu PSD pentru aceste prioritati politice pentru a nu ingusta orizontul de negociere politica al PD, pentru ca aceste prioritati au fost stabilite de cetateni", a precizat ieri Emil Boc. El a adaugat: "Suntem dispusi sa discutam pe aceste prioritati, fara a discuta participarea la guvernare. PD va reveni la guvernare numai prin alegeri, la termen sau anticipate, si printr-o alta combinatie". Intrebat daca exclude o alianta politica cu PSD la alegeri, Boc a replicat: "Pana la alegeri, asa cum am spus dintotdeauna, PD nu intra la guvernare alaturi de PSD".
Aceste precizari au venit dupa ce, in ziua precedenta, liderul PD afirma ca "orice teza care a fost pusa poate fi si scoasa", referindu-se la prevederea din Programul politic al democratilor care interzice colaborarea cu PSD. "Nu excludem posibilitatea ca mai devreme sau mai tarziu sa eliminam aceasta teza din programul politic al PD. Daca va exista o discutie in partid in acest sens, interdictia va fi eliminata la un moment dat", a adaugat el. "Problema este cand", a spus liderul PD. "PSD mai are inca foarte multe lucruri de facut pentru a se curati", a admis el, mentionand deschiderea care exista in PD pentru discutii inclusiv cu PSD pentru adoptarea proiectelor din programul lui Traian Basescu.
"Numai domnul presedinte Boc stie"
Vicepresedintele PD Cezar Preda a reactionat ieri dimineata, afirmand: "Ceea ce a declarat presedintele Boc cred ca numai domnul presedinte Boc stie". Preda a insistat ca PD ramane in Opozitie si nu va intra la guvernare decat prin alegeri. "Asumarea responsabilitatii de guvernare, a guvernarii o face PNL, UDMR si PSD. Nu avem treaba cu asa ceva". "Nu am auzit vreodata sa se discute in partid asa ceva oficial si institutional, iar domnia sa va trebui sa va dea raspunsuri mai ample sau sa ne dea si noua raspunsuri mai ample luni la Biroul Permanent National. Isi asuma intreaga responsabilitate. Este presedintele PD", a mai afirmat vicepresedintele PD, referindu-se la declaratiile lui Emil Boc. (Anca HRIBAN)
PSD negociaza prin grupul de la Cluj
Grupul de la Cluj a reusit sa obtina exclusivitate pe negocierile care vor fi duse intre PSD si celelalte partide. Comitetul Executiv National al PSD (CEx) a decis ieri, dupa o sedinta care a durat circa opt ore, sa mandateze o echipa de negociatori sa poarte discutii cu PD si PNL pentru formarea unei noi majoritati.
Desi in conferinta de presa ce a urmat sedintei CEx, Mircea Geoana a spus ca toata conducerea este mandatata sa poarte discutii cu celelalte partide - inclusiv Ion Iliescu si Viorel Hrebenciuc - in sedinta CEx, Geoana a venit cu o lista formata doar din membrii si sustinatorii Grupului de la Cluj (Ioan Rus (foto), Vasile Dancu, Ilie Sarbu, Cristian Diaconescu, Mircea Geoana si Titus Corlatean). Motivul neincluderii lui Hrebenciuc si Iliescu l-a reprezentat faptul ca acestia nu ocupa functii alese prin Congres. De fapt, prin acordarea de puteri depline ardelenilor se urmareste ingroparea securii razboiului in partid, mai ales ca in ultimele zile clujenii au cerut capul lui Iliescu si Hrebenciuc. Presedintele PSD Bucuresti, Marian Vanghelie, a sustinut ca excluderea lui Hrebenciuc de la discutiile cu PD si PNL reprezinta o mare greseala. Intrebat in conferinta de presa de ce in sedinta cu filialele numele lui Iliescu si Hrebenciuc nu s-au regasit printre cei mandatati de partid sa negocieze, Geoana a fost extrem de evaziv. "Presedintele va decide cu cine va merge (...) Sa nu credeti ca vom merge cu 15 vicepresedinti (...) Din aceasta echipa, in functie de situatie, vor face parte si liderii de grup", a comentat presedintele PSD. El a mentionat ca primul partid cu care se va discuta este PNL, subliniind ca Guvernul Tariceanu este ca si suspendat deoarece nu are sustinere in Parlament. In sedinta de ieri, pesedistii au luat in calcul varianta intrarii la guvernare, solutie respinsa vehement de Ion Iliescu si sustinuta cu tarie de Ioan Rus. Acesta a propus, chiar, la un moment dat ca PSD sa isi asume guvernarea si sa insiste pentru revenirea la momentul politic din noiembrie 2004. Imediat, Geoana a sustinut ca ar trebui initiate negocieri cu PD pentru formarea unui guvern. Printre liderii de filiale parerile au fost si ele impartite, unii dintre ei sustinand ca intrarea la guvernare alaturi de PD si implicit de Traian Basescu este o sinucidere politica. O alta varianta luata in calcul a fost cea a alegerilor anticipate, insa pesedistii sunt constienti ca scorul lor electoral va fi unul slab. O decizie luata ieri de PSD a fost aceea a introducerii votului uninominal la alegerile europarlamentare. (R.A.)
Liberalii se tin de Guvern
Secretarul general al PNL Dan Motreanu (foto) a declarat ieri ca liberalii vor iesi de la guvernare doar daca parlamentarii care au sustinut initial Cabinetul Tariceanu vor dori sa initieze o motiune de cenzura. "PNL nu va pleca de la guvernare numai prin votul Parlamentului. La ora actuala, Guvernul Tariceanu este Guvernul care a obtinut o larga majoritate si caruia i s-a incredintat mandatul de a duce la indeplinire programul de guvernare cu care a venit la putere in 2004", a declarat Motreanu, citat de Mediafax. Deputatul liberal a precizat ca "tensiunile" din PSD nu ii intereseaza pe liberali. "E problema lor si trebuie sa se ia o decizie in forurile lor de conducere", a mai spus Dan Motreanu. Vicepresedintele PNL Ludovic Orban a declarat ieri ca posibilitatea eliminarii tezei privind excluderea colaborarii cu PSD din programul PD arata ca cele doua formatiuni politice au proiecte de viitor comune. "Aschia nu sare departe de trunchi. Intre PD si PSD sunt mai multe asemanari decat diferente", a declarat Orban. El a adaugat ca, din punctul sau de vedere, lupta PD cu PSD este "numai pentru ochii electoratului", cele doua partide avand, de fapt, proiecte comune. (R.G.)
PC voteaza o motiune de cenzura
Parlamentarii PC vor vota o eventuala motiune de cenzura la adresa Cabinetului Tariceanu, care ar putea fi introdusa de PSD in urmatoarele doua saptamani, a declarat, ieri presedintele PC, Dan Voiculescu, aratand ca PC este in favoarea alegerilor anticipate. El a precizat ca, din analizele PC, rezulta ca in doua saptamani Guvernul Tariceanu va trebui sa faca fata unei motiuni de cenzura initiate de PSD. PC nu a dat pana acum un vot de incredere Guvernului Tariceanu si, ca atare, este firesc ca, in calitate de partid de opozitie, sa voteze o asemenea motiune de cenzura, a adaugat Voiculescu. "Din fericire, Traian Basescu nu poate sa conduca Romania si nu el hotaraste cine este premier, ci Parlamentul. Este posibil sa avem 2-3 nominalizari de premier facute de domnul presedinte, care vor fi respinse de Parlament si vom merge la alegeri anticipate", a precizat Voiculescu, citat de Mediafax. "Biroul Politic al PC a luat decizia de a ramane un nucleu dur, ca Romania sa aiba un presedinte educat, care sa o onoreze si considera ca Traian Basescu nu este un astfel de presedinte. (...) Ii confirm presedintelui Traian Basescu ca sunt dusmanul numarul unu al sau si voi ramane asa", a spus Voiculescu. (R.G.)
PLD se aliaza si cu PSD contra lui Tariceanu
Secretarul executiv al PLD pentru regiunea de nord-vest, Sabin Iliesi, a declarat ieri ca o colaborare PD-PSD ar fi "justificata" daca cele doua formatiuni vor reusi, in felul acesta, sa-l inlature pe Calin Popescu Tariceanu. "Daca se vor decide cei care incearca acum sa formeze o noua majoritate, alegerile anticipate ar putea veni inaintea celor pentru Parlamentul European. PSD e pe tobogan acum, daca nu se opreste o ia de tot la vale. Daca va sustine PNL pe sestache, PSD va pierde alaturi de PNL. Pana pleaca si Calin Popescu Tariceanu din Guvern nu face alegeri anticipate nimeni pentru ca actualul Guvern trage de timp cat mai mult. Dupa parerea mea, colaborarea PD-PSD e justificata daca vor reusi sa-l dea jos pe Calin Popescu Tariceanu fiindca PNL e la guvernare fara niciun fel de sustinere. Liberalii nu mai au pe nimeni, sunt niste figuranti, nu au baza, nu au sustinere", a declarat Iliesi, citat de Mediafax. (R.G.)
Deputatul Raicu renunta la Parlament
Vicepresedintele PD Romeo Raicu a demisionat ieri din Camera Deputatilor, precizand ca refuza sa ramana intr-un Parlament lipsit de sustinere si incredere populara si ca demisia sa este "un gest de onoare" fata de votul dat de popor la referendum. "Personal, ca om politic responsabil, refuz sa raman in acest for lipsit de sustinere si incredere populara si inteleg sa imi prezint demisia din calitatea de deputat in Parlamentul Romaniei, incepand de astazi, 22 mai 2007", a declarat Romeo Raicu, care si-a anuntat in plenul Camerei demisia. El a precizat ca votul "zdrobitor" de la referendum este un vot de blam impotriva unei decizii a majoritatii "celor trimisi de electori sa-i reprezinte in Parlament" si ca a aparut o "coliziune" intre popor si cei alesi de el sa-l reprezinte in forul legislativ. "In calitate de lider al Baricadei de la Intercontinental, din decembrie 1989, demisia mea din Parlament reprezinta un gest de onoare fata de votul dat de popor la referendumul din 19 mai", a precizat Romeo Raicu. "Romania nu mai poate ramane 18 luni intr-o profunda criza politica", a spus el. Raicu a militat pentru alegeri anticipate.
Deputatul Marius Rogin, secretar executiv al PD, ar putea fi propus de conducerea democrata ca sef al Comisiei parlamentare de control al SIE, in locul vicepresedintelui PD Romeo Raicu, demisionar din Parlament, au declarat ieri surse democrate, citate de Mediafax. Secretarul executiv al PD Marius Rogin este membru al Comisiei de politica externa a Camerei Deputatilor. El are 43 de ani si a fost ales deputat in circumscriptia electorala Neamt. (R.G.)
Viziunea Catarama: Refacerea DA
Grupul pentru Dialog Liberal, condus de Viorel Catarama, a adresat ieri o scrisoare deschisa Delegatiei Permanente a PNL, in care propune conducerii PNL reconcilierea cu Traian Basescu si PD, refacerea Aliantei D.A. si formarea unui guvern PNL-PD, precum si fuziunea partidului cu PLD. "Avand in vedere ultimele evolutii de pe scena politica si, mai ales, rezultatele referendumului din data de 19 mai, Grupul pentru Dialog Liberal propune organismelor de conducere colectiva ale PNL, spre analiza, urmatorul proiect politic privind evolutia viitoare a partidului: reconcilierea cu presedintele Traian Basescu; reconcilirea cu Partidul Democrat si refacerea Aliantei D.A., pornind de la conditiile existente in acest moment pe scena politica; formarea, in urma consultarilor cu presedintele Traian Basescu, a unui guvern PNL-PD", a sustinut Viorel Catarama, citat de Mediafax. Grupul mai propune fuziunea PNL cu PLD, "pana cel tarziu la viitoarele alegeri europarlamentare". Conform sursei citate, comunicatul dat publicitatii "reprezinta sinteza unei scrisori deschise adresate de GDL Delegatiei Permanente a PNL". (R.G.)


Despre autor:

Ziua

Sursa: Ziua


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.