Ieri in piata la termen de la Sibiu au fost tranzactionate aproape 10.000 contracte futures si options, valoarea lor reprezentand echivalentul a 33 milioane de lei. Investitorii, probabil hedgerii, au aratat un interes foarte mare pentru derivatele pe raportul euro/leu, stimulati fiind de evolutiile din piata valutara. Pentru sfarsitul lunii viitoare tranzactiile au fost realizate la 3,27 - 3,29 lei, in timp ce pentru septembrie preturile au coborat de la 3,35 la 3,31 lei, minim pentru aceasta scadenta. Pentru decembrie pretul de cotare a coborat la 3,333 lei, pentru martie viitor mentinandu-se la 3,4 lei. Revenind la lichiditatea sedintei, Mirabela Coos, broker la SSIF Broker Cluj, considera ca a€žurmare a incheierii referendumului, piata a revenit in general la evolutia sa obisnuita. Exceptand derivatele pe SIF Transilvania, restul reprezentantelor din sectorul financiar au semnalat scaderi destul de importante pe un volum apropiat sau chiar usor peste media ultimelor saptamani". Coos a mai mentionat ca a€žindecizia si agitatia de pe scena politica au reusit din pacate sa induca investitorilor o stare destul de ridicata de incertitudine si confuzie, astfel incat variatiile inregistrate se mentin in cote acceptabile, fara a oscila violent in vreo directie".
Pe segmentul derivatelor pe actiuni s-au detasat ca de obicei DESIF 2 cu 5.680 contracte, urmate de DESIF 5 cu 2.944 contracte si DESIF 3 cu mai mult de 800 contracte. DESIF 2 iunie au fost cotate la 3,0841 lei/actiune, in scadere cu 9,29 bani, iar pentru septembrie au pierdut 2 bani, inchizand la 3,32 lei/actiune. Pentru decembrie ele au pierdut 2,95 bani si au fost cotate la 3,5006 lei/actiune, in timp ce pentru prima scadenta de anul viitor deprecierea de 5,4 bani a dus cotatia la 3,701 lei.
DESIF 5 au urmat la randul lor directia negativa, pierzand 5 bani pentru scadenta iunie si 2,38 bani pentru septembrie, cotatiile ajungand la 3,56 lei si respectiv 3,81 lei.