Cei doi au avut o relatie care a durat cinci ani si desi au trecut mai bine de 30 de ani de atunci, apropiatii lor erau convinsi la acea vreme ca se vor casatori. Mai mult decat atat, se spune ca Gordon Brown s-ar fi cait enorm ca nu a facut acest pa
Cei doi au avut o relatie care a durat cinci ani si desi au trecut mai bine de 30 de ani de atunci, apropiatii lor erau convinsi la acea vreme ca se vor casatori. Mai mult decat atat, se spune ca Gordon Brown s-ar fi cait enorm ca nu a facut acest pas. "A fost cu siguranta marea iubire a vietii lui. Nu cred ca a uitat-o vreodata cu adevarat", spune un bun prieten al politicianului britanic.
Brown si principesa Margareta s-au intalnit in Scotia, pe cand printesa era studenta la Universitatea din Edinburgh. Activitatea politica in randul studentimii britanice era pe atunci foarte febrila, iar Brown, student la istorie si fost jucator de rugby, a devenit la doar 21 de ani rector al universitatii, relateaza Mediafax. Brown provenea dintr-o familie foarte traditionalista, in timp ce principesa Margareta, stra-stra-stranepoata a reginei Victoria, era a 81-a in ordinea succesiunii la tronul Marii Britanii.
Tatal printesei, regele Mihai, fusese expulzat de comunisti din Romania in 1947. Familia regala s-a stabilit in satul Ayot St Lawrence din Hertfordshire, Marea Britanie, iar Margareta si-a facut studiile in Elvetia. Dupa bacalaureat, printesa a petrecut un an in compania bunicii sale, regina Elena, o verisoara a printului Philip, la Florenta, in Italia. "M-a invatat tot ceea ce stiu. Tot ceea ce sunt acum ii datorez ei. Mi-a facut cunostinta cu oameni, diplomati, artisti, oameni din ONU care lucrau in Etiopia, Sudan, Africa de Sud", a declarat principesa.
Dupa cateva luni petrecute ajutand oamenii din taberele de refugiati din Etiopia, principesa s-a hotarat sa-si continue studiile si a ales cursurile facultatii din Edinburgh. Relatia printesei romance cu actualul ministru britanic de Finante a durat cinci ani si cei care i-au cunoscut pe atunci erau convinsi ca se vor casatori. Pe parcursul anilor sai de celibat, pana cand a intalnit-o pe Sarah Macaulay, femeia care i-a devenit sotie, Brown a regretat ca nu s-a casatorit cu printesa, potrivit apropiatilor.
Un prieten al cuplului din acea vreme, citat de autorul biografiei lui Brown, Paul Routledge, a spus despre printesa: "Era dulce si draguta si cu siguranta era pregatita sa devina o sotie buna. Era si inteligenta, desi nu se compara cu el (Brown n.r.), dar pareau facuti unul pentru celalalt.
"Unele persoane spun ca Brown a inceput la un moment dat sa se simta inconfortabil din cauza descendentei regale a iubitei sale si a dat frau liber obsesiei sale pentru politica. Apropiati ai printesei spun ca aceasta a declarat odata: "Nu am incetat sa-l iubesc, dar intr-o zi nu mi s-a mai parut a fi corect. Intotdeauna era vorba despre politica, politica, politica". In cadrul interviului din Telegraph, insa, printesa a negat aceasta declaratie. Speculatiile potrivit carora printesa ar fi fost aceea care a pus capat relatiei, dupa ce a cunoscut un pompier din Leith, au fost de asemenea respinse ca fiind "pura fictiune" de o sursa apropiata Margaretei. Si, desi s-a crezut ca Brown a preferat Partidul Laburist relatiei lor, persoane apropiate celor doua parti spun ca a fost o despartire amiabila.
Printesa a ramas, de altfel, o apropiata prietena a lui Brown si a familiei sale. Dupa absolvirea facultatii, Margareta s-a specializat in sociologie medicala si a lucrat pentru Organizatia pentru Agricultura si Alimentatie din cadrul Natiunilor Unite. Dupa caderea comunismului in Romania, Margareta s-a intors impreuna cu tatal sau, regele Mihai, in tara natala. In Romania, printesa a infiintat o fundatie care ii poarta numele, in beneficiul copiilor aflati in dificultate. In 1996, printesa s-a casatorit cu actorul Radu Duda.


Despre autor:

Ziua

Sursa: Ziua


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.