Corespondenta de la Cannes Sa incepem saptamana cu o veste buna: filmul lui Cristian Mungiu, "4 luni, 3 saptamani si 2 zile", a avut parte de cronici excelente in presa internationala. Mai mult decat atat, se afla pe primul loc in diferite clasame
Corespondenta de la Cannes Sa incepem saptamana cu o veste buna: filmul lui Cristian Mungiu, "4 luni, 3 saptamani si 2 zile", a avut parte de cronici excelente in presa internationala. Mai mult decat atat, se afla pe primul loc in diferite clasamente critice ale unor reviste care apar (zilnic) la Cannes. E adevarat ca festivalul n-a ajuns inca nici la jumatate, si ca multi "grei" abia urmeaza. La fel de adevarat e ca preferintele criticilor, la multe editii, n-au coincis cu preferintele juriului. Dar uneori au coincis! Oricum, fata de alte editii - cu jurii predominant "excentrice", dupa chipul si asemanarea presedintilor lor (de pilda "juriul lui Tarantino", sau "juriul lui Cronenberg") cu palmaresuri deconcertante si controversate - , una din sansele actualei editii e aceea ca regizorii juriului (Stephen Frears si Marco Bellocchio) sunt spirite rafinate si temeinice, cu un echilibru al onestitatii mai presus de orice indoiala... In aceste conditii, exista mari sanse ca juriul sa nu uite filmul lui Mungiu. Spun "sa nu uite", pentru ca, dupa unele statistici neoficiale, se pare ca filmele de la inceputul festivalului au timp sa fie uitate in favoarea celor prezentate catre sfarsit, si din care s-ar recruta,zice-se, in general, premiantii... Singurul lucru adevarat, cred, din aceasta superstitie festivaliera e acela ca, intr-adevar, in zece zile de festival si de bombardament continuu cu imagini, ai avea toate motivele sa uiti diverse filme!   Din ce a fost competitia pana acum, indraznesc sa spun ca poate fi uitat pana si filmul ilustrilor frati Coen, americanii multipremiati la Cannes de-a lungul vremii, inclusiv cu un Palme da€™or, pentru "Barton Fink". Noul lor film, dupa un roman de Corman McCarthy, "No Country For Old Men", e un thriller cu accente de comedie neagra, despre un criminal in serie si, lumea in care evolueaza el, la granita dintre Texas si Mexic, in anii a€™80. Desi e lucrat, indiscutabil, cu inteligenta casei, filmul nu aduce nici o noutate si poate fi usor uitat. Singurul care se tine minte e personajul criminalului, jucat cu un original umor macabru de spaniolul care a cucerit Vestul, Javier Bardem (nepotul regizorului Juan Antonio Bardem). Cred ca filmul fratilor Coen e un bun exemplu pentru categoria de filme onorabile, dar care, intr-adevar, risca sa fie uitate pana la sfarsitul festivalului. Filmul lui Mungiu, filmul "nostru", nu face parte din aceeasi categorie! Dimpotriva. Imaginile lui au forta de a te urmari, chiar si in jungla Cannesului. Iar secventa cu fata bantuind in noapte, cu un fetus in sacosa, ca sa urce, in intuneric, scara unui bloc, si sa-l arunce la ghena, e una dintre cele mai puternice si mai tensionate din istoria filmului romanesc!  Ieri a intrat in competitie si coreeanul Kim Ki-Duk, cu un film tot din categoria "care nu se lasa uitat". Un film foarte special, foarte personal, despre dragoste si nebunie, mai exact despre dragoste ca nebunie, si despre nebunie ca dragoste! O tanara (dintr-un cuplu trist, intrat in deriva) vede la televizor, la stiri, imagini cu un barbat condamnat la moarte, care a incercat sa se sinucida in puscarie. Si femeia - nefericita in propria casa (luxoasa) si in propria piele (de artist plastic, care tocmai modeleaza un inger) - are ideea sa mearga sa ceara vorbitor cu acel frumos criminal necunoscut, prezentandu-se drept o fosta iubita a lui! Fantezia e admisa de directorul inchisorii (o umbra voyeurista, care urmareste totul din off, jucat, autoironic, de regizor!). La fiecare vizita la inchisoare, nefericita creatura vine cu alta hartie imprimata cu flori, pe care o lipeste pe pereti, ca sa creeze cadrul pentru un alt anotimp! In cateva scurte intalniri strict supravegheate, femeia vrea sa-i aminteasca lui, criminalului in prag de executie, ce e aceea primavara, ce e vara, ce e toamna, ce e iarna, ce e sarutul, ce e iubirea, ce e pasiunea, ce e moartea! Si toata aceasta dementiala recuperare existentiala are, pe deasupra, si umor! Â
Daca va puteti imagina un umor gen "Azilul de noapte" altoit cu Antonioni, atunci intuiti ceva din "Respiratia" geniala a lui Kim Ki-Duk!
Despre autor:
