Oile din Novaci

ROMANIA UITATA
Sunt trei elemente fundamentale care definesc si individualizeaza un popor: istoria, cultura si etnografia. Au existat si popoare care au iesit repede pe usa din dos a istoriei. Au punctat doar timpul si spatiul cu trecerea lor efemera. Le-a lipsit, se vede, acelasi benefic numar 3 al neamurilor, ce defineste insasi divinitatea: Tatal, Fiul si Sfantul Duh. La noi, alaturi de istorie si de cultura, etnografia este cea care cuprinde o arie de raspandire si diversificare rar intalnita la alte natii. "Cate bordeie, atatea obiceie", spune intelepciunea populara. Asumate ca tema unica, datinile si obiceiurile se diversifica de la o zona la alta, aidoma Unului multiplu regasit in filozofie. Sunt zeci, sute sau poate mii de variatiuni pe aceeasi tema. Informatiile etnografice au fost transmise in exclusivitate pe cale orala, printr-un sistem perfectionat de comunicare numit, metaforic, Gura satului. Gura satului acoperea transmiterea stirilor de orice fel prin canale auditive si vizuale in anumite locuri (la munca, poarta, sezatoare, carciuma, biserica, la fantana, la targ) si in anumite momente ale zilei sau anului calendaristic. Facea si desfacea totul la nivel de sat. Jurnalul National aici vrea sa va aduca. Sa stati pe stanoaga sau pe buza santului si sa ascultati ce mai spune gura satului. Caci pe langa politica, economie etc., am intrat in UE cu Gura satului cu tot. Incepem astazi campania "Romania uitata" care timp de un an isi va purta cititorii prin fabulosul univers al traditiilor care ne definesc neamul. Este tezaurul nostru prin care intarim Europa comuna. Paul Rogojinaru Intre stana si discotecaIn momentul in care scriu randurile astea, in Novaci ploua cu galeata, iar ciobanii sunt oriunde altundeva, numai la Nedeia nu, care, in mod simbolic, marcheaza startul urcatului oilor la munte. E ora la care televizoarele turuie despre referendum, un al doilea motiv ca sa nu mai cred in aparitia unui articol... Alo, da! Ce scriu despre obiceiurile oierilor? Pai, stati sa va povestesca€¦ Mai demult, in perioada cand Marginimea Sibiului devenise, din cauza conditiilor politice, un loc nu tocmai sigur pentru viata ciobanilor, unii dintre acestia au parasit Sibiul si si-au mutat gospodariile aici, in Novaci. Dornici sa stranga in jurul lor si oameni cu noi indeletniciri, bastinasii i-au gazduit plini de cumsecadenie, insa cu o usoara grija pentru statutul lor de a primi intemeietori ai satului: partea de pamant ocupata de sibieni a fost numita Novaci - Straini, locuitorii ei - ungureni, iar raul ce traverseaza asezarea a fost considerat granita ce marca acele doua identitati coabitare. De sute de ani, ungurenii din Novaci continua sa se ocupe numai de pastorit si, ca sa nu le dispara meseria, pana nu demult, una dintre cutumele lor era ca nici un ungurean sa nu-si ia o nevasta a carei obarsie sa nu cunoasca tainele ocupatiei de "bacita". "Acum nu se mai tine cont de asta: pai, pe fata mea nu am facut-o ciobanita de mica si imi fu dat sa vad ca se duse dupa un politist?", marturiseste o ungureanca varstnica, lasand sa i se intrevada un rasua€™ plansua€™ in expresia fetei. Locul este ca o biblioteca vie despre obiceiurile si pataniile oamenilor pe munte: "O viata frumoasa si grea, mama!", asa cum zice o fosta ciobanita novaceanca de 75 de ani. Dupa cateva incursiuni prin memoria batranilor, am ajuns la concluzia ca in zona Gorjului nu s-a practicat niciodata masurisul oilor - mai exact, prima mulsoare a turmei pentru a se masura si cresta pe un raboj de lemn laptele de la oile fiecarui cioban, cu scopul de a se calcula cantitatea de branza cuvenita fiecaruia la spargerea stanei. Aici s-a mers pe insemnarea mioarelor, fiecare isi picteaza animalele intr-un fel, ca sa se evite legendarele certuri pastorale pe produsele de pe urma transhumantei. Singura superstitie careia ciobanii ii aduc ofrande anuale consta in faptul ca tin post si mananca miere la 1 august, ca sa fie feriti de vizitele ursului la stana. POVESTI. "Cand eram eu tanara, cautam strut - e un fel de rasina care creste pe brazi - si il inveleam in steregoaie, o planta care face rau la oi daca o mananca. Si ce credeti ca faceam? Rodeam planta asta toata ziua, era buna si cu aroma. Ca guma de mestecat de azi", povesteste o batrana a carei tinerete s-a scurs in functie de ciclurile transhumantei. Nascuta intr-o familie amarata, ciobanita a fost nevoita sa plece cu oile pe munte de la 13 ani si vorbeste ca o melita daca o intrebi despre viata ei de odinioara: "Plecam cu oile la munte cum se facea putin mai cald, in primavara, si coboram la sfarsitul lui septembrie. Suiam pe magari tot: haine, oale... copiii ii bagam in desegi si-i atarnam de o parte si de alta a magarului, luam gainile, porcii, toate animalele acolo. Ma trezeam cu noaptea-n cap sa mulg oile, apoi stam in celar, camera unde se face branza, iar apoi curatam la ea de ziceai apoi, cand intrai in ea, ca esti intr-o farmacie. Erau nopti in care ciobanii adormeau afara pe ciomag, de frica sa nu se apropie ursul sau lupii...". Amanunte pe care le auzi, de altfel, si de la ciobanii tineri ai locului, motiv care te face sa crezi ca transhumanta, in ciuda "piedicilor" UE si a eforturilor fizice la care te supune, inca n-a fost trecuta la meserii pe cale de disparitie in familiile novacene. Ba mai mult, experientele celor tineri provoaca in aceeasi masura fiorul curajului absolut: acum cativa ani, familia Dumitru Ciorogaru a dat nastere primului copil la stana, cu baciul pe post de doctor. "Eram in luna a noua si ce era sa fac? Acolo m-a prins...", explica razand bacita impreuna cu intreaga casa. "Partea frumoasa a meseriei nu s-a mai pastrat insa", vine replica bacitei varstnice. Portul popular cu care musai era imbracat ciobanul, placerea de a invata sa canti din fluier, strigaturile, "ciuiturile" si dansurile de la lasarea serii, actualmente, lipsesc cu desavarsire din peisajul bucolic de la o stana de pe crestele muntilor. "Nu stiu de ce, dar nu ne-a placut sa invatam la fluier, nici port nu mai purtam si nici nu mai stim ce e aia hora, acum discotecile ce mai sunt pe aici", spune baciul Dumitru, unul dintre cei aproximativ 25 de ciobani novaceni care pleaca peste cateva zile in transhumanta. ZIUA OIERILOR. Obiceiul ungurenilor din Novaci este sa astepte nedeia orasului, organizata special pentru ei, in a treia duminica a lunii mai, ca a doua sau a treia zi dupa petrecere sa-si ia familia si sa plece cu mioarele la munte. Gura satului spune ca in fiecare an, de Sf. Constantin si Elena, ploua, drept urmare "sunt putini anii in care au reusit sa se distreze pe cinste". Sarbatoarea se lasa cu vizite oficiale si petrecareti din imprejmuirile orasului, punctul culminant al evenimentului constand in retragerea in padurea de langa Novaci, unde se incinge o atmosfera de balci si de voie buna. Accesoriul dupa care mai poti diferentia ciobanimea de restul oamenilor este palaria neagra, ce aduce cu o capita de fan in mijlocul capului. Rareori mai vezi cate un tol sau sa mai auzi pe cineva ca e dornic sa cante la fluier.

---

Despre autor: