O noua Golda Meir?

Nominalizat de raportul Comisiei Winograd drept principal responsabil pentru esecul razboiului din Liban, din vara lui 2006, premierul israelian Ehud Olmert se afla intr-o dramatica criza de popularitate. Multi analisti considera demisia sa drept iminenta si incearca deja sa-i identifice pe potentialii sai succesori. Cu cele mai multe sanse este creditata Tzipora "Tzipi" Livni, viceprim-ministru si ministru de Externe in actualul Cabinet. In varsta de numai 49 de ani (neimpliniti), Livni are in spate o cariera politica relativ scurta, dar spectaculoasa. In fata pare sa i se deschida un viitor si mai stralucit.
Concluziile raportului "Comisiei Winograd", date publicitatii la sfarsitul lui aprilie, au subrezit si mai tare pozitia premierului Ehud Olmert, intens contestat dupa fiasco-ul razboiului cu Libanul (din iulie-august 2006).
"Primul-ministru poarta responsabilitatea suprema pentru deciziile Guvernului sau si pentru operatiunile militare" - subliniaza raportul. Autorii expliciteaza: "Consideram ca primul-ministru s-a pripit, deoarece, in fapt, nici un fel de plan militar detaliat nu i-a fost supus atentiei, si nici el nu a cerut asa ceva. De asemenea, deciziile sale nu au tinut in nici un fel seama de complexul de factori de pe frontul din Liban, si nici nu au luat in considerare optiunile militare, politice si diplomatice de care dispunea Israelul." Alaturi de Olmert, raportul identifica alti doi "vinovati": ministrul Apararii, Amir Peretz, si seful de Stat Major, Dan Halutz. Halutz a demisionat, inca din 17 ianuarie 2007. Se zvoneste ca Peretz va face acelasi lucru, imediat dupa alegerile interne din cadrul Partidului Muncii. Olmert a refuzat, deocamdata, sa renunte la sefia Guvernului, in ciuda amplelor proteste populare. In momentul de fata, Olmert nu se mai bucura decat de 3% rating de popularitate. Cel mai scazut din istoria Israelului pentru un prim-ministru. In propriul partid - Kadima - Ehud Olmert nu mai este sustinut decat de trei din cei 29 de parlamentari ai formatiunii. In aceste conditii, Tzipi Livni - viceprim-ministrul si ministrul de Externe al Israelului - i-a cerut, si ea, demisia lui Olmert. Pentru ca incapatanarea lui Olmert de a se crampona de putere poate aduce grave prejudicii partidului sau, Kadima. Dar cine este Tzipi Livini?
Istoria unei familii, istoria unei tari
"Familia mea este o parte din istoria Israelului" - declara, pe buna dreptate, Tzipi Livni. Tatal ei, Eitan Livni, s-a nascut in Polonia, in 1919, si a venit in Palestina de la varsta de sase ani, stabilindu-se cu parintii la Tel Aviv. La varsta de 19 ani, Eitan Livni s-a angajat la "Betar Company" din Zikhron Yaakov, unde a lucrat ca agricultor si om de securitate. Un an mai tarziu, el a intrat in organizatia paramilitara evreiasca Irgun (Irgun Zevai Le'umi, Agentia Militara Nationala, EZL). Infiintata la Ierusalim in 1931, de Avraham Stern, Irgun jucat un rol capital pe plan militar, pana la infiintarea statului Israel (1948). Dupa ce Avraham Stern a parasit Irgun, in 1940, si a facut propria organizatie (Stern/Lehi), comandant al organizatiei a devenit Menahem Begin, un alt evreu polonez.
Dupa finalul celui de-al doilea razboi mondial, Begin a imprimat Irgun un caracter mult mai agresiv. Aceasta perioada este una dintre cele mai sangeroase din istoria Israelului, de pana la stabilirea oficiala a statului evreu. Irgun lupta atunci atat cu britanicii, care aveau un mandat in Palestina, cat si impotriva arabilor. Cea mai cunoscuta actiune a organizatiei a fost atentatul cu bomba de la hotelul "King David" din Ierusalim, in iulie 1946, atentat soldat cu 91 de morti si numerosi raniti. Majoritatea civili.
Eitan Livni a urmat un curs destinat comandantilor Irgun, la Tel Aviv (langa Binyamina). Si-a dovedit calitatile de lider in timpul Revoltei din februarie 1944. Curand, a devenit sef al operatiunilor speciale ale Irgun, si un apropiat colaborator al lui Menahem Begin (viitorul prim-ministru al Israelului, si semnatarul in 1978, al Acordului istoric cu Egiptul, de la Camp David). Misiunea lui Eitan Livni era de a superviza fiecare operatiune a Irgun, din momentul alegerii tintei, pana la planificarea si implementarea sa.
La 4 aprilie 1946, Eitan Livni a fost arestat - pentru implicarea sa in "Noaptea trenurilor", o vasta operatiune de sabotaj intreprinsa, in noiembrie 1945, de Miscarea evreiasca de rezistenta din Palestina.
"Noaptea trenurilor" si evadarea de la Acra
In noaptea de 1 noiembrie 1945, la orele 23.00, reteaua de cai ferate care strabatea Palestina a fost tinta unui atac pe cat de complex, pe atat de bine sincronizat. In numai cateva minute, 153 de explozii au paralizat, practic, traficul feroviar din intreaga regiune, distrugand cu precadere punctele de jonctiune si podurile. Simultan, trei nave ale pazei de coasta britanice au fost scufundate in porturile Haifa si Jaffa. In operatiune au fost implicate circa 50 de comandouri ale rezistentei evreiesti.
Eitan Livni a condus atacul asupra garii din localitatea Lod (situata, azi, in apropierea aeroportului international Ben Gurion). Echipa lui a intarziat, insa, asa ca britanicii apucasera sa intre in alerta. In schimbul de focuri care a urmat si-au pierdut viata doi militari britanici, patru arabi si un luptator Irgun. Sabotorii au reusit, totusi, sa arunce in aer trei locomotive si mai multe cladiri.
Eitan Livni a fost capturat, cinci luni mai tarziu. A fost condamnat la 15 ani de detentie si incarcerat la inchisoarea din orasul Acra, o fortareata considerata inexpugnabila. Dupa numai doi ani, Eitan Livni, impreuna cu 41 de membri Irgun, si 11 membri ai grupului Stern/Lehi, reusesc sa evadeze din inchisoare. In urma unei actiuni considerate chiar de britanici drept o "capodopera de strategie".
Ultimul bastion cruciat din Tara Sfanta, Acra (Akko) este un oras-cetate. Zidurile sale de aparare, construite de cavalerii Templieri, au fost intarite, in secolul al XVIII-lea, in timpul administratiei otomane, din ordinul lui Ahmed al Jazzar, guvernatorul Galileei. Fortificatiile au rezistat, in 1799, unui asediu de doua luni al armatelor napoleoniene.
Sub mandatul britanic, citadela din Acra (ridicata de otomani pe ruinele vechiului bastion al Ospitalierilor) a devenit inchisoare. Considerata inexpugnabila, inchisoarea Acra se afla in mijlocul unui oras locuit, suta la suta, de arabi.
In primavara lui 1947, in citadela de la Acra erau incarcerati 400 de arabi si 163 de evrei (printre care 60 de membri Irgun, 22 Stern/Lehi, cinci Haganah). Eitan Livni era cel mai important dintre prizonierii Irgun. De aceea lui i s-a transmis informatia ca in spatele zidului din partea de vest a inchisorii Acre se aud voci de femei.
Livni a concluzionat ca peretele din acea parte dadea pe o strada din oras. El a transmis mai departe informatia catre conducerea Irgun, sugerand ca ar putea evada cu mai multi prizonieri, daca peretele din sud ar fi aruncat in aer. Amichai Paglin (Gidi) a inspectat zona indicata travestit in arab, si a considerat ideea lui Livni realizabila. Mai era insa un obstacol: detinutii trebuiau sa-si croiasca drum pana la zidul din partea de sud. Explozibilele si detonatoarele au fost introduse in inchisoare de rude ale prizonierilor, ascunse printre fructe sau varate in dulceata. Ori in containerele de ulei.
Cartierul General Irgun i-a transmis lui Eitan Livni faptul ca nu va putea asigura securitatea decat a 41 de evadati (30 de membri Irgun si 11 membri Stern/Lehi). Livni a fost insarcinat sa-i aleaga pe cei 41 de candidati la evadare.
Explozia s-a produs duminica, 4 mai 1947, la orele 16.00. Evadatii au primit uniforme britanice. Dupa mai multe peripetii, numai 27 de detinuti au reusit sa se salveze: 20 de membri Irgun si sapte membri Stern/Lehi. Restul au fost fie impuscati, fie raniti sau prinsi.
Profitand de imprejurari, 182 de arabi au evadat si ei. In ciuda numarului de morti, presa internationala a descris fuga din fortareata Acra drept "cea mai mare evadare din istorie". Corespondentul Ha'aretz de la Londra nota pe 5 mai 1947: "Evadarea si explozia de la Acra sunt privite drept o serioasa lovitura data prestigiului militar britanic. In cercurile militare, evadarea este considerata o veritabila capodopera strategica."
Dupa evadarea de la Acra, reprezentantul URSS la ONU - Andrei Gromiko - a afirmat ca tara sa priveste favorabil intemeierea unui stat evreu in Palestina. Spre stupoarea celorlalte delegatii. Eitan Levi a fost trimis ulterior clandestin in Europa, pentru a organiza actiuni impotriva unor obiective britanice. El a revenit in tara la 15 mai 1948, pentru a participa la "Razboiul de Independenta".
Parlamentar al Partidului "Herut"
Dupa formarea statului Israel, Menahem Begin a transformat grupul clandestin Irgun in Partidul Herut, unde Eitan Livni a ocupat o pozitie principala. In acest cadru, Livni este alaturi de Begin atunci cand acesta ii denunta, ca principali dusmani ai poporului evreu, pe toti cei care nu impartaseau convingerea ca Israelul trebuie sa lupte, in continuare, pentru recastigarea intregii Palestine. Dupa "incidentul de la Altalena", cand un vapor incarcat cu arme a fost scufundat, iar mai multi membri Irgun au fost ucisi, Begin si Livni - in numele Partidului Herut - fac o adevarata declaratie de razboi impotriva lui Ben Gurion si Partidului Mapai (Laburist).
La primele alegeri din Israel, Herut a obtinut 11% din voturi. Ceea ce insemna 14 locuri in Knesset. Dintr-un total de 120 de locuri. Herut si-a asumat rolul opozitiei de dreapta din Knesset, fata de stanga israeliana, reprezentata de Ben Gurion si Partidul Mapai.
In 1965, Herut se transforma in Gahal. Iar din 1973, devine Partidul Likud, care cucereste, in 1977, cel mai mare numar de locuri in Knesset, formand Guvernul israelian. Primul-ministru, Menahem Begin, semna alaturi de presedintele egiptean, Anwar Sadat, si de cel american, Jimmy Carter, istoricul Acord de la Camp David (1978). Pentru acest acord, Begin si Sadat vor primi Premiul Nobel pentru Pace.
Eitan Livni a fost parlamentar in al optulea si al zecelea Knesset. Tatal lui Tzipi Livni a decedat in 1991. Pe mormantul sau este scris: "Aici se odihneste seful operatiunilor Irgun." Alaturi se afla inscriptionata harta "Marelui Israel", idealul pentru care a trait si a luptat, toata viata, Eitan Livni.
Ascensiunea politica a lui Tzipi Livni
Nascuta la 9 iulie 1958, la Tel Aviv, Tzipi Livni a urmat cursurile Facultatii de Drept din cadrul Universitatii Bar Ilan. Dupa stagiul militar obligatoriu (de doi ani), a obtinut gradul de locotenent in armata israeliana. Ulterior, Livni a lucrat timp de patru ani (1980-1984), pentru Mossad. Mai intai, in serviciul juridic. Ulterior, Tzipi Livni a fost ofiter de informatii pe zona geografica. In general, Mossadul are un numar relativ mic de ofiteri, restul retelei fiind constituit din unii membri ai comunitatilor evreiesti din diferite tari, care primesc, periodic, o instructie in acest sens. Potrivit unor surse, Livni nu a parasit in realitate, niciodata Mossadul.
Timp de zece ani, Tzipi Livni a lucrat ca avocat. Ascensiunea sa politica a inceput abia in 1996, cand devine inspector general al "Autoritatii Companiilor Guvernamentale", post din care monitoriza activitatea de privatizare a companiilor de stat. Este aleasa in Knesset, pe lista Partidului Likud, in 1999. In aceasta calitate, Tizpi Livni lucreaza in Comisia pentru Constitutie, Lege si Justitie, precum si in Comisia pentru Statutul Femeii.
Cand Ariel Sharon - liderul Partidului Likud - devine prim-ministru (iulie 2001), Livni este numita ministru al Cooperarii Regionale. Ulterior, ea devine, succesiv, ministru al Agriculturii si Dezvoltarii Rurale, al Absorbtiei Imigrantilor, si apoi ministru al Locuintelor si Constructiilor.
In 2005, Tzipi Livni este numita ministru al Justitiei (1 octombrie 2005). Primeste premiul "Abirat Ha-Shilton" (pentru calitate a guvernarii). In cabinetul Sharon, Livni s-a remarcat prin sustinerea, plina de convingere, a "Planului de Dezangajare" promovat de Ariel Sharon si Ehud Olmert. Eforturile sale sunt incununate de succes, atunci cand Knessetul ratifica hotararea de retragere unilaterala din Fasia Gaza.
La 12 noiembrie 2005, Tzipi Livni este primul membru al Knessetului care ia cuvantul la comemorarea a zece ani de la asasinarea premierului Yitzhak Rabin. La 20 noiembrie 2005, Tzipi Livni ii urmeaza pe Ariel Sharon si pe Ehud Olmert care parasesc Likud pentru a forma un partid nou, Kadima.
Dupa alegerile din 29 martie, Livni devine ministru de Externe al Israelului. Fiind a doua femeie din istoria statului evreu - dupa Golda Meir - care accede la aceasta functie. In acest timp, Livni si-a pastrat si functia de ministru al Justitiei, in urma retragerii membrilor Likud din guvern. La alegerile legislative din 2006, Livni a fost nr. 3 pe lista Kadima, ceea ce i-a asigurat un nou mandat in Knesset. La 4 mai 2006, Tzipi Livni devine viceprim-ministru, ramanand si ministru de Externe al Israelului. Intre 29 noiembrie 2006 si 7 februarie 2007, Livni reia, temporar, postul de ministru al Justitiei.
Pe 2 mai 2007, Tzipi Livni cere oficial demisia lui Ehud Olmert, in urma publicarii unei parti din Raportul "comisiei Winograd".
Livni locuieste in Tel Aviv. Este maritata si are doi baieti: primul, de 19 ani, isi satisface stagiul militar; al doilea, de 17 ani, este inca elev. Tzipi Livni este o vegetariana convinsa. Ea a sprijinit si adoptarea a unei legi care interzice abuzurile impotriva animalelor.
Diplomatia lui Livni
Crescuta intr-o familie de sionisti radicali, care au luptat pentru formarea statului Israel, si apoi pentru "Marele Israel", Tzipi Livni se numara printre acei israelieni care alaturi de Sharon si Olmert - au inteles ca viitorul regiunii consta in solutia "celor doua state": Israel si un stat palestinian.
Acesta era si motivul pentru care Livni a sustinut "Planul de Dezangajare" al lui Ariel Sharon. Ca ministru de Externe, Livni si-a pus repede amprenta pe diplomatia israeliana.
"Solutia a doua state" in regiune pare sa fie acceptata astazi de cei mai multi israelieni, si sustinuta intens de SUA. Kathryn Westcott afirma, la BBC, ca Tzipi Livni se bucura in Israel de o mare popularitate. Si ca, in cazul demisiei lui Ehud Olmert, i-ar putea succede la conducerea Kadima, precum si in functia de premier al Israelului. Ari Shavit scrie in "Ha'aretz" ca: "Tzipi Livni este perceputa ca un politician necorupt - drept <<Doamna Curata>> din politica israeliana - in mijlocul unor standarde morale destul de scazute."
"Este o politiciana eleganta, printre masculi duri" - concluzioneaza Shavit. Altii o socotesc mai hotarata decat multi dintre colegii ei barbati si cred ca "pantalonii i se potrivesc mult mai bine decat altor politicieni".
Interesant este ca palestinienii o considera pe Tzipi Livni drept un politician de centru, moderat, cu care se poate discuta. Rezonabila si deschisa la tratative. Livni recunoaste necesitatea unui stat palestinian, dar pune drept conditie pentru aceasta, respectarea de catre "Autoritatea Palestiniana" a celor trei reguli ale "Cvartetului" (ONU, SUA, Rusia si UE). Si anume: 1) renuntarea la terorism; 2) recunoasterea statului Israel; 3) recunoasterea celorlalte intelegeri incheiate de Autoritatea Palestiniana asupra "Foii de Parcurs" (Road Map), elaborata de Statele Unite.
O ipoteza intens dezbatuta: legatura cu Mossadul
Posibilitatea ca Tzipi Livni sa devina succesoarea lui Ehud Olmert a alimentat o ipoteza conspirativista. Potrivit acesteia, Tzipi Livni nu ar fi parasit, in realitate, niciodata Mossadul, fiind un agent - de mare valoare - infiltrat de agentie la varful executivului israelian.
Este ceea ce discuta Emanuel A. Winston in "Mid East Analysis&Commentary", pornind de la o ipoteza formulata de Uzi Mahnaimi, in "London Sunday Times", din 28 ianuarie 2007, in articolul "General's Evidence Could Oust Olmert".
Articolul lui Emanuel A. Winston - intitulat "Is F.M. Tzipi Livni Still a Mossad Operative" (Este ministrul de Externe Tzipi Livni inca ofiter acoperit Mossad?) - a aparut pe 2 februarie 2007, atunci cand zvonurile unei eventuale demisii a lui Olmert, in urma publicarii Raportului Winograd, si a succesiunii lui Tzipi Livni, se accentuasera.
Tzipi Livni a lucrat ca ofiter Mossad, timp de patru ani, la inceputul anilor '80, ocupandu-se de problema teroristilor. Colegii din Mossad o poreclisera pe Tzipi, "vanatoarea de teroristi". Ulterior, Livni a intrat in avocatura, unde a lucrat zece ani, si nimic nu lasa sa se intuiasca ca ar mai mentine vreo legatura cu serviciile secrete. Abia in 1996, Tzipi Livni a intrat intr-o functie guvernamentala. Unde a avut, este adevarat, o ascensiune fulminanta. In parte datorita calitatilor sale profesionale, in parte datorita sprijinului lui Ariel Sharon, care a fost un al doilea tata pentru Livni.
Doua momente - considera Emanuel A. Winston - trebuiesc luate in considerare. Faptul ca Livni a fost implicata in ceea ce Emanuel Winston numeste "cabala Oslo": tratativele purtate in mare secret, in Norvegia, de Rabin si Peres, care au condus la "Acordul de la Oslo".
Al doilea moment il reprezinta discutiile purtate de Livni la Forumul din Davos (Elvetia), cu oameni de stanga, ca trecut si conceptie, precum Javier Solana (secretar general al UE) sau Mahmud Abbas. Emanuel Winston crede ca, asa cum la Oslo s-a hotarat retragerea din Fasia Gaza, la Davos s-a stabilit - in mare secret - viitoarea retragere din Iudeea si Samara, precum si formarea unui stat palestinian. Emanuel Winston considera ca Livni este un om de stanga, ca si Rabin sau Peres. Plasarea de catre Mossad a lui Tzipi Livni la varf, ar urmari, in realitate, implementarea planului american de formare a "doua state" in regiune, plan botezat de Winston drept "Rice-Livni".
Desigur ca doar timpul va arata daca aceste ipoteze se vor confirma sau nu. Nu este mai putin adevarat ca mari oameni de stat - care au facut istoria secolului XX - au provenit sau provin din serviciile secrete. John Kennedy, un mare presedinte american, a fost multa vreme ofiter "ONI" (Office of Naval Intelligence"), cu o misiune secreta in Germania anului 1945, acum arhicunoscuta. George H. W. Bush Sr. a condus CIA, in perioada Administratiei Gerald Ford, pastrand excelente relatii cu oamenii Agentiei, care i-au folosit mai tarziu (vezi "Surpriza din octombrie"). Ronald Reagan a fost din anii '30 in anii '50, agentul FBI avand misiunea de a supraveghea sindicatele artistilor de la Hollywood.
De partea cealalta a Cortinei de Fier, Mihail Gorbaciov a fost propulsat tot timpul de KGB, de la functia de prim-secretar la Stavropol, pana la functia de secretar general al PCUS. Eduard Sevarnadze, ministrul sau de Externe, a avut gradul de general KGB. Evgheni Primakov - dupa ce a actionat sub acoperirea de "ziarist" in Orientul Mijlociu - a condus primul Directorat KGB, devenit, ulterior, SVR. Apoi, Primakov a indeplinit functia de ministru de Externe al Rusiei si de prim-ministru in Administratia Eltan. Inlocuit de Serghei Stepasin, alt ofiter KGB, devenit la randul lui director al FSB. Ca sa nu mai vorbim de Vladimir Putin, actualul presedinte al Rusiei, care a functionat, ani la rand, ca ofiter al primului Directorat al KGB in R.D. Germana.
Putini stiu ca generalul De Gaulle a urmat cursurile scolii de informatii de la renumita Academie Militara Saint Cyr, ca si colonelul (mai tarziu maresal) Ion Antonescu din Romania.
Sunt doar cateva exemple, la varf, de oameni specializati in informatii, care au fost promovati de serviciile secrete, si care au facut istorie. Asa ca eventuala apartenenta a lui Tzipi Livni la Mossad nu poate fi considerata drept scandaloasa - asa cum tot incearca acum inamicii sai politici sa o prezinte - ci, dimpotriva, un element in plus care o califica pentru conducerea Kadima. Si, eventual, pentru functia de premier al Israelului. Pentru ca toata tevatura cu "Livni agent Mossad" a aparut abia dupa ce s-a pus problema succesiunii lui Olmert, nu mai inainte. Iar Tzipi Livni este viceprim-ministru. Deci, principala candidata la functia de premier, in cazul demisiei lui Olmert.

---

Despre autor: