Biroul Electoral Central a sesizat Consiliul National al Audiovizualului referitor la o informatie aparuta la un post de televiziune, potrivit careia un magazin acorda reduceri celor care faceau dovada participarii la vot.

"BEC a apreciat ca o astfel de informatie invita la vot. Am cerut CNA sa verifice daca a fost respectata legea si sa dispuna masuri", a declarat, duminica, presedintele BEC, Dumitru Gheorghe.