Pe 19 mai, votul pentru referendum se desfasoara in 17.294 de sectii de vot, organizate pe tot teritoriul Romaniei, incepind cu ora 8.00, pina la ora 20.00. Au fost organizate sectii de votare si la teatrele de operatiuni din Irak si Kosovo. Conform
Pe 19 mai, votul pentru referendum se desfasoara in 17.294 de sectii de vot, organizate pe tot teritoriul Romaniei, incepind cu ora 8.00, pina la ora 20.00. Au fost organizate sectii de votare si la teatrele de operatiuni din Irak si Kosovo. Conform unui comunicat al MIRA, dat publicitatii ieri, au fost tiparite la tipografia Monitorul Oficial 20.271.310 buletine de vot - calculate raportat la numarul populatiei cu drept de vot - si sint disponibile 20.047.597 timbre autocolante si 87.265 stampile de vot.

Dupa cum ne-a declarat secretarul de stat MIRA Anghel Andreescu, paza sectiilor de votare va fi asigurata la referendum de Ministerul Internelor si Reformei Administrative, nu si de cadre ale Armatei. Aproximativ 51.000 de politisti, jandarmi, pompieri si studenti ai Academiei de Politie fac parte din dispozitivul care va asigura paza sectiilor de votare din tara. 37.000 dintre acestia asigura masurile de ordine si siguranta publica. In Bucuresti, a fost intarit dispozitivul de ordine, "este ridicata capacitatea de lupta", deoarece, in afara referendumului, sint programate meciuri de fotbal si Circuitul de formula. Andreescu a precizat ca dispozitivele de ordine sint activate de vineri, 18 mai, pina luni, 21 mai. Inca de astazi, cadrele MIRA asigura transportarea buletinelor de vot la sectiile de votare si, incepind cu ora 18.00, paza cladirilor unde sint organizate sectii de votare

La referendumul de simbata nu se voteaza pe baza cartii de alegator, ci doar pe baza actelor de identitate - carte de identitate, buletin, titlu de calatorie (document eliberat de ambasade in cazul in care un cetatean roman aflat in stainatate pierde pasaportul). Dupa vot, pe documentele plastifiate se aplica un timbru autocolant, iar pe cele de hirtie, stampila "votat". Cetatenii voteaza in localitatea de resedinta, in sectiile de votare unde sint arondati, pe baza listelor electorale permanente. Cei care nu se afla in orasul de resedinta pot vota in alte localitati, pe liste suplimentare, cu obligatia completarii unei declaratii pe propria raspundere ca nu au mai votat. Sanctiunile pentru cei care voteaza de mai multe ori sint penale.

Buletinul de vot este o foaie de hirtie alba, format A5, unde sint trecute o intrebare - "Sinteti de acord cu demiterea presedintelui Romaniei, domnul Traian Basescu?" - si doua variante de raspuns, incadrate in chenare, "Da", "Nu". Pentru acest referendum nu s-au mai organizat sectii de votare speciale in gari si autogari, aeroporturi si porturi, Biroul Electoral Central respingind o cerere in acest sens formulata de Asociatia Pro Democratia.

Pentru militarii din Irak si din Kosovo, Biroul Electoral Central, la solicitarea MAp, a elaborat o alta procedura de vot. Buletinul de vot se transmite prin fax comandantului unitatii si se multiplica intr-un numar egal cu numarul votantilor. Militarii vor vota cu stampila unitatii, si nu cu stampila "votat". Sectiile de vot din Irak si din Kosovo sint conduse de comandantii unitatilor.

In ziua votului, printr-o hotarire a BEC, este interzis consumul de bauturi alcoolice in sectiile de votare si imprejurul lor, pe o raza de 500 de metri.


Despre autor:

Cotidianul

Sursa: Cotidianul


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.