Premierul s-a suparat pe anumiti diplomati
Atitudinea anumitor diplomati la Bucuresti excede cadrul normal de desfasurare al activitatii diplomatice, iar ambasadorul SUA la Bucuresti "face o afirmatie fara nici un fel de acoperire" atunci cand problematizeaza directia eforturilor anticoruptie din Romania, sustine premierul Calin Popescu Tariceanu. Prezent miercuri seara in emisiunea "Editie speciala" a televiziunii publice, Tariceanu a mai dezvaluit ca a fost sunat de comisarul european pentru Justitie, Franco Frattini, acesta transmitandu-i ca apreciaza forma in care a fost adoptata Legea ANI. Conform premierului, Frattini si-a exprimat surprinderea pentru rastalmacirea, in presa din Romania, a spuselor sale in legatura cu acest subiect. (O.B.)
Maghiarii sunt dispusi la orice pentru ciolan
Liderul UDMR Hunedoara, Iuliu Winkler, a declarat, ieri, ca Uniunea este dispusa la dialog cu orice forta politica democratica si ca ar putea gasi o cale de reconciliere cu Traian Basescu. Intrebat in legatura cu informatiile aparute in presa privind crearea unei noi majoritati si a unui nou guvern dupa 19 mai, Winkler a refuzat sa le comenteze, spunand doar ca Uniunea este dispusa la dialog cu orice forta politica democratica si poate sa se alieze cu orice partid care este de acord sa includa in programul de guvernare obiectivele UDMR. In plus, Winkler a fost intrebat daca Uniunea va putea gasi o cale de reconciliere cu presedintele suspendat, iar acesta a raspuns afirmativ, apreciind ca partidele si Traian Basescu trebuie sa favorizeze o dezbatere constitutionala, in care sa fie eliminate paragrafele din Constitutie care permit suprapunerea institutionala. (R.I.P.)
PSD nu colaboreaza cu PD
Liderul social-democrat Mircea Geoana a respins, ieri, orice colaborare cu PD, apreciind ca democratii trebuie sa scape mai intai de oligarhi ca sa se puna problema unei eventuale apropieri de pesedisti. "Nimic mai fals. PD sa scape mai intai de oligarhii sai", a spus Geoana. Presedintele PSD a sustinut ca informatiile aparute in presa referitoare la o presupusa intelegere PSD-PD pentru crearea unei noi majoritati dupa referendumul din 19 mai sunt o intoxicare care are drept scop demobilizarea electoratului favorabil demiterii lui Basescu. "Planul adevarat al lui Traian Basescu si al PD este sa intram intr-o spirala a violentei dupa 19 mai. Traian Basescu nu are nici un fel de intentie sa se aseze la masa dialogului. Se pregateste o escaladare a violentei dupa referendum", a declarat el, sustinand ca, in seara votului, ar urma sa fie organizate "asa-zise" mitinguri spontane, iar luni, un alt mare miting impotriva Parlamentului si a celor care au sustinut demiterea lui Traian Basescu. Geoana a mai spus ca din presupusul plan de intoxicare a opiniei publice ar face parte sondajele de opinie aparute recent, cu privire la intentiile de vot la referendum, precum si unele articole de presa referitoare la negocierile PSD si PD. Geoana i-a acuzat, de asemenea, pe presedintele suspendat si pe "acolitii" lui ca ar fi folosit "sume imense" in campania pentru referendum.n (R.A.)