Festivalul de la Cannes s-a deschis cu prezenta pe covorul rosu a unor staruri ca Jude Law, Elisabeth Hurley sau Manoel de Oliveira si cu difuzarea primul film din competitie, "My Blueberry Nights", regizat de Wong Kar Wai.Jude Law, cantareata Norah Jones, actritele Andie MacDowell, Elizabeth Hurley, Juliette Binoche, regizorii Luc Besson si David Lynch, sau producatorul Harvey Weinstein au pasit sub bliturile aparatelor de fotografiat si in prezenta a sute de fani. Diane Kruger a fost gazda ceremoniei de deschidere a festivalului. "Timp de 12 zile vom vedea filme ce ne vor face sa radem, sa plangem si sa cantam", a spus Kruger, care a vorbit perfect franceza, engleza si germana in timp ce i-a prezentat pe cei noua membri ai juriului care va acorda prestigiosul trofeu Palme d’Or. "Declar cea de-a 60-a editie a festivalului de la Cannes deschisa", a anuntat actrita Shu Qui, iar regizorul in varsta de 98 de ani Manoel de Oliveira a urat viata lunga cinematografiei. Cuplul Brad Pitt-Angelina Jolie,George Clooney, Matt Damon, Al Pacino, Robert Downey Jr., Sylvester Stallone, Sharon Stone, Jane Fonda, solistul U2 Bono, regizorii Quentin Tarantino si Martin Scorsese sunt asteptati la eveniment.

Ieri a fost ziua filmului romanesc „4 luni, 3 saptamani si 2 zile" de Cristian Mungiu. Ea va continua maine (cand este organizata o petrecere cu invitati din lumea cinematografiei mondiale). Cu o zi inainte a avut loc intalnirea presei cu filmul, seara, la ora 19 (ora Frantei), la Sala Debussy, si, ceva mai tarziu, la zece, la Bazin. Tot ieri, la pranz, apoi in spectacolul de gala de la ora 22 si 15 minute, filmul a intrat in marea sala a festivalului, al doilea spectacol fiind si cel de gala, ceea ce presupune intregul ceremonial al urcarii treptelor, intr-o mediatizare care face faima Cannes-ului. Si tot ieri, incepand cu ora doua (ora Bucurestiului), a fost organizata o conferinta de presa, cu participarea regizorului Cristian Mungiu si a actorilor Laura Vasiliu, Vlad Ivanov, Alex Potocean si a operatorului Oleg Mutu. Cum fiecare manifestare isi are importanta ei, in corespondenta de astazi ne vom rezuma sa prezentam filmul, inca necunoscut publicului romanesc.
O poveste despre avort, care devine o poveste despre oameni
Asa cum a declarat, voind sa respecte coerenta narativa si sa eludeze epoca in ansamblul ei, Cristian Mungiu ne-a oferit, in primul rand, o povestire, un subiect, plauzibilitatea stand alaturi de autenticitatea psihologica. Personajele isi rostesc starea ca si cum, murmurand-o, ar lipi-o de privirea si de urechile spectatorilor. Filmul este interesant prin aceasta minimalizare-maximalizare a trairii si manifestarii personajelor in momentele cheie. O mare descoperire la Cannes - Anamaria Marinca) interpreta Otiliei, pe care o putem credita pentru o mare surpriza. Cum recunoaste si regizorul, se poate spune ca ea duce tot filmul pe umeri. Desi porneste si sfarseste ca un reportaj, filmul parcurge cu ingeniozitate cateva registre, sugerand cu finete sensul unei dezvoltari, dar fara a-i da curs pana la capat. Avem cateodata impresia unei perspective stiintifice, ca si cum regizorul ar dori sa ne arate sociologia unui fapt abominabil, o ratare a avortului. Nu se intampla asa, insa declicul horror al acelor momente deturneaza imaginea unei rataciri in noapte – Otilia ducand corpul delict, fatul, pentru a gasi cum si unde sa scape de el. Din banalitatea traiului in comun, la camin, se trece la staiful suficient si usor infumurat al satisfactiei de a fi implinit profesional prin acceptarea singurelor solutii oferite, ingaduite de societatea acelor vremuri: acceptarea repartitiei, ascensiunea profesionala, mutarea de la tara la oras, ocuparea unui post didactic universitar. Ceea ce nu poate scapa unui comentariu asupra filmului este apropierea acestuia de formula exersata de Corneliu Porumboiu in „A fost sau n-a fost?" Si aici, la un moment dat, personajele sunt stranse in acelasi plan, vazute din fata, mai mult, taind cu marginea cadrului o parte a corpului acestora sau pur si simplu percepandu-le din off, gratie vocii lor, participarii la conversatie. Aparatul nu se mai muta de la unul la altul, decat cu rare exceptii, spre a fixa figura sarbatoritei, mai ales, dar avand ca regula centralizarea, focalizarea, pe chipul Otiliei. Mungiu reuseste sa introduca in acest plan-secventa, efectul semnificant al unei elipse. Noi ascultam (vedem) petrecerea anosta de la bloc, dar suntem tot timpul alaturi de Otilia, nelinistita ca prietena ei de la hotel nu raspunde la telefon. Imaginam acel tronson, absent din film, cand acolo, la hotel, ea putea sa moara sau putea sa fie descoperita. In acelasi timp asistam la tensionarea relatiei dintre Otilia si Adi, urmare a ezitarii incriminate a acestuia de a decide cererea in casatorie inainte de a se produce evidenta unei sarcini, dar si a autoculpabilizarii fetei, constienta ca este oarecum si victima manipularii de catre Gabita, care a trimis-o in locul ei la intalnirea cu Bebe. Pe de alta parte, altruismul ei functioneaza admirabil, avand astfel indreptatirea de a pretinde acelasi lucru de la altii. O mare actrita se dovedeste Anamaria Marica, iar experienta ei internationala se simte imediat, de la prima aparitie.. A jucat la Francis Ford Coppola („Tinerete fara batranete", 2007) si la David Yates („Sex Traffic", 2005), iar acum ar merita o consacrare la Cannes.