A vrut sa se faca lustragiu si a ajuns scriitor. S-a nascut in Republica Socialista Sovietica Moldoveneasca, a trecut pe la Iasi si Cluj si a ramas la Bucuresti. Lucreaza la Polirom, editura care i-a publicat cartea "Nascut in URSS". Surprinzator pentru multi, cu acest volum Vasile Ernu a castigat, la distanta de cateva zile, si Premiul de debut al revistei "Romania literara", si pe cel al Uniunii Scriitorilor din Romania.
Spuneai, la un moment dat, ca ti-au trebuit sase luni departe de "lumea dezlantuita" ca sa scrii "Nascut in URSS". De la ce a pornit insa aceasta carte? E pentru tine un soi de exorcizare amestecat cu un gest de sfidare (a unei lumi culturale romanesti pentru care cei 50 de ani de comunism au fost un accident iremediabil negativ)?
Da, mi-am permis acest lux, adica acela de a nu face nimic decat sa stau si sa lucrez la cartea mea. Cartea a pornit de la o incercare de a povesti trecutul comunist aratand elemente-cheie ale vietii cotidiene. Voiam sa fie un soi de dictionar al vietii cotidiene sovietice. Ceea ce ma enerveaza aici, aproape ma infurie, e incapacitatea romanilor de a-si valorifica pozitiv trecutul, fie si un trecut dezastruos. Dupa cum am mai spus, eu incerc sa arat ca sistemul in sine nu inseamna nimic, ca orice sistem e o forma de represiune, iar ceea ce conteaza cu adevarat e insasi viata noastra. Eu povestesc aceasta viata in micile ei bucurii si tristeti. Culmea e ca si in comunism a existat viata, si in comunism am dansat, baut, jucat, cantat etc. Niciodata nu trebuie sa lasam sistemul sa ne traiasca viata.
Mie imi place sa fac afirmatii contradictorii, uneori chiar socante, caci scopul meu este acela de a pune oamenii pe ganduri. Si acum o sa-ti spun o chestie tare. Fie vorba intre noi: cel mai consistent produs istoric (cultural, economic, politic) al Romaniei moderne este comunismul. Nu analizez valoric acest produs, eu doar il constat. (Fireste, e opinia mea si raman dator cu niste argumente). Ei bine, daca asta e cel mai consistent produs, atunci el trebuie analizat, inteles si asumat. Noi ce facem? Il negam, il privim ca pe un sistem de ocupatie, nu ni-l asumam, il aruncam la gunoi. Asta mi se pare o mare idiotenie. E incredibil cum noi nu suntem in stare sa revalorificam cultural acest lucru. Productia noastra culturala e jalnica. Acest moloz de gunoi, numit comunism, este in acelasi timp o mina de aur daca stim sa-l revalorificam. Uitati-va ce s-a intamplat anul trecut in film. Trei regizori au produs trei filme si au avut un suces foarte mare in Occident, unde vrem de fapt sa fim validati. Ce au povestit ei? Ne-au povestit crampeie din comunism. Au revalorificat acel trecut de o maniera exemplara. Occidentul asteapta de la noi diferenta. Produsul cultural se bazeaza acum mult mai mult pe diferenta decat pe repetitie.
Cartea ta a fost succesiv atribuita mai multor genuri (eseu, memorialistica, proza). Tu cum o privesti?
La inceputul anului m-am vazut in toate topurile posibile si imposibile si figuram la toate categoriile. M-am si minunat sa ma vad la proza, eseu, jurnal etc. O singura categorie nu ma nominaliza: poezia. De unde am dedus ca: 1. nu sunt poet (ceea ce m-a linistit) si 2. ca originile mele romanesti sunt indoielnice odata ce nu scriu poezie. Asa imi place mie sa glumesc. Eu numesc ceea ce fac ca fiind un gen eretic, adica unul care combina mai multe stiluri. Asta te avantajeaza, dar te si dezavantajeaza. Dar eu imi asum acest lucru si imi vad de drum. Si oricum, eu mi-am facut treaba, am scris o carte, acum e randul criticilor sa-si dea cu parerea si sa-si bata capul.
Ce inseamna pentru tine cele doua premii pe care le-ai primit recent?
Recunosc ca nu m-am asteptat sa le primesc. M-am bucurat, fireste, cu toate ca pentru mine premiile adevarate au fost legate mai degraba de faptul ca tirajul s-a epuizat in sapte-opt luni, numarul imens de cronici care s-au scris si faptul ca am reusit sa scot o a doua editie in mai putin de un an. Ce sa spun despre premii... Ele te incurajeaza, dar te si obliga. Premiul vine ca un fel de validare valorica, cu toate ca e o validare subiectiva. Oricum, nu premiile te fac scriitor. Eu le-am primit cu multa autoironie. Dar cum imi place sa citez din Ostap Bender, o sa o fac si acum, iar fraza de la finele cartii, cand e jefuit de granicerii romani, spune cam asa: "Va rog, fara ovatii! N-am reusit sa devin un Conte de Monte Cristo, asa ca va trebui sa ma recalific si sa ma fac administrator de bloc", iar in cazul meu, scriitor. Eu oricum am visat sa fiu lustragiu. Poate ca o sa m-apuc si de asta.
Ai acum, in "Suplimentul de cultura", un schimb de epistole literare cu Bogdan-Alexandru Stanescu, in jurul lui Nabokov. De unde a pornit acest "exercitiu" si unde crezi (sau speri) ca va duce?
Totul a pornit de la un indemn banal de la finele zilei: "Oare are rost sa bem o bere?", si ambii am fost de acord ca are rost. Pe urma, a fost o discutie copilareasca: cine-i cel mai tare scriitor. In domeniul literaturii, Bogdan este un adevarat profesionist, citeste tot si inca ceva pe deasupra, iar eu sunt doar un amator. El a scris prima epistola pe care a publicat-o in "Suplimentul de cultura". Practic, el a aruncat manusa si eu am raspuns. Dupa care ne-am dat seama ca poate deveni o rubrica permanenta. Vrem sa continuam, caci ne-am "aprins", ca sa zic asa. Acum trebuie sa si citesc o multime de carti pentru a ma documenta. Incepe sa-mi placa. Cred ca ar trebui sa avem un ritm mai rapid, adica sa fie saptamanal. Care va fi rezultatul e greu de spus, dar sunt sanse sa se stranga material de o carte.
Ai afirmat de mai multe ori ca esti un om de stanga. Ce inseamna, totusi, stanga pentru tine? Se pare ca marxismul mai poate trai printre noi sau e vorba de un alt fel de a intelege aceasta ideologie?
Optiunile noastre ideologice (un cuvant de mult damnat) tin de o anumita cultura, o anumita educatie, de anumite lecturi si oameni care te-au influentat. Recunosc ca nu rezonez deloc cu dreapta, fie ea politica, culturala sau economica. Imi este straina, o respect si incerc sa o inteleg. Insa treaba mea este sa o chestionez, sa o pun la indoiala, mai ales ca acum ea este ideologia victorioasa si dominanta. In Romania, din pacate, stanga a lipsit si lipseste cu desavarsire (fireste, cu cateva exceptii). Nu exista o traditie a gandirii de stanga. In Romania, pana si comunismul a fost de dreapta. Ceausismul a fost mai degraba un recul interbelic. Stanga nu este comunism, nu este PSD-ism, nu inseamna egalitarism sau mai stiu eu ce "isme" care i se atribuie. Discursul de stanga isi centreaza mesajul pe ideea eliberarii: sociala, politica, economica, culturala. Statul modern democratic este in mare parte un produs al acestui discurs al stangii. Liberalismul clasic care se baza pe principiul libertateaproprietate, adica doar cel care detinea o proprietate avea anumite drepturi, in defavoarea celor multi care nu aveau nici o proprietate, a fost nevoit sa-si schimbe anumite principii, sa faca concesii datorita interventiei in forta a discursului de stanga. Imi pare rau, dar o multime de drepturi de care ne bucuram azi nu ne-au fost facute cadou, ci le-am obtinut prin efort; cei putini au trebuit sa faca concesii celor multi care au avut ghinionul sa se nasca "inegali". Dreptul la sanse egale, la echitate sociala ne-a fost concesionat, nu dat, iar marele merit il are discursul de stanga.
Daca stanga inseamna critica sociala, de unde poate veni o "critica a criticii", de pe pozitiile dreptei?
Stanga este si critica sociala. Eu cred ca o critica a stangii ar trebui sa vina chiar din interiorul ei. E nevoie de o regandire a ei, o reactualizare, ceea ce deja se intampla.
Cat de "afiliat ideologic" ti se pare ca poate fi un scriitor fara a-si limita cititorii?
E decizia fiecaruia sa se afilieze cum vrea si unde vrea pe esichierul ideologic. Pentru mine, important e ca aceasta "afiliere", atasare, sa nu devina anchilozata si sectara. Important e sa fii capabil de dialog cu oricine, sa fii capabil sa-ti chestionezi si sa-ti pui la indoiala propriile convingeri. Eu incerc mereu s-o fac. Convingerea mea e ca marile pericole vin si vor veni de unde ne asteptam mai putin, iar in mare parte noi suntem producatorii acestor pericole. Dusmanii cu adevarat periculosi nu sunt externi, ci interni. Una dintre marile patologii ale Romaniei e faptul ca mereu si-a externalizat dusmanii. Acest lucru spune foarte multe. Dar ca sa revenim la intrebare, cred ca cititorii vor o gandire vie si un text viu.