Indicele BET - FI a crescut cu 1,59%, in timp ce indicele compozit a pierdut 0,10%


Ultima sedinta de tranzactionare s-a caracterizat printr-o usoara scadere a rulajului obtinut si variatii modeste ale indicilor care monitorizeaza evolutia tuturor emitentilor si cele mai lichide titluri.


Tranzactiile incheiate, ieri, la Bursa de Valori Bucuresti (BVB) au totalizat 34,4 milioane de lei, in coborare cu 14% fata de sesiunea anterioara. Din nou s-a detasat segmentul societatilor de investitii financiare (SIF), cu o apreciere medie de 1,59% a cotatiilor. Indicele BET a stagnat, bilantul zilei indicand o variatie de 0,02%, in timp ce indicele BET - Compozit a scazut cu 0,10%.


Rulaj de 5,6 milioane de lei cu actiuni SIF 2


Toate cele cinci SIF-uri au inchis, ieri, pe "verde". Cea mai mare crestere, cu 2,29%, a revenit titlurilor SIF Moldova (SIF 2). Ultima tranzactie cu actiuni SIF 2 a fost incheiata la pretul de 3,1300 lei/titlu. Tot SIF Moldova a fost si cel mai tranzactionat emitent la BVB, cu un rulaj de 5,65 milioane de lei. De o crestere de peste doua puncte procentuale a avut parte si SIF Oltenia (SIF 5).