In asteptarea debutului oficial al manifestarii, seful Executivului comunitar a facut cunoscuta pozitia Bruxelles-ului cu privire la divergentele intre Moscova si unele capitale europene. "Uniunea Europeana are 27 de membri, iar noi luam decizii bazate pe solidaritate", a precizat Jose Manuel Barroso, la sosirea in orasul de pe malul fluviului Volga. "Sincer, nu astept nimic spectaculos de la aceasta reuniune. Cred de asemenea ca nu va fi nimic cu adevarat urgent", a adaugat presedintele Comisiei Europene, citat de Mediafax.
Discutiile urmeaza sa fie reluate, astazi, in format extins, printre subiectele de pe agenda figurand problematica energetica, schimbarile climaterice, admiterea Rusiei in Organizatia Mondiala a Comertului, dar si cooperarea in vederea solutionarii conflictelor inghetate din spatiul ex-sovietic, viitorul statut al provinciei Kosovo si programul nuclear iranian. Analistii anticipau ca negocierile pentru un nou parteneriat UE-Rusia, afectate de contenciosul ruso-polonez privind produsele din carne si calificate de Varsovia drept aflate intr-o adevarata "situatie de criza", nu se vor regasi in programul manifestarii. Atmosfera reuniunii de la Samara se anunta cu atat mai tensionata cu cat disputa ruso-estona privind reamplasarea monumentului dedicat Armatei Rosii continua, Tallinnul acuzand, ieri, Moscova de orchestrarea unor atacuri informatice asupra retelor sale de comunicatie. (A.M.L.)
Barroso: UE isi va apara membrii in fata Rusiei
In asteptarea debutului oficial al manifestarii, seful Executivului comunitar a facut cunoscuta pozitia Bruxelles-ului cu privire la divergentele intre Moscova si unele capitale europene. "Uniunea Europeana are 27 de membri, iar noi luam decizii baz
Sursa: Ziua
Ziua - alte stiri si articole preluate pe 9AM
Discutii asupra articolului "Barroso: UE isi va apara membrii in fata Rusiei":
Opinia cititorilor nostri este importanta pentru noi, 9AM incurajand publicarea comentariilor voastre. Pe site urmeaza sa isi gaseasca locul numai comentariile pertinente, on-topic, prezentate intr-un limbaj civilizat, fara atacuri la persoane / institutii. Ne rezervam dreptul de a elimina orice comentariu care nu corespunde acestor principii, precum si de a restrictiona accesul la comentarii utilizatorilor care comit abuzuri grave sau repetate.
