Din 1907 incoace, taranii au disparut in vartejul schimbarilor epocii. Transformati in "proletariat agricol" dupa colectivizare, tinerii au migrat spre oras. Nici falimentul postcomunist al industriei romanesti n-a fost echilibrat in interes pentru economia rurala.     In urma cu numai o jumatate de secol, intr-un sat nealterat de colectivizare, ziua taranului curgea inca domol pe  fagasul "duratelor lungi" sapate-n istorie. Ca-n Evul Mediu, o gospodarie producea in calendarul muncilor anului aproape toate cele trebuitoare familiei. Intr-un sat de deal ori de munte - caci insule ale "traiului liber" nu mai erau decat in inaltimile neprielnice cerealelor - , taranii pastrasera aproape aceleasi unelte si deprinderi, obiceiuri si ritualuri ca si intemeietorii asezarii.     SCURTE AMINTIRI. Inca aud nostalgii de oraseni dupa idilice asezari si petreceri rurale. Greu s-ar afla insa vreunul care cu incantare sa-si inchipuie traiul aidoma sateanului de rand al unei colectivitati traditionale. Fara canalizare si curent electric, cu drumuri infundate de ploi si de ninsoare, fara alti bani decat aceia scosi toamna la targ din vanzarea vreunei vite - cum inca era prin anii a€™60 in multe sate romanesti - , e de-nteles exodul tinerilor catre oras. Cand s-au inmultit scolile au aparut "profesionalele", internatele, bursele de studii si, mai incolo, perspectiva salariului fix, a concediului in statiune si apartamentul de bloc, generatia varstnica scapandu-i pe urmasi din capastrul datoriilor filiale stramosesti.    
In satele colectivizate, ruperea de traditii si abandonul muncilor agrare s-au facut si mai usor. Cele doua politici nationale - colectivizarea si industrializarea - fiind aplicate simultan si fortat, fara o evaluare prealabila a consecintelor, "formarea clasei muncitoare" a fost prin toate mijloacele incurajata. Au aparut in schimb maimutarelile folclorice, cu "formatii" de elevi si muncitori care "concurau artistic" in sezatori, claci si datini de nunta. In versiunea virtuala a politicului,  taranul ajunsese o aratare: jumatate - "om nou", cealalta - poporanista.     IN INIMA EUROPEI. In anii a€™60 si sociologii francezi grupati in jurul lui Gurvitch anuntau apropierea sfarsitului satului si al "statutului" de taran. In clasicul tratat de sociologie generala, capitolul despre "psihologia claselor sociale" contine si o schita de portret colectiv al taranului francez din secolul XX desi, specifica autorii, taranii n-au fost si nu sunt o categorie omogena. Chiar in viziunea dihotomica exploatati-exploatatori din sociologia marxista, clasa taranilor apare ca o categorie precisa doar in momentele precizate istoric ale "luptei de clasa".    
Despre tarani cel mai des se vorbeste cu trimitere la familia patriarhala, unde membrii unei gospodarii isi organizeaza munca sub autoritatea unui pater familias care vegheaza la respectarea credintelor si cutumelor grupului sau. Prin comparatie cu oraseanul, "simtirea" omului care traieste in si din natura e sub semnul "imediatului", intelegand prin aceasta un raport direct intre efectele rational-afective si cauzele lor din lumea exterioara. Trairile de profunzime ale taranilor au fost si sunt insa axate pe un conflict fundamental. Se incred, pe de-o parte, in ordinea stabila a naturii, comunitatii si in munca sub auspiciile fortelor obscure ale divinitatii si naturii. Pe de alta parte, traiesc zi de zi teama si amenintarea necunoscutului presupus de omnipotenta acelorasi forte: trebuintele lor primare - hrana, apa si adapostul - sunt asigurate daca alternanta dintre zilele ploioase si cele insorite e benefica recoltelor.    
Dupa industrializare si generalizarea educatiei s-a produs pretutindeni disolutia lumii rurale. Dar, in caracteristicile fermierului occidental persista inca neincrederea fata de ultimele tehnici si utilaje de lucru, fata de strainii de sat si schimbarile sociale. In raport cu celelalte specializari derivate din diviziunea muncii industriale ori din diversificarea serviciilor, meseria de fermier presupune mai multe obligatii si responsabilitati: cunostinte diverse  (in tarile scandinavice, spre exemplu, fara o dipoma in domeniul agrar nu-ti poti administra propria ferma), exigente morale (subordonarea la legislatia cu caracter ecologic) si continuitate in proiecte (caci poate fi interzis si sa-ti lasi proprietatea in paragina). Admitand ca analiza taranilor din alte parti ale Europei ii scapa, sociologul Henry Lefebvre (Strassbourg) opina ca fermierul francez din a doua jumatate a secolului XX "nu mai stie cu exactitate care sunt trebuintele sale: isi cunoaste rau munca si aspira la placeri care-i scapa". Un portret reductionist, s-ar parea, al contemporanului din oriundele lumii moderne.       SCHIMBARI FULGEATOARE. Intre caricaturile situatiilor si personajelor din "D-ale lua€™ Mitica" (una dintre putinele emisiuni, daca nu singura, care aduce bucati de "viata" sub ochii telespectatorului decuplat de la normalitatea ei) si victime ale colectivizarii, despre personalitatea colectiva a satenilor nu se prea "dezbate". Dupa ce-a parcurs in ritm accelerat doua schimbari fundamentale ale modului de viata - pierderea proprietatii agrare prin colectivizarea fortata si recuperarea ei (fara efortul unui proiect colectiv, si implicit individual, de lunga durata) - , legaturile dintre munca, veniturile si credintele romanului de la tara nu sunt prea cunoscute.    
Cu ochiul liber, viata romanului cu domiciliul stabil in mediul rural apare deosebita deopotriva celei din trecutul regim, dar si practicilor fermierului european. Cu exceptia unor alimente consumate in familie, satele romanesti nu mai produc aproape nimic, pamantul cultivabil fiind in mare parte neexploatat. Libera initiativa a sporit numarul carciumilor si barurilor "familiale", botezate cu nume istorice sau de alint folcloric, unde "socializeaza" satenii de ambele sexe. Caminele culturale indeplinesc utilitatea de locatii pentru nunti si discoteci, iar bisericile n-au adaugat functii suplimentare ritualurilor transmise si-n fostul regim. In mare parte - chiar daca abia au implinit 50 de ani - satenii sunt pensionari, doctorii semnand "umanitar" certificate medicale, veniturile si investitiile multor familii fiind dependente de membrii ei plecati la munca in strainatate.       BAROMETRUL RURAL. Incepand din 2002, Fundatia pentru o Societate Deschisa a initiat studiul de sociologie comparativa "EuroBarometrul Rural". Editia romaneasca ("Valori europene in sate romanesti") contine rezultatele unor sondaje pe esantioane reprezentative, ultimele fiind publicate anul trecut. Din pacate, printre "valorile europene" nu aflam ocupatiile, structura ori cuantumul surselor de trai in familia rurala. Din ele reiese doar ca 11% dintre intervievati au in familie cate un proprietar sau coproprietar de firma privata, de trei ori mai multi fiind aceia cu un membru al familiei care a lucrat in strainatate.     Sunt oamenii de la tara "satisfacuti cu viata" acum? este prima chestiune la care raspund sociologii coordonati de Dumitru Sandu. Desi referinte la marimea si provenienta veniturilor nu se fac, rezulta ca in proportie de trei sferturi satenii sunt nemultumiti de banii lor. Cu toate acestea, sunt ceva mai multumiti decat orasenii (pe ansamblu insa, romanii si bulgarii raman in capul "saracilor" autodeclarati din Europa). Ce-i satisface in viata la tara? Relatiile sociale (cu vecinii  si rudele), locuinta proprietate si siguranta personala sunt multumitoare. La nivelul mediu al celorlalti europeni sunt apreciate sanatatea si locurile de munca. Aproximativ 65% dintre sateni declara ca traiesc mai bine ori mult mai bine decat parintii lor si doar o minoritate de 15% isi considera traiul mai prost decat al generatiei precedente.
  Fara a insista prea mult, studiul concluzioneaza ca stereotipul prezentarii satului romanesc ca o lume mirifica, unde "omul si natura coexista in armonie", nu este (ca de altfel aproape orice stereotip) in acord cu referintele realitatii.       "CETATENI DEMOCRATI?" Sunt oamenii de la tara cetateni activi ai unei tari "revenite" la democratie? Majoritatea populatiei rurale dovedeste interes scazut fata de guvernarea locala, este concluzia studiului amintit. Atitudinile intervievatilor sunt aprobatoare pentru activismul edililor si politicienilor locali in folosul lor; ii apreciaza pe consatenii care vin cu propuneri si se implica in viata obstei; sunt insa putin sau deloc interesati de-a osteni ei insisi pentru comunitate altfel decat prin participare la discutii cu pareri personale. Nici macar la intalnirile publice din localitate nu se deplaseaza prea multi (45% dintre chestionati marturisesc ca nimeni din casa nu a fost la vreuna).   Justificative in anihilarea stereotipului de prezentare a satului ca o familie unita de practicile cooperarii si intr-ajutorarii sunt rezultatele intrebarii "in cazul in care la nivelul localitatii dvs. ar fi probleme care sa afecteze grav o parte a gospodariilor, cine dintre urmatorii credeti ca ar face cele mai multe pentru rezolvarea acestora?" insa, desi o treime din satele Romaniei au fost afectate de calamitati naturale din a€™90 incoace (chiar intervievatii parcurgand experientele lor, fie si numai ca telespectatori!), doar in procent de 2% satenii isi pun sperantele in ei insisi (ca prima mentiune dintre cuprinzatorii factori enumerati) si alti 3% se incred in ajutorul de la vecini. Multi asteapta ajutorul Administratiei Publice Locale, a Primariei (31% - primul loc intre optiuni!), presedintele tarii si primul-ministru fiind la egalitate si pe locul doi in sperantele romanilor din mediul rural de normalizare a efectelor calamitatilor naturale (12%).      SCOALA-DEGEABA! Cat de buni cetateni democrati sunt romanii sub raportul evaluarilor sociologice care incearca sa confere expresie increderii in semeni, tolerantei, solidaritatii si orientarii pro-antreprenoriale? Desemnarea unor asemenea indicatori s-a facut sub efectul teoriilor, care estimeaza ca "nivelul de capital social" este o premisa fundamentala a dezvoltarii si progresului economic si democratic. Cum regimurile de dictatura distrug increderea in ceilalti, este explicabil si "nivelul de capital social" destul de redus al Romaniei prin comparatie cu alte tari din Uniunea Europeana. Detalii la portret. Pretutindeni in Europa "taranii traditionali" au disparut in vartejul schimbarilor vremii. Locul lor a fost luat de mult de managerii proprietari ai unor ferme specializate unde productia agricola se mentine in pulsul economiei. In Romania, jumatate din populatie traieste inca la tara desi satul romanesc e mai de demult sat fara tarani, iar mai de curand si fara agricultura. Ca la 1907 - cand taranii se rasculasera fara program - , dupa decembrie a€™89 au fost distruse grajdurile fermelor zootehnice, statiunile de mecanizare, livezile si sistemele de irigatii. Proprietatile recuperate de mostenitorii taranilor care le lucrasera la vremea lor precum in preistorie cu cai si cu boi, au fost lasate-n paragina.  
In discursurile politice pentru multimile de alegatori din mediul rural, cele mai numeroase referinte raman promisiunile de crestere a pensiilor. Din satul romanesc taranii au pierit, iar fermierii n-au aparut inca.       Recordmeni laa€¦ "fara closet" In sondajul aplicat in 2006 de "Euro Barometrul rural", romanii din mediul rural se declara in general multumiti de locuinta personala. Desi 85% dintre sateni stau in case lipsite de toaleta in interiorul imobilelor, iar 2% dintre cei chestionati declara ca nu au deloc closet (situatie unica in Europa). In tarile occidentale doar 1% dintre locuinte nu au toalete in interior  (maximum fiind 5% in Portugalia). Prin comparatie chiar cu celelalte tari ex-comuniste intrate in Uniunea Europeana, romanii sunt recordmenii Europei la locuinte "fara closet in casa". Insasi "surata" noastra Bulgaria ne este net superioara la acest indice al civilizatiei materiale (30% dintre locuintele bulgaresti nu au toaleta in interior, in vreme ce procentul pentru situatia similara in Romania este de 53%).     "Viata noua" in satul romanesc "Plecam la tara si intram in realitatea taraneasca, pentru ca suntem surprinsi si pusi in aceeasi situatie toti, oraseni si locuitori ai satelor. Si nu ii putem intelege pe cei care stau cu mainile in solduri, in pragul caselor lor taranesti, se uita la noi si rad, cand venim sa le culegem porumbul. Cine sunt astia care rad? Din ce traiesc? Te uiti la casele lor, sunt spatioase, cu gradini mari, curti intinse. Sunt case cu coloane, facute dupa un stil luat Dumnezeu stie de unde si adus acolo la tara, ca si cand fiecare casa ar fi un fel de camin cultural sau, stiu eu, vreo primarie. Da, probabil ca modelul lor sunt primariile! Ulite intregi cu primarii, una langa alta. Sunt oameni care lucreaza si isi castiga existenta tot pe seama orasului, undeva pe-un santier sau intr-un combinat. (...) De ce oamenii care trebuie sa puna mana si sa culeaga porumbul si tot ceea ce ne da pamantul pleaca si sunt lasati sa plece nu stiu unde; ca sa produca ce? Ca sa umple artificial orasele si sa stea la cozi pentru un kilogram de carne? Ce l-a putut aduce pe un fost taran in situatia pe care am citat-o: sa stea cu mainile in buzunare la poarta lui si sa se uite la orasenii care vin sa culeaga roadele campului? (...) Ce sunt studentii? Ei bine, dupa parerea acestor oameni peste masura de veseli, studentii sunt niste cetateni pe care taranii ii ajuta la strangerea recoltei. Atunci intreb eu, ce sunt taranii? Ar fi trist sa spunem ca sunt acei cetateni care stau pe marginea drumurilor si rad de orasenii care vin sa-i ajute." Marin Preda, scriitor, 1973       Romanca de la taraIn familia traditionala, barbatul si femeia aveau munci strict divizate. Femeia "bucatarind la oale", "buna sotie si mama", pe masura fortelor sale fizice, lua parte si la muncile agricole. Barbatul avea prioritate in toate deciziile, "aducea banii in casa" si ii gestiona. Anii de regim comunist au obligat la noi practici (drepturile electorale universalizate din 1946, eliminarea discriminarilor salariale, generalizarea educatiei  si incurajarea femeilor sa ocupe locuri de munca in orice domeniu) care amprenteaza valorilor actuale din familiile rurale.  Astfel, lumea satului apreciaza femeile care aduc un salariu in casa, incurajand egalitatea acestora cu barbatii in planul muncii platite; nu insa si democratizarea vietii domestice", unde sotii si-ar imparti treburile casnice. In ansamblu insa, romanca de la tara este o versiune mai moderna a femeii decat prototipul satencei din Rusia, Ucraina, Polonia sau Grecia.